1 Mai UNPR-ist cu ode pentru generalul Oprea, mici şi bere pentru aplaudaci

Un 1 mai UNPR-ist

Dacă în aceste zile mă întreba cineva, „bate Real Madrid pe Celta Vigo”?, i-aş fi cerut 5 minute de gândire. Dar dacă acelaşi, cineva, mă întreba, „se lasă cu mici şi bere în parohia lui Onţanu?”, aş fi răspuns fără să clipesc cu un „da” apăsat. Da, au fost mici, a fost şi berea, a mai fost şi ciorbica de fasole, şi fripturi de viţel şi de porc. Dar nu pentru „oamenii muncii” din sectorul 2 Bucureşti. Sau mai precis, nu pentru orice „om al muncii” din sectorul respectiv, ci pentru oamenii muncii care aveau tricouri roşii înscripţionate cu „interesul naţional”, sau cu UNPR . Destul de numeroşi participanţi (în niciun caz 20.000 cum au dat lucrătorii din teren de la televiziunile de ştiri care i-au crezut pe cuvânt pe organizatori), foarte mulţi aduşi din provincie şi care aveau în mâini, ca pe vremuri, pancarde, cu diferenţa că pe atunci pe ele scria PCR, iar acum scria UNPR şi numele judeţului de provenienţă. Iar steagurile roşii nu mai erau cu „secera şi ciocanul” pe ele, ci cu vulturul UNPR-ist. Nu am avut în Obor un „1 mai muncitoresc”, ci un „1 mai UNPR-ist”. Ocazionat, de aniversarea a 5 ani de la înfiinţarea partidului care „poartă povara interesului naţional”. O noutate în materie totuşi. Până acum, de sărbătorile naţionale, micul şi berea au fost în prim plan pe teritoriul lui Onţanu. Acum a fost partidul.

Ode „generalissimului” Gabriel Oprea

Stalin şi poporul rus/libertate ne-au adus!”, „Ana, Luca şi Dej/bagă spaima în burgheji!”, „Stima noastră şi mândria/Ceauşescu România!”, „Patria cabinetul de lucru al preşedintelui!”, „Ceauşescu – erou al păcii planetare!”, „Iliescu apare/soarele răsare!” au fost nişte glumiţe. În comparaţie cu concursul de ode adresate „generalissimului Gabriel Oprea. Redăm din sinteza prezentată de portalul „ştiripesurse.ro

Aurel Tămaş (cântăreţ de muzică populară): Mândru să fiu contemporan cu domnul general Gabriel Oprea

Gheorge Emacu, deputat: Domnului Oprea, preşedintele nostru, îi aducem un mare omagiu.

Laurenţiu Chirvăsuţă, deputat: Salut omul. Îl salut pe cel care ne conduce cu adevărat, domnul general Oprea

Cătălin Cherecheş, primar Baia Mare: Ne-a strâns aici un om cu suflet mare, un adevărat român. UNPR este calea spre lumină şi adevăr.

Ion Toma, senator: În urmă cu 5 ani, cineva a avut curajul să creeze un partid care să ţină România la suprafaţă. A pus ţara mai presus de politică şi interese de partid înguste.

Ştefan Drăgulin, primar Călăraşi: Port in piept vulturul național nu de foarte mult timp, insa il port cu mandrie si cu certitudinea ca intrarea in familia progresista a fost cea mai buna alegere din cariera mea politica. Sub comanda domnului general vom câştiga toate alegerile.

Neculai Onţanu, secretar general UNPR şi primar Sectorul 2: Generalul Gabriel Oprea, omul cu viziune, generos, cu onoare şi are marea calitate de a-şi pune în valoare colaboratorii.

Şefa organizaţiei de elevi: Sunt 5 ani de când domnul genearal Oprea ne-a călăuzit drumul.

Cezar Stancu, preşedintele Tineretului UNPR: Am doi mentori adevăraţi în viaţă: domnul preşedinte Gabriel Oprea şi domnul secretar general Neculai Onţanu. Au o filozofie de viaţă minunată. Avem un ordin de la domnul general şi la anul vă raportez domnule ministru că vom fi un milion de membri.

Alexandra Dobre, şefa studenţilor: UNPR este casa noastră, aşa cum bine ne-a arătat domnul preşedinte Gabriel Oprea. Să nu mai părăsim ţara şi, alături de preşedintele nostru, să cucerim puterea.

Am câştigat toate bătăliile”

Îmbărbătat şi îmbătat de odele pe care le-a auzit, omul zilei, a ţinut să se adreseze şi el mulţimii. „Au spus că suntem un partid de generali. Da au dreptatem pentru că am câştigat toate bătăliile” – acum, vorba lui Caragiale, „curat murdar, coane generale”, dar despre ce bătălii este vorba? Că la niciun scrutin UNPR-ul nu a fost singur pe listă. „Nimeni nu ne-a dat ceva de-a gata, nimeni nu ne-a ajutat cu nimic, am devenit prin munca noastră un partid important care se ţine de cuvânt”. Dacă a trăda, şi nu odată (vezi ruperea unei facţiuni din PSD şi punerea în serviciul adversarului politic, guvernul Boc şi Traian Băsescu, vezi părăsirea lui MRU şi trecerea de partea USL etc) înseamnă a te ţine de cuvânt atunci nu mai e nimic de spus. Nu au lipsit nici indicaţia preţioasă. „Sprijinim Guvernul Ponta, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis”. Dar cum Iohannis nu candidează în 2016, direcţia arătată a fost cât se poate de clară. Marea problemă este că o parte dintre cei veniţi sau aduşi nu prea sunt obişnuiţi să meargă pe la secţiile de votare.

Cine a suportat „distracţia”

Tot se s-a întâmplat în Piaţa Obor din Bucureşti a costat bani. Foarte mulţi bani. „Bufetul” a fost mult mai asortat decât în anii trecuţi, atât cantitativ cât şi calitativ. Cine şi din ce fonduri a plătit? Şi cum? Sub ce formă? Batalioanele de asalt ale ANAF au fost la Vama Veche şi prin alte locuri. Nu am văzut picior de ANAF-ist prin Obor. Ar fi totuşi interesant să aflăm (măcar) date oficiale. A costat suficient de mult şi transportul „UNPR”-iştilor din teritoriu. Cei aduşi de la distanţe mari au trebuit să fie şi ei hrăniţi pe traseu. Se spune că cei mai mulţi participanţi au primit o „diurnă” (ghilimele sunt obligatorii) de 50 sau 100 de lei (Apropo, nici unul din reporterii care pun întrebări tâmpe de genul „eşti vinovat?”, „de cei ai furat?”, „îţi pare rău de ce ai făcut?”, acum nu i-au întrebat pe cei aduşi din ţară, „ţi-au dat 50 de lei”?, „ai fost plătit ca să vi la Bucureşti”?.) Nu mai punem la socoteală miile de tricouri roşi, inscripţionarea lor, steagurile etc. Că şi toate acestea au costat ceva şi nu cred că puţin. Ştiţi care este subvenţia obţinută de la AEP de către UNRP? În martie a primit 7.532 lei, iar în aprilie 7.672 lei. Vor spune (organizatorii – n.a.) că au fost donaţii şi sponsorizări. Numai că, dacă are cineva curiozitatea să se uite peste sumele declarate anual în Monitorul Oficial ca provenind din cotizaţii şi donaţii, va observa că UNPR stă destul de modest la acest capitol. Şi atunci, de unde?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.