Vasile Pop Negreşteanu: „Aştept clipa în care Îngerii mei vor începe să vorbească”

Pictorul, sculptorul, graficianul şi zugravul de subţire, adică pictorul de biserici, pe numele său Vasile Pop Negreşteanu, este un om al cărui fel de-a fi este numai bun de pus pe rană, ca balsam. Întâlnindu-l, în atelierul său, sau la vernisajul vreunei expoziţii, a sa sau a prietenilor săi, ochiul se bucură, inima se înseninează şi gândul se îmbogăţeşte. Simplitatea, bunacuviinţă şi sinceritatea lucrărilor sale sunt o sărbătoare pentru orice iubitor al artei. Impresionantă este întoarcerea sa perpetuă spre lumea legendarului şi fabulosului Ținut al Oaşului, veritabilă perlă a Maramureşului voievodal, ţinut din care nu s-a desprins niciodată, ci îl poartă în sine, în fibra sa, într-un ADN artistic de excepţie. Sunt aceste prime rânduri doar câteva date preliminare, un fel de porţi prin care se poate intra în sufletul unui om luminat de bucuria de-a fi şi de-a face.

Date biografice

Vasile Pop Negreşteanu s-a născut la 28 decembrie 1955, în Negreşti-Oaş, judeţul Maramureş.
1975 – absolvent al liceelor de muzică şi arte din Baia Mare şi Satu Mare.
1975-1981 – Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Artă Monumentală şi Restaurare, clasa profesorilor Vasile Celmare şi Nicolae Groza.
1984 – membru al UAP.
1996-2006 – călătorii şi studii documentare în Spania (Madrid, Toledo, Sevilla), Turcia, Cipru, Grecia, Germania, Franţa, Belgia, Olanda.

Univers Oşenesc, Univers Oşenesc

Cartea de vizită

Expoziţii personale (selecţie): Casa de Cultură Negreşti-Oaş (1975), Galeria ”Orizont” – Bucureşti (1994), Sala de expoziţii a Parlamentului României (1997), Expoziţii în Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Zalău, Sighetul Marmaţiei (2000), ”Bunavestire Art” – Fundaţia ”Baku Art Gallery” – Bucureşti (2005), ”Semne din lada de zestre” – Muzeul Naţional Cotroceni (2017).

Lucrări de artă monumentală: restaurare şi pictură monumental-decorativă la Palatul Cotroceni (1982-1989); ”Sacrificiul Brâncovenilor”, la Muzeul Mânăstirii Brâncoveni (1989); ”Cina cea de Taină”, ”Bunavestire”, ”Naşterea Domnului” şi Învierea” la Biserica ”Bunavestire” de la Spitalul din Negreşti-Oaş (1997); ”Încununarea Fecioarei Maria în prezenţa Apostolilor” – Biserica Greco-Catolică din Baia Mare (2001); pictează Iconostasul şi Altarul Catedralei Ortodoxe ”Duminica Tuturor Sfinţilor” din Negreşti-Oaş (2003-2008).

Lucrări achiziţionate în ţară şi străinătate, în muzee şi colecţii particulare: Bucureşti, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi, Ploieşti, Argentina, Anglia, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Olanda, Suedia, Spania, Grecia, SUA, Israel, Turcia, Cipru.

Naşterea Domnului – Biserica Bunavestire (spitalul din Negreşti-Oaş)

Flash interviu

Din zeci şi zeci de expoziţii, personale şi de grup, în ţară şi în străinătate, care vă este cea mai dragă?

Cea mai dragă ar fi cea pe care urmează să o fac. Asta înseamnă că toate mi-au fost dragi, că le-am făcut cu tot sufletul meu, cum este cea de-acum, ”Semne din lada de zestre”, vernisată la Muzeul Naţional Cotroceni. Dar cu mult drag mi-aduc aminte de o expoziţie din Negreşti-Oaş, din 2005, când consătenii mei au văzut că tot ce fac este despre mine şi despre ei.

