Ping-pong cu legile justiției între Tallinn și Sucevița

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Suceviţa, că nu i se pare corectă poziţia preşedintelui Klaus Iohannis faţă de proiectele de legi ale justiţiei, liderul social-democrat afirmând că discuţiile vor fi reluate în cadrul dezbaterii parlamentare, transmite MEDIAFAX.

”Nu cred că poziţia preşedintelui Iohannnis este poziţia corectă, că legile justiţiei trebuie să fie îngropate pentru că CSM, adică procurorii şi trei judecători, în condiţiile în care cea mai mare parte a magistraţilor susţine că trebuie să existe modificări ale legislaţiei”, a declarat Liviu Dragnea, referindu-se la poziţii exprimate de asociaţii ale magistaţilor, care au susţinut modificarea legislaţiei actuale din domeniul judiciar.

”N-am văzut în această zonă o respingere totală a acestor proiecte de lege”, a apreciat liderul PSD.

El a arătat că şi votul din CSM a fost foarte strâns, astfel că este greu de vorbit de o poziţie unitară a corpului magistraţilor. De asemenea, Dragnea s-a arătat nedumerit că cei care au votat avizul negativ au respins în bloc pachetul legislativ elaborat de Ministerul Justiţiei. ”În momentul în care respingi tot îmi este foarte greu să cred că a fost o decizie de bună credinţă”, a spus Liviu Dragnea.

Acesta a precizat că dezbaterile nu s-au încheiat ele urmând să fie reluate în Legislativ. ”În Parlament trebuie să se întâmple asta (consultări cu magistraţii – n.r.), pentru că ăla e locul în care se fac legi în România şi cred că acolo trebuie să fie aceste dezbateri transparente, deschise, dar cu bună credinţă”, a conchis Dragnea.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, joi, proiectul legilor justiţiei, cu 10 voturi la opt.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Tallinn, că prevederile legilor justiției trebuie discutate din nou cu reprezentanții sistemului judiciar, după ce CSM a dat un aviz negativ, Iohannis adăugând că reforma sistemului judiciar nu se poate face împotriva acestuia, transmite MEDIAFAX.

”Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit inițiatorilor”, a spus președintele Klaus Iohannis referindu-se la avizul negativ pe care Consiliul Superior al Magistraturii l-a dat proiectelor de lege care vizează justiția. Iohannis a pledat pentru o nouă negociere a prevederilor textelor de lege între Ministerul Justiției și corpul magistraților. ”Trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat (…) Este nevoie de o nouă negociere a conținutului cu sistemul de justiție”, a mai spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.