În Statele Unite se bănuie de decenii, cel puțin de la asasinarea președintelui John Kennedy, acțiunea unui “deep state” – un fel de „stat paralel”, ce talonează și controlează de fapt statul de drept democratic în care cetățenii sunt chemați să aibă încredere.

Acum, la început de mandat, e momentul să vă asumaţi aceste două priorităţi şi să prezentaţi un calendar clar. Altfel, ne vom trezi…

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele 11

Dacă rușii au chef să facă ceva, vor face. Nu se împiedică ei de ai noștri, vai de capul lor. Ăștia mai strâng și ei ce mai cade de pe la ăia mari. Ai înțeles?

A fost instalat în funcţia de antrenor principal în 20 iunie anul trecut, obţinând 5 victorii, două egaluri şi două înfrângeri în play-out-ul Ligii I…

După ce a stors o mare parte din bugetul Capitalei‎ pentru promovare, turism, Centenar și alegeri, Antena 3 face pași mari spre Nicușor Dan și spre PNL și Guvernul Cîțu.

240 de medici, 120 de asistente medicale și 120 de registratori vor lucra în două ture pentru a-i imuniza pe toți cetățenii Sectorului 4

Piața financiară este o creatură care acționează în acord cu scopurile celor mai mari participanți. Economia reală necesită mai mult efort. Suntem departe de lumea care să pună investițiile în economia reală în fața celor în piețele financiare

Festival de glume după vaccinarea lui Iohannis. „Mai ai nevoie de vaccin la asa bicepsi?!“ sau „De la lupta cu Psd I se trag muschii“ sunt doar câteva. Mai multe (…)