Viaţa ca iluzie, la Teatrul „Bulandra”

Grădina unui hotel, într-o staţiune de vilegiatură, la malul mării. În prim plan, valuri, o barcă. Chelnerii aranjează în grabă decorul, coborât din tavan la pocnetul din degete al unui personaj. Madame Locascio (Valeria Ogăşanu) şi Madam Zampe (Bogdana Darie), aşezate la o masă, joacă cărţi şi bârfesc oaspeţii, mai ales cuplul Di Spelta: Marta (Anca Androne), foarte frumoasă, şi Calogero (Răzvan Vasilescu), foarte gelos.

Aşa începe spectacolul “La Grande Magia”, de Eduardo De Filippo, pus în scenă de renumitul regizor Elie Malka la Sala “Liviu Ciulei” a Teatrului “Bulandra”.

Anunţul sosirii unui mare magician bucură pe toată lumea. Şi odată cu seara spectacolului, în care personajul anunţat cu surle şi trâmbiţe oferă prima reprezentaţie, începe vârtejul nebun al dansului între realitate şi iluzie, între comedie şi dramă, între lumea ca joc al iluziei creat de artistul ratat, Otto Marvuglia (Virgil Ogăşanu), şi intrarea în convenţie a nefericitului Calogero Di Spelta.

Unde se sfârşeşte realitatea? Unde începe iluzia? Până la ce punct Calogero şi, în ultimă instanţă, noi toţi suntem gata să ne legănăm în iluziile noastre pentru a oculta o realitate care ne deranjează?

Hotelul Metropol cu valurile în prim-plan

Otto îi explică lui Calogero că lumea întreagă este un joc ale cărui reguli nu le cunoaşte, că jocul duce la alt joc. Dispărută în timpul unui număr de magie, de care profită pentru a fugi cu iubitul ei, Marino d’Albino (Vlad Zamfirescu), Marta există în continuare într-o cutie în care magicianul îi sugerează lui Calogero că aceasta s-ar afla, atât timp cât este sigur de fidelitatea ei şi nu va deschide caseta. “Sunteţi sigur că o veţi găsi pe soţia dumneavoastră în această cutie? Ascultaţi: dacă nu credeţi asta, n-o veţi vedea. E limpede? Dacă nu sunteţi convins, nu deschideţi”, avertizează magicianul.

Otto Marvuglia explicându-i lui Calogero moartea păsărilor în timpul unui număr de magie

Şi farsa durează patru ani, în care, deşi ajunge să-şi recunoască gelozia şi spiritul posesiv, să înţeleagă că îşi pierduse soţia încă dinaintea spectacolului din grădina Hotelului Metropol, Calogero păstrează cu gelozie caseta conţinând iluzia.

Prins în jocul magicianului, pe care nu numai că îl acceptă, dar îl şi dezvoltă, îl interiorizează, personajul sfârşeşte tragic.

Construit, în prima parte, ca un teatru în teatru, în care protagoniştii devin pe rând când actori, când spectatori, spectacolul de la “Bulandra” se desfăşoară într-un decor ingenios, semnat de Octavian Neculai, cu fundalul de arhitectură pictată flou, cu valurile “mişcătoare” ale mării, cu barca menită să-i ducă pe Marta Di Spelta şi pe Mariano d’Albino în aventura lor ce ar fi trebuit să ţină cât un tur de magie, dar care durează câţiva ani. Spaţiul devine rând pe rând casă a magicianului, loc de petrecere, promenadă, având între ele graniţe subţiri, ce pot fi depăşite miraculos, ca în “trecerea prin zid” a magicianului şi a lui Calogero. “Asta crezi tu, dar prin zidul ăsta nu vezi marea? Dă-mi mâna. Vino cu mine. Ai văzut? Dacă aici ar fi fost un zid, ne-am fi rănit în el, dar noi l-am trecut cu uşurinţă. Ce e un zid? Ce înseamnă un zid, doar o iluzie? Trebuie să fii de acord cu mine că el nu există”, proclamă Otto.

