Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că susţine dezvoltarea infrastructurii agricole prin realizarea a două mari proiecte …

Problema infecțiilor intraspitalicești este dublată de un alt pericol, probabil chiar și mai grav. Este vorba despre deșeurile medicale, ale căror gestionare și anihilare presupun amenajeri speciale.

Ce naiv am putut fi când mi-am imaginat că, după Traian Băsescu, la Cotroceni ar putea veni un om căruia să-i pese de semenii săi.

Aşa cum avem o lege de deconspirare a colaborării cu fosta Securitate, este la fel de necesară o alta, privind apartenenţa la noile structuri cu acelaşi profil.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, va da startul sărbătorilor de iarnă, joi, 1 decembrie, din Piaţa Constitutiei din Capitală, de unde se va porni şi iluminatul festiv de sărbători, anunţă reprezentanţii PMB. „Invit toţi bucureştenii şi nu numai la evenimentele pe care municipalitatea le organizează în Capitală cu ocazia sărbătorilor de iarnă! În premieră, în luna […]

Premierul slovac Robert Fico i-a numit „prostituate murdare, antislovace” pe jurnaliştii prezenţi la conferinţa sa de presă, anunţă Agora, potrivit b1.ro. Întrebat despre acuzaţiile de trucare a licitaţiilor publice legate de evenimentele culturale prilejuite de președinția slovacă a Consiliului Uniunii Europene, oficialul a devenit nervos şi a lansat o replică fără precedent. „Unii dintre voi […]

Cursurile şcolare planificate pentru data de 2 decembrie, declarată de Guvern ca zi liberă, vor fi recuperate pe parcursul anului şcolar 2016-2017, pe baza unui grafic stabilit de fiecare instituţie de învăţământ în parte, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). În conformitate cu decizia Guvernului României, ziua de vineri, 2 decembrie 2016, este […]

Procurorii DIICOT au identificat persoana care a amplasat, miercuri, într-un grup sanitar din incinta Tribunalului Maramureș, un pachet ce părea a fi un dispozitiv explozibil improvizat. Este vorba despre Vasile Coman, potrivit DIICOT, bărbatul fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz cu privire la săvârșirea […]