Un clasament mai putin obișnuit a fost întocmit de publicația Sunday Times. În acesta au fost înscriși cei mai bogați milionari din industria muzicală (…)

Uniunea Europeană nu este un automatos (din scrierile filozofice ale Greciei antice), nu se mișcă pe sine, spontan, la întâmplare, ci în virtutea unei voințe care este necesară.

Ce a vrut Gabriela Firea să demonstreze cu sîrma de 4 cm găsită de medici în maţul gros al firavului său corp, nu avem de unde să ştim. Dar, să pui acest lucru pe seama unui atentat, chiar…

Potrivit unui raport al Casei Albe, administrația urmărește să schimbe ponderea inflației în stabilirea pragului sărăciei. Formula actuală a fost folosită zeci de ani

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este „perfect de acord” cu acordarea dreptului de vot cetățenilor de 16 ani. Şeful statului spune însă că până la acea vârstă trebuie o educație privind democrația, ”pentru a nu fi în situația în care la 18 ani votăm și la 38 de ani învățăm despre alegeri”.

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunțat că va propune la summitul Consiliului European de la Sibiu, reformarea Uniunii Europene prin modificarea Tratatului Lisabona, liderul de la Viena pledând pentru introducerea unor reglementări europene mai stricte, inclusiv pentru protejarea statului de drept.

Fostul primar al Constantei a fugit din Romania, unde se afla sub control judiciar, pe 30 decembrie 2017, și a ajuns în Madagascar, unde avea afaceri. IGPR – Mazăre, arestat pentru o perioadă de 6 zile. Ce zice ministrul Justiției.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va adopta o Hotărâre prin care va debloca lucrările de consolidare și restaurare a cazinoului din Constanța. Proiectul de investiții este estimat la aproximativ 112 milioane de lei.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut președintelui Klaus Iohannis ca, la Summitul de la Sibiu, să solicite liderilor europeni aderarea României la Spațiul Schengen și ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru țara noastră.