Zaha Hadid, distinsă cu Premiul „Design of the Year”

În 30 iunie, “Design Museum” din Londra a anunţat câştigătorii Premiilor “Design of the Year”.

La capitolul “Arhitectură”, laureată este celebra arhitectă Zaha Hadid, distinsă deja cu “Premiul Uniunii Europene” în 2003 şi cu “Premiul Pritzker”, în 2004. Actualul premiu i-a fost acordat pentru “Heydar Aliyev Center” din Baku, Azerbaidjan, realizat împreună cu Patrik Schumacher.

Zaha Hadid desenează formele unei arhitecturi integrate mediului urban înconjurător, printre realizările sale numărându-se prestigioasele “MAXXI”, muzeul de artă contemporană din Roma, Opera din Gandzhou, Muzeul “Riverside” din Glasgow, Centrul Acvatic al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Limita între interior şi exterior, aparent abolită

“Heydar Aliyev Center” este încă un edificiu ce se ondulează ca un val, cu care arhitecta ne-a obişnuit deja. Dincolo de arhitectura lui îndrăzneaţă, toată în linii curbe, contrucţia a fost apreciată şi pentru perfecta ei integrare în ţesutul urban.

Situat pe coasta occidenală a Mării Caspice, Baku este încă marcat de arhitectura fost sovietică. Dar, din 1991, a investit masiv în modernizarea urbană. În 2007, agenţia “Zaha Hadid Architects” a câştigat concursul cu un proiect destinat acestui Centru Cultural. Ideea consta în combinarea culturii azere cu sentimentul de optimism al unei naţiuni care priveşte spre viitor.

Heydar Aliyev Cultural Center din Baku

În funcţie de unghiurile din care este privită şi de perspective, structura oferă vizitatorului uimitoare forme organice, demne de un film SF.

Inspirată de arhitectura islamică şi de topografia oraşului, Zaha Hadid s-a decis să construiască un edificiu complet opus austerităţii clădirilor sovietice. Centrul, plasat în cel mai nou cartier al oraşului, într-un parc de 9 hectare ce se întinde pe o colină, este format dintr-un auditorium, o bibliotecă, un muzeu, o cafenea şi spaţii numai parţial publice.

Marele Teatru din Rabat

Ondulaţiile, curbele fluide au fost stabilite pentru a realiza o continuitate între esplanada urbană şi centrul construcţiei. Spectatorul descoperă trasee inedite care îl conduc la o mulţime de secvenţe dedicate culturii azere contemporane şi tradiţionale, limitele dintre interior şi exterior, dintre arhitectura cu aspect sculptural şi cea a oraşului fiind aparent desfiinţate.

Structura complexă a anvelopei exterioare a fost stabilită în urma multor studii tehnice şi informatice de vârf. Arhitecta sfidează legile arhitecturii clasice, pentru a obţine o suprafaţă continuă, omogenă care să răspundă fenomenelor climatice specifice zonei: schimbările de temperatură, activitatea seismică, forţa vântului.

Marele Teatru din Rabat, interior

Pentru a obţine un spaţiu vast fără coloane, elementele structurale verticale au fost incluse în zidul-perdea şi în anvelopa exterioară. Compoziţia este, după expresia arhitectei, muzicală, datorită ritmului imprimat de alipirea panourilor care creează continuitatea clădirii cu peisajul.

Curbele, realizate din lemn, favorizează acustica sălii şi modalitatea de pătrundere a luminii. Eclerajul a fost gândit în aşa fel încât oferă o lectură diferită a construcţiei în funcţie de ore. Ziua, prin albul strălucitor şi ferestrele sale, clădirea reflectă lumina. Noaptea, aceasta se transformă datorită luminatului interior şi îşi relevă structura, subliniind relaţia continuă dintre exterior şi interior.

Suprafaţa construcţiei este compusă din fibre de sticlă întărite cu poliester, oferind plasticitate.
Anul acesta va fi inaugurat un alt edificiu conceput de Zaha Hadid, “Marele Teatru” din Rabat. Proiectul, în valoare de peste 120 de milioane de euro, a fost finanţat din fonduri guvernamentale, de colectivităţile locale şi din “Fondurile Hassan II” pentru dezvoltare economică şi socială. Teatrul este amplasat în Valea Bouregreg, într-o zonă cu o suprafaţă totală de 47.000 de metri pătraţi, dintre care 27.000 de metri pătraţi construiţi. Edificiul cuprinde o mare sală de teatru, cu 2.050 de locuri, o mică sală polivalentă de 520 de locuri, un studio de creaţie, un amfiteatru în aer liber de 7.000 de locuri, un restaurant pentru 350 de persoane.

Teatrul din Rabat, un vas pe malul râului

Cu o formă fluidă, inspirată de sinuozităţile râului Bouregreg, Teatrul seamănă cu un vas din forme ce se înlănţuie. Şi, ca întotdeauna la Zaha Hadid, este vorba din nou de o îndrăzneală tehnică: la exterior, este o sculptură. Sala principală are o geometrie cristalină, inspirată de “muqarnas”, tradiţionalele alveole marcoane. O scară largă din sticlă la intrare creează o transparenţă vizuală excepţională.

Este un edificiu futurist cu forme curbe, cu linii rotunjite. Cu suprapunerile lui de planuri, teatrul se alungeşte ca un val pe malul râului.

În sfârşit, la începutul lunii octombrie, un proiect al arhitectei Zaha Hadid, “Dongdaemun Design Plaza”, de la Seul, în Coreea du Sud, a fost reţinut pe lista scurtă, cu 20 de propuneri, din 280 preselecţionate din 50 de ţări diferite, ale “Festivalului Mondial de Arhitectură”. Selecţia finală a fost făcută de un juriu format din Dietmar Eberle, Patrick Bellew, Jeanne Gang, Ken Yeang şi Ken Tadashi Oshima.

Centrul Cultural din Baku, în dialog cu vechea arhitectură a oraşului

Un an plin pentru Zaha Hadid, arhitectul cel mai bine plătit în anul 2014, cu un venit estimat la 75 de milioane de euro, potrivit jurnalistei Valérie Heinz.

Pentru a stabili acest clasament, revista “People With Money” ia în calcul câştigurile directe, dar şi pe cele provenite din parteneriate publicitare şi diverse investiţii. Astfel, revista a ajuns la concluzia că Zaha Hadid ar poseda o avere de 215 milioane de euro, datorate, dincolo de câştigurile strict profesionale, plasării judicioase la bursă, unui patrimoniu imobiliar bine exploatat şi contractului publicitar cu firma de cosmetice “CoverGirl”. Arhitecta ar avea şi mai multe restaurante în Londra, printre care lanţul “Chez la grosse Zaha”, un club de fotbal la Bagdad şi ar fi implicată în linia vestimentară “Hadid Séduction” şi în fabricarea parfumului “L’eau de Zaha”.

Un succes triumfal pe toate planurile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.