Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta nu pe 1 august, ci vineri, pe 31 iulie. Căzând într-o zi de sâmbătă şi fiind precedată de ziua de vineri, zi de post, Postul Sfintei Marii sau Sântămariei, aşa cum mai este cunoscut, începe, aşadar, mai devreme.

Postul durează două săptămâni şi este rânduit pentru pregătirea credincioşilor în vederea celor doua mari praznice din luna august, Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata în secolul al V- lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.

Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), unde s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începand cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul praznicului, în seara de 14 august, se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.

Prohodul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru credincioşii ortodocşi, fiind în acelaşi timp o cântare de tânguire, dar şi o mărturisire a Sfinţeniei Maicii Domnului şi a dumnezeirii celui ce S-a născut din pântecele ei.

Prohodul Adormirii Maicii Domnului se cântă la vecernia praznicului, când Sfânta Icoană a „Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu” este pusă în mijlocul Bisericii.

Preoţii, îmbrăcaţi în toate podoabele preoţeşti, stau împrejur, iar cel mai mare, luând cădelniţa şi cadind în cruce înaintea Icoanei, începe să cânte.

Postul Adormirii Maicii Domnului reprezintă nu doar înfrânare alimentară, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu, pentru că acest post cauta să mântuiască împreună cu sufletul şi trupul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.