Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, cunoscut și ca ministrul Grindă, merge din bâlbă în bâlbă. Prezent la Parlament, oficialul s-a bătut cu pumnul în piept cu mai multe proiecte, dar a uitat de logică.

În Prahova au murit un bărbat și o femeie, cu probleme cardiace, iar în Bistrița-Năsăud un bărbat care avea şi afecţiuni cronice. În toată ţara au fost raportate mii de îmbolnăviri

Președintele Comisiei pentru Muncă Adrian Solomon a refuzat propunerea deputatului USR Cristian Seidler de a reintroduce pe ordinea de zi legea pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru un raport suplimentar.

România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, peste estimarea de 4,4% prevăzută în noiembrie de guvernul Orban la cea de-a doua rectificare de buget, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Guvernul anulează parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureș-Iași al autostrăzii Unirii, adăugând încă o etapă la multele care au ținut pe loc acest proiect de investiții care ar trebui să lege Moldova de Transilvania și, mai departe, de Vest.

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013 Întorcându-se din Indii, unde a slujit aproape o jumătate de veac, părintele Baltasar, plecat şi el din mănăstirea Santa Lucia, ceru permisiunea să facă un pelerinaj de mulţumire în locul de unde a început misiunea […]

În dosar au fost trimişi în judecată fostul ministru Gabriel Sandu, a fostul şef al Microsoft România Călin Tatomir şi oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu. Prejudiciul a fost calculat la 51 de milioane de euro.

Valeriu Steriu a declarat că PSD va vota, marți, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepția pensiilor militarilor. El a dat asigurări că va fi susţinută varianta discutată în Comisia de muncă.

Grefierii spun că se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și parchetelor, în cazul în care discuția de marți cu Ludovic Orban despre modificarea pensiilor de serviciu nu va avea rezultate.

Sorin Grindeanu a declarat că nu a semnat încă hârtia de adeziune în PSD. Actualul șef al ANCOM a mai precizat că nu a discutat cu Marcel Ciolacu și Paul Stănescu despre o candidatură la vreo funcție de conducere în partid.

Nu e nici Băsescu, nici Orban, nici Iohannis, nici Constantinescu. Iliescu e la popreală, la editura Tehnică, Andrei Pleșu e la popreală la Tescani, la Casa Enescu, Mircea Dinescu are arest la domiciliu.

„O să folosesc vocea tatălui meu de dincolo de mormînt și o să spun ce trebuie spus. Sînteți niște proști. “. Așa și-a început mesajul de furie, postat pe Facebook, de sociologul Mirel Palada la scurt timp de la decesul tatălui său. Mesajul i-a adus necazuri sociologului, care s-a trezit că (…)

Nelu Iordache, firma Romstrade şi mai mulţi şefi de la DRDP Craiova au fost trimişi în judecată în anul 2014 pentru fapte de corupţie, potrivit DNA.

Valul de proteste #Rezist din Romania are o legătură cu viziunea lui George Soros? Ieșirea lui Klaus Iohannis în geacă roșie împotriva guvernului Ponta reprezintă o rețetă germană, una de tip PNL, SRI sau de tip Soros și Open Society?