Voronin: Băsescu solicită cetățenia Republicii Moldova pentru a candida la Președinție

Solicitarea fostului președinte român Traian Băsescu, de a primi cetățenia Republicii Moldova, ar avea drept scop candidarea acestuia la funcția de președinte peste Prut, scrie Independent.ro.

În urmă cu două săptămâni, Curtea Constituţională de peste Prut a decis ca președintele Republicii Moldova va fi ales direct de către popor și va putea fi demis prin referendum. Magistrații au constatat că art. 78 din Constituție, conform căruia „preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret”, era neconstituțional. Si astfel, ce n-au reusit sa modifice moldovenii prin referendum in 2010 (o participare mai mică decât o treime din electorat) au modificat judecatorii constituţionali.

Fostul președinte Băsescu și soția acestuia au depus recent o cerere prin care îi solicită președintelui Nicolae Timofti să le fie acordată cetățenia Republicii Moldova.

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a lăsat de înţeles în cadrul ședinței Parlamentului, în timpul dezbaterilor privind formarea unui grup de lucru ce urmează să se ocupe de modificarea codului electoral, în legătură cu campania privind alegerile prezidențiale. Liderul PCRM a criticat formarea acestei comisii și a refuzat să delege un comunist în cadrul grupului de lucru.
„Eu îl propun pe Traian Băsescu. Dacă vă gândiți bine, decizia Curții Constituționale și tot ce faceți voi se leagă cu solicitarea lui Băsescu, de a primi cetățenie”, a declarat Voronin.

Actualul preşedinte Nicolae Timofti a implinit in urma cu doua zile cei patru ani de mandat. Va ramane insa in functie, pentru ca este necesara modificarea codului electoral, o perioada de campanie electorala si pregatirea alegerilor prezidenţiale. Primele alegeri directe pentru presedinte incepand din 1997 vor avea loc in aceasta toamna. Constitutia modificata de Curtea Constitutionala prebvede insa clar ca nu poate candida la presedintie decat cetăţeanul moldovean care „a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani “.

Chiar si cu aceasta prevedere, deciyia lui Basescu venita pe fondul tensiunilor politice de la Chisinau da apa la moara partidelor pro-ruse. Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că fostul președinte al României a solicitat cetățenia Republicii Moldova, deoarece nu mai face față politicii de peste Prut.

Dodon îl îndeamnă pe Băsescu să nu-i urmeze pe unioniștii din Moldova care, spune liderul PSRM, vor fi tot mai puțini. „Băsescu- cetățean al Republicii Moldova. Vreau să văd cum Băsescu va depune jurământ statalității Republicii Moldova. Sper să nu o ia razna ca unioniștii din Moldova. Băsescu nu mai face față în România și vină în Moldova. Noi vom face tot posibilul ca unioniști ca Băsescu să fie tot mai puțini în Moldova”, a declarat Dodon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.