Capitala Provinciei Autonome Voivodina, Novi Sad, este un oraş european adevărat. Prin clădirile sale rămase ca amintire din Monarhia Austro-Ungară concurează cu Clujul. Nu este deci o surpriză nici faptul că, în hotelele centrale, portretul lui Sisi are un loc aparte în holurile îmbibate cu aerul acelor vremuri. Străzile şi tineretul îmi amintesc de Strasbourg, cu steagul provinciei Alsacia şi străzile/instituţiile purtând inscripţii în limba acelora care se leagă cultural/istoric de urbe.
Steagul Voivodinei Autonome flutură alături de steagul sârbilor într-una din pieţele principale ale oraşului multietnic. Steagul sârbesc – fiind noutate pentru mine prin culorile sale ”nemaghiare” şi ”neromâneşti” – nu-mi ia privirea, deoarece în comunele multietnice din Ungaria, cum este şi Battonya (Bătania), acesta flutură pe instituţiile cu caracter sârb, comunicând lumii că sârbii din Ungaria se identifică fără doar şi poate cu steagul tuturor sârbilor.
Desigur, între comuna Battonya şi capitala Provinciei Autonome Voivodina nu se pot face comparaţii, însă spiritul convieţuirii este acelaşi: să ne păstrăm identitatea naţională şi prin folosirea steagurilor naţionale – alături desigur de drapelul statului din care regiunea face parte.
–Autonomia provinciei multietnice nu mai este aşa de concludentă şi mai ales eficace din punct de vedere social/economic ca în vremurile lui Tito, îmi spune Ionel Stoiţ, preşedintele unei asociaţii culturale româneşti din provincie, fost deputat în parlamentul Voivodinei. – Războiul lui Miloşevici a făcut daune uriaşe. La un moment dat autonomia ca atare era să dispară total sub presiunea Belgradului. Spiritul lui Tito, un politician care a înţeles în profunzime necesităţile minorităţilor naţionale, a dispărut în timpul războiului din Iugoslavia. Acum s-a reinstalat această gândire veche şi utilă, limbile minorităţilor devenind iarăşi oficiale. Dar trebuie să recunosc că această nouă formă de autonomie a Voivodinei nu este aşa de concludentă ca cea din anii ’70.
– Probleme? Ce probleme să fie? Păi în Voivodina trăiesc multe minorităţi şi nu poţi să spui că regiunea nu are un spirit aparte. Inscripţiile bilingve nu au legătură cu procentajul interetnic, ci cu realităţile. Cum să le spui maghiarilor să nu-şi folosească limba, dacă oraşul a fost clădit în perioada austro-ungară? Cum să le spui românilor să nu-şi folosească limba, când ei sunt cofondatori ai Voivodinei?
– Cum erau relaţiile româno-maghiare în Voivodina în timpul bombardărilor NATO?
– Acele bombardamente nu s-au uitat nici până azi… Țin minte o alarmă aeriană, când lumea trebuia să se refugieze într-un subsol mare, care avea o singurăuşă. Eu românul şi prietenul meu ungur ne-am tot gândit, cum să le explicăm sârbilor neliniştiţi, că e riscant să stai în această încăpere, deoarece dacă se dărâmă ceva din clădire, nu mai ieşi de acolo, fiind prins în capcană. Colegul meu maghiar avea atunci o vorbă pe cât de amară cu atât mai caracteristică atmosferei interetnice ”ereditare” ale Voivodinei. El spune: hai mă, românule, să salvăm sârbii… Vom fi eroi, eroi de rezervă: un ungur şi un român din Voivodina ce vor să salveze sârbii…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.