Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare cod galben de inundații, valabilă pe…

A fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a anunțat marți Parlamentul de la Londra, citat de presa străină.

Scriu aceste cîteva rînduri cu drag despre un personaj politic care mi-a atras atenția și care ar putea deveni mult mai mult decît un haiduc politic ajuns, aproape din întîmplare, în PSD.

Intelectuali nu sunt doar cei care spun că stau în bibliotecă sau se ocupă de arte, cum se mai crede. Toți cei care revendică titlul ar fi trebuit să fi zăbovit destul prin bibliotecă.

Moscova e de fapt Washington, Parisul se visează la Berlin, Roma în Madagascar, Mazăre în Tanganica, Udrea în Costa Rica, Videanu în Casablanca.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat că a cerut un punct de vedere privind procedura de numire a președintelui ÎCCJ, despre care Cristina Tarcea, actuala șefă a instanței supreme, a declarat că nu respectă legea.