„Preţurile de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 au crescut cu…
Lună: noiembrie 2022
UPDATE Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență prin care se stabilește un mecanism de achiziție de energie electrică pentru protejarea populației și a economiei.
Departamentul de Comerţ al Statelor Unite a anunţat joi că nu va mai trata Rusia ca pe o ţară cu economie de piaţă, revocând statutul acordat în…
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, aflată sub tirul acuzațiilor ANI, l-a îndemnat pe Nicușor Dan, edilul general, să taie căldura la sediile PNL și social-democraților!
Consiliera l-a întrebat pe liderul USR Cătălin Drulă de la ce sumă ar începe aspectele de corupţie ale unei persoane şi a solicitat din nou demisia din funcţie a edilului Sector 1
Soldaţii ucraineni au intrat deja în zonele de periferie ale oraşului Herson, a declarat joi un oficial local.
un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat o patrulă format din doi poliţişti. Aceştia au cerut întăriri, iar un…
”Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în…
Încălcându-și propria jurisprudență, CCR a lăsat drum liber așa ziselor „legi ale justiției”, bricolate, la porunca celor care vor să îi ia poporului român libertatea de a își organiza statul și viața (…)
Muşcând-o de urechiuşă pe domnişoara Margareta, Pitoşkin îi povesti despre buclele Davi, despre orgasmul universal şi despre diamantele de lumină veche
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a convenit asupra preţului la energia electrică pentru consumatorii casnici pentru perioada următoare
Ministrul Aurescu a dispus rezilierea în perioada imediat următoare a contractului de închiriere în cauză, urmând ca reşedinţa directorului ICR Londra să fie stabilită în sediul institutului,
Atât de transparent a fost totul, încât cei prezenți la întâlnire au aflat, în majoritate, abia la sfârșitul întâlnirii că există un proiect de hotărâre de guvern
Numirea secretarului general NATO este un ”Eurovison” jurizat de la Washington, un indicator al tendințelor și loialităților în interiorul Alianței în raport cu Statele Unite
Cei doi lideri vor discuta despre cum „să gestioneze în mod responsabil” rivalitatea între China şi SUA, încercând în acelaşi timp să lucreze împreună acolo unde
Printre ambarcaţiunile militare ruse care au luat parte la pregătirile observate de Pentagon se numără şi Belgorod, un submarin purtător de rachete de croazieră modificat
Contracararea incapacității actualei clase politice și administrative prin populism nu poate duce nicăieri, ci poate conserva în continuare un modus operandi vechi de peste 30 de ani.
Ele așteaptă semnăturile susținătorilor Gabrielei Firea pentru a închide doar procesul de recepție.
Liderul PSD a mai arătat că va fi şi un plafon maximal pentru consumatorii casnici
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit joi despre ”războiul invizibil” desfăşurat de Rusia în spaţiul cibernetic
USR le cere liderilor coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, să prezinte public o variantă asumată şi să le explice românilor şi companiilor ce se va întâmpla cu facturile lor la energie de la 1 ianuarie 2023.
Pentru Liiceanu, cea mai mare onoare a omului este dată de cunoașterea prin simțurile fizice.
Ştiu că este o discuţie pe faptul că ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede, până la sfârşitul lunii octombrie. Nu am reuşit acest lucru, a spus Nicolae Ciucă
Potrivit oficialului european, banii fac parte dintr-un pachet de sprijin suplimentar şi urmează a fi alocaţi începând cu 1 ianuarie 2023.
Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia lui Enescu, vor fi văzute și auzite la Ateneul Român
Judecător: Multa vreme mi-a fost rusine sa spun ce meserie am, daca se intampla sa ma aflu intr-o societate cu persoane care nu ma cunosc.