Răzvan Vasilescu, Gheorghe Ifrim şi Virgil Ogăşanu

În a doua parte, acţiunea se mută în casa lui Calogero Di Spelta, interior bogat, lăsat însă în părăsire, în care familia acestuia încearcă, la insistenţele lui Gregorio di Spelta (Radu Amzulescu), să-l declare nebun, pentru a profita de averea lui.

Este locul în care, intrat definitiv în jocul magicianului, convins că cei patru ani au durat numai câtea minute, că foamea, setea, nevoile fiziologice sunt, ca şi timpul, o iluzie, Calogero va refuza definitiv realitatea, nerecunoscându-şi soţia revenită din escapadă.

Regizorul a aliniat la rampă o echipă redutabilă, dominată autoritar de Virgil Ogăşanu şi de Răzvan Vasilescu. Primul joacă cu un firesc extraordinar şi cu economie de mijloace personajul artistului decăzut, cinic, lucid, rând pe rând patetic şi grandilocvent, persuasiv şi ingenios. Gesturile sunt măsurate, vocea are onctuozităţi alternate cu accente autoritare, expresia feţei este controlată riguros.

Vlad Zamfirescu şi barca cu care o răpeşte pe Marta

Al doilea evoluează convingător de la personajul antipatic al primelor scene la nebunia din final, singura lui ieşire din dramatica farsă existenţială. Răzvan Vasilescu, care devine treptat personajul principal uzurpând cumva locul magicianului, se transformă sub ochii spectatorului, îşi modifică privirea, mersul, vocea. Gesturile cu care poartă pretutindeni cutia care îi asigură existenţa şi fidelitatea Martei sunt posesive, obsedate. Furia, încrederea, dubiul, intrarea în universul iluziei se succed până la afirmaţia “Eu sunt un magician mai mare ca tine! Să continuăm jocul, profesore!”. Alunecarea în nebunie este savant gradată, cu o ştiinţă a gesticii şi a mimicii remarcabilă.

Teatru în teatru

Întreaga echipă întreţine ritmul alert al montării, începând cu Camelia Maxim în rolul Zairei, soţia şi asistenta de scenă a lui Otto, împărţită între marea ei dragoste pentru soţ şi grijile cotidiene, între resemnare şi tandreţe, continuând cu Adrian Ciobanu, în rolul Gennarino, cu Mihai Bisericanu în Gervasio. A smuls râsete şi aplauze Gheorghe Ifrim, în rolul incapabilului Ofiţer de poliţie, prins între furia lui Calogero şi ingeniozitatea lui Marvuglia.

Eu sunt mai magician decât tine

Piesa lui Eduardo De Filippo se desfăşoară ca plasă fină, ţesută din amuzament şi gravitate, din farse şi emoţii, din paiete şi introspecţii profunde. Eduardo de Filippo împleteşte cu artă situaţii bufe şi drame personale, farsa cu tragedia.

Spectacolul de la “Bulandra” urmează viziunea compozită a autorului, reuşind “corespondeţa ideală între viaţă şi spectacol, fuziunea când armonioasă, când scrâşnită între râs şi lacrimi, între grotesc şi sublim”, aşa cum dorea însuşi De Filippo.

Virgil Ogăşanu, Răzvan Vasilescu, Camelia Maxim şi Anca Androne în scena finală a spectacolului

Regizorul ştie să evidenţieze umorul ca un contrapunct al dramaticei propuneri auctoriale, potrivit căreia, viaţa este făcută numai din miciuni şi înşelătorie, din deziluzii, iar oamenii sunt în mâna întâmplării. “Eu, care sunt de meserie magician, particip în experimentul unui alt magician, mult mai important decât mine, şi tot aşa, şi tot aşa până la magia perfectă! Este încântătorul joc de iluzii”, explică la un moment dat Otto Marvuglia.

Iar spectacolul inteligent montat şi excelent susţinut actoriceşte de la Teatrul “Bulandra” antrenează spectatorul în dansul, absurd şi ademenitor totodată, al realităţii cu iluzia, cu “Marea Magie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.