Care au fost oamenii sau artiştii care au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

Acuma, că m-aţi întrebat, trebuie să şi scrieţi tot ce vă spun. În neamul meu, adică obştea din Negreşti-Oaş, oamenii erau cioplitori în lemn, cu barda, cu dalta, cu cuţitul. Erau şi constructori de case, de care şi biserici. Femeile, dar şi bărbaţii erau împletitori şi ţesători, alţii se ocupau cu ceramica. Artele astea, vechi şi pline de înţelesuri, erau la ele acasă. Eu l-am văzut desenând şi colorând, pentru prima dată în viaţa mea, pe unchiul Gheorghe Bud, fratele mamei, ea însăşi o ţesătoare cu mare ştiinţă în arta decorativă. Mama şi femeile din satul meu nu erau, cum zic unii, artiste amatoare, ci artiste desăvârşite, care făceau şi fac artă tradiţională, care e mult diferită de arta naivă. Drumul meu către pictură a început din familie, apoi din şcoala elementară şi a continuat la Baia Mare şi Satu Mare, la liceele de artă, cu profesorii Iosif Șaitoş, Iuliu Brugoş, Iuliu Dudaş şi Mihai Olos, ultimul fiindu-mi nu profesor, ci un fel de mentor, sau povăţuitor. Apoi, la institut, la Artă Monumentală şi Restaurare, i-am avut ca profesori pe Vasile Celmare şi Nicolae Groza, dar m-am bucurat şi de atenţia şi sprijinul pictorului Viorel Mărgineanu, care nu mi-a fost profesor, dar mi-a fost ca un tată şi ca un prieten, că eu aşa l-am perceput.

Lada cu zestre

Aţi trăit, cumva, în viaţă sau artă, şi o anume descumpănire?

Multe. Tot timpul ţi se întâmplă câte ceva. Eram copil, la mine în sat, şi-am urcat într-un dud şi am căzut. Am căzut şi de pe schelă, din turla unei biserici şi alte întâmplări de astea. Dar ele n-au fost o descumpănire, ci doar întâmplări. Descumpănirea de care vorbiţi şi pe care o resimt vine de la faptul că ne-am şcolit în meseria asta, că suntem pregătiţi să facem adevărate minuni, dar nu avem condiţiile de-a face. Și asta nu-i doar descumpănirea mea, ci şi a multora din colegii mei.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al artei Dvs.?

Trăiesc şi lucrez pentru clipa în care Îngerii, pe care i-am pictat, sculptat şi esenţializat, vor începe să vorbească. Ei vorbesc şi acum, doar că nu-i aude toată lumea, ci doar adevăraţii iubitori de artă.

Vasile Pop Negreşteanu: ”Aştept clipa în care Îngerii mei vor începe să vorbească”

Anonimus

Solară, exuberantă, frenetică, expansivă şi proaspătă sau reavănă ca o ţâpuritură ţâşnită din inima vulcanică a Oaşului, aşa se arată a fi, la prima vedere şi la a doua vedere, oriunde şi oricând, pictura lui Vasile Pop Negreşteanu. Mai nou, năvălnicia sau sălbăticia demersului său plastic s-au mai domolit, pictorul optând pentru o anume severitate şi esenţializare a universului său. Dar, până una-alta, mărturisesc că tare mult mi-aş fi dorit să fac parte din ceata sa de ”corindători” (colindători) cu care a bătut uliţele satului său, iarna, pe un ger albastru, cu stele mari cât gutuile şi cu zăpada scârţâind sub picioare.

