Victor Ponta a zburat cu un avion de luptă F16

Premierul Victor Ponta a zburata stăzi cu un avion F16, zborul fiind unul demonstrativ. A fost pentru prima oară când premierul  s-a urcat  într-un astfel de avion.

Scopul principal al exerciţiului a fost schimbul de experienţă dintre piloţii români şi cei americani în ceea ce priveşte aparatele de zbor. Mai exact, piloţii romani au putut să zboare în calitate de copiloţi pe mult aşteptatele avioane F16.

Victor Ponta a declarat după aterizare că a vrut să vadă calitatea aeronavei, asta deoarece cele 12 avioane F16 vor intra în dotarea Armatei române în anul 2016.Totodată, premierul le-a mulțumit piloților români și și-a exprimat speranța că aceștia vor fi la fel de bine pregătiți ca piloții americani.

Despre zbor, el a declarat că nu se compară cu o mașină de curse și a constatat pe propria piele diferențele de viteză.

„Am avut acces și la manșă. Singurul lucru la care n-am avut acces a fost cârligul de catapultare. Nu e ceva foarte simplu”, a glumit Victor Ponta.

”Am venit aici pentru a vorbi despre beneficiile acestor exerciții militare și pentru a vorbi despre parteneriatul nostru, în vremuri bune, precum și în vremuri dificile. Precum este situația din Ucraina, dar România este gata să intervină în calitate de aliat special al SUA. Toate exercițiile militare pe care le facem împreună ar trebui făcute sub acoperirea NATO și a SUA, pentru a demonstra că suntem parteneri serioși și de încredere. Am venit să văd capacitatea avioanelor F-16 în calitate de cumpărător. Sunt profund impresionat de aceste aparate, dar sunt și mai impresionat de piloți. O să îmi amintesc întotdeauna conversația pe care am avut-o cu pilotul în zbor. Sper ca din 2017 să mă simt și mai în siguranță atunci când piloții români vor fi instruiți să piloteze aceste avioane F-16”, a mai spus Victor Ponta.

Un alt demnitar al României se află astăzi la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii. Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu inspectează un avion MIG21 LanceR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.