Corindătorii

Și mai mult mi-aş fi dorit să-i fiu prieten de copilărie într-o lume în care toată obştea, sau ”neamul meu”, cum el însuşi spune, se ţine – adică respectă şi continuă – de tradiţiile unei comunităţi ce şi-a fost, dintotdeauna, suficientă sieşi. Copii fiind, am fi bătut dealurile, dinspre Negreşti-Oaş spre Huta Certeze – dealuri pe care le-a şi pictat, panormaic, astâmpărându-şi dorul de lumea copilăriei sale – şi ne-am fi amestecat printre cei veniţi la sărbătoarea numită ”Sâmbra oilor”. Am fi avut, sigur că da, câte un clop şi am fi deprins bucuria tropotitului, adică a danţului, şi-am fi ţâpurit şi noi, precum feciorii cei mari, în timp ce banda ceteraşilor ar fi cântat aceleaşi vechi cântece, bătrâne de când lumea.

Dar, cu-adevărat şi adevărat, mi-aş fi dorit să-i fiu alături ca băetan şi să mă minunez de meşteşugul cioplitorilor în lemn, al constructorilor de case, de porţi şi care, al făuritorilor de oale smălţuite cu flori de toate culorile, al ţesătoarelor din mâinile cărora se năşteau cămeşile şi cioarecii. Aş fi întrebat, cum şi el a întrebat, ce vrea să însemne fiecare înfloritură de la gulerul cămeşii, unde sunt două linii, una cu nişte triunghiuleţe deasupra şi alta cu aceleaşi triunghiuri, dar cu vârfurile în jos, şi aş fi aflat că pe linia de sus sunt oamenii încă în viaţă, iar pe linia de jos sunt sufletele celor ce-au fost. Și asta ar fi fost doar una dintre numeroasele şi misterioasele taine ascunse într-o cusătură de cămeşe.

N-am avut, deci, şansa de a-i fi prieten de copilărie (a nu se înţelege că propria-mi copilărie n-ar fi avut şi ea farmecul ei!), dar, în compensaţie, m-am bucurat de lungi-îndelungi dialoguri cu Vasile Pop Negreşteanu. Dialoguri întrerupte din când în când de fluierul pe care-l scotea dintr-un buzunar interior al hainei, de lângă inimă, şi se punea pe-un doinit la fluier cum rar mi-a fost dat să aud. Alteori înlocuia fluierul cu o vioară sau cu o chitară. Uimitor era şi este faptul că, în inima Bucureştiului, unde-şi are atelierul, Vasile Pop Negreşteanu trăia şi trăieşte în lumea sa, a unui autentic oşean, înnobilat de lumina şi înţelepciunea locului în care s-a născut, un loc pe care l-a înfrumuseţat, ca specialist în Arta Monumentală, prin frescele pictate în bisericile din Baia Mare şi Negreşti-Oaş.

Încoronarea Fecioarei Maria în prezenţa Apostolilor – Biserica Maica Domnului din Baia Mare

Și toată această continuă relaţie filială cu ţinutul său, relaţie pe care o afişează cu nestrămutată şi chiar ostentativă mândrie, se poate citi şi trăi în mai toate lucrările sale, aşa cum o dovedeşte şi cea mai recentă expoziţie a sa, ”Semne din lada de zestre”, vernisată la Muzeul Naţional Cotroceni. Suita de portrete (Tata, Mama, Autoportret cu model, Ceteraşul), peisajele sever structurate, esenţializate în manieră suprarealistă (Dealul meu, Lada de zestre sau Bună dimineaţa din Oaş), compoziţii cu ceata de corindători, sau cu imaginea centrală a ”Nemuritorului” (un bătrân oşean) înconjurat de o sumedenie de simboluri, dialogul lumină/întuneric, sau alb/negru, lecţiile privind paleta cromatică, dar şi sculpturile în lemn, de mici dimensiuni (Îngeri, Heruvimi, Aripi), toate la un loc ”alcătuiesc – cum consemna la un moment dat regretatul critic de artă Corneliu Antim – profilul unui pictor laborios şi parcă anume născut să ne aline simţurile cu lumina reveriei sale poetice”. Un citat, un singur citat, menit să mai atenueze patetismul şi emoţia aparent infantilă a rândurilor de mai sus, mai mult sentimente decât analiză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.