Pentru Liiceanu, cea mai mare onoare a omului este dată de cunoașterea prin simțurile fizice. Nu acceptă spusa din Biblie potrivit căreia noi suntem căzuți întru cunoașterea aceasta dintr-o condiție mai înaltă, în care conștiența noastră nu avea nevoie de simțurile fizice, ci era consubstanțială firii necăzute (paradiziace). Nu-și poate reprezenta „simțurile” pur spirituale ale poziției noastre paradiziace.
Acceptă întru câtva că fără căderea în cunoașterea prin simțurile fizice, n-am fi putut accesa noutatea psihogonică numită libertate, dar nu poate intui rosturile cosmo-spirituale ale acestei noutăți. Nu-i trece prin cap că am putea face parte dintr-o evoluție generală a scării ființelor și că „misiunea” noastră ar fi să introducem în acest plan evoluționar ceva ce până acum nu s-a manifestat decât în conștiența Cuvântului. Creatorul acestei lumi (nu și a celei care i-a dat pe serafimi, heruvimi și tronuri ori pe cei de pe treapta a doua a scării) a fost pe deplin liber în Creația Sa: foc-aer-apă-pământ. Liber să nu țină cont de creațiile anterioare? Nu. Liber a fost în „pușcăria” iubirii Sale fără orgolii personale pentru cele deja create.
Eroarea noastră ca ființe căzute stă în voința de a privatiza libertatea. Iar când orgoliul ne este mai mult foc decât aer, vrem să întoarcem libertatea împotriva Celui Care a manifestat-o „la început”: nu mai acceptăm să recunoaștem rolul cosmogonic al iubirii. Luciferizare – așa au numit cei vechi acest fenomen. Semnul ei cel mai clar: acapararea libertății într-un regim privat care desperechează cuplul libertate-iubire. Odată desperecheat acest cuplu, este posibilă întrebarea lui Kierkegaard, preluată și de fizicianul Hawking, citat de Liiceanu cu multă satisfacție: câtă libertate a avut Creatorul, în fapt?
Eroarea noastră vine dintr-o inversare: judecăm ceea ce este prim prin ceea ce este secund. În concret, punem cunoașterea drept premisă pentru conștiență, deși încă de mici copilași am putut constata că avem conștiența dureroasă a arsurii fără să știm ceva anume despre foc. Întâi și-ntâi ne arde aerul care intră în plămâni din atmosferă. Și țipăm. Dacă n-am veni în lumea fizică echipați cu conștiență, n-ar fi necesar să țipăm.
Dacă n-am veni în lumea fizică predestinați pentru conștiența de sine, n-am dezvolta nicio formă de cunoaștere. E greșit, așadar, să punem cunoașterea drept stâlp al înțelepciunii. Stâlpul înțelepciunii e ca o fântână și este conștiența. O fântână care, curând, își înalță apele spre cer.
Dogma personală care smintește mintea lui Liiceanu este convingerea că o credință ar impune o funcție cognitivă, cum face știința. Dar iată că matematica nu are funcție cognitivă. Ea este coerență pură. La fel, o credință devine un bun sufletesc pentru că prezintă coerențele necesare sufletelor.
Ce fel de coerențe sunt cele necesare lumii pe care o avem în noi dinainte de a dezvolta intelectul? Durerosul nu apare doar în aspectul nostru fizic, cum era în exemplul cu copilul care își arde pielea, ci mai ales în aspectul nostru sufletesc. Sunt necesare altfel de coerențe decât cele din lumea fizică pentru a înțelege durerea sufletească? Bineînțeles. Dar nu e nimic de ordinul înțelesurilor intelectuale acolo. Funcția cognitivă a sufletescului este trăirea însăși, cu toate suferințele ei. Coerențele ce se revelă și se relevă în trăirea suferinței omenești țin de ordinul misterial al viului. Nu vor da niciodată o știință, ori dacă vor da, aceea are a fi una a spiritualului, adică una care are a explica putința însăși a cognitivului și rosturile lui inițiatice acum, aici, după Cădere.
E o lume pe dos aceea în care dăm importanță cunoașterii și ne uităm la conștiență ca la o cenușăreasă. Abia din ființialitatea conștienței avem a înțelege relația Tată (somn) – Fiu (conștiență) – Duh Sfânt (conștiența de sine a Creației).
dom’le
reiese ca
liiceanu e bun pt. clasa muncitoare,
pentru vite.
Ce treaba are Coti cu un editor de carte ? Probabil o problema personala a cuiva.
De cand a luat „moca” editura politica si a invelit-o in poleiala „humanitas”, filozoful asta ne tot preda „materialismul”.
Liceanu GDS platit din banii lui Sorosh pentru promovarea satanismului mondial. De acolo se trage inclusiv cu inhaitarea cu dujmanul Romaniei Bulai . E zero .
E greu de înțeles Liiceanu doar pe baza ultimei cărți, ce Dumnezeu!
Cunoasterea nu are absolut nici cea mai mica desprindere de constienta .Constienta face parte din cunostere .Cunoasterea este atributul suprem al intelegeri existentei umanitatii pe aceasta Planeta .Credinta devenita un bun sufletesc este absolut personala .In imensa lor majoritate oamenii nu stiu in ce cred si nu pot arata care este masura credintei lor .Rolul iubirii este si el cunoscut de veacuri .Iubirea este una dintre numeroasele fatete umane ce produce sau nu un bine necesar convituirii .Iubirea nu este o stiinta ea exista sau nu exista functie de ceea ce noi percepem ca atare .Daca facem referire la Religie atunci lucrurile se modifica esential .Cunosterea este uneori inselata .Exista un imens numar de oameni ce sustin religia dar care intrebati fiind daca sustin si povestile (povestirea ) ce sta la baza spuselor religiei , ca si adevar , nu vor sti ce sa raspunda tot asa cum nici voi nu veti sti a face asta ?
Am ajuns să cred că domnul Buduca lucrează pentru domnul Liiceanu: nimic din ce spune primul nu diminuează ceea ce a scris celălalt! Cum reușește domnul Buduca: practicând reaua voință, denunțând ceea ce domnul Liiceanu nici nu vroia să ascundă, plasându-se cu voie de la administrație în rolul celui atins de Duhul sfânt. Pe domnul Liiceanu îl citesc, îl recitesc, pe domnul Buduca îl parcurg, cum parcurg lista de plată a întreținerii.
Pana tara asta numita RRomania nu iese din mentalitatea arhaic-ortodoxa nu-si va respecta valorile si vor promova mereu scursuri. Nu comentez mai mult. Da ,stiu ca Soros este vinovat. Ba insusi universul este impotriva dacului liber si prost.Mai mult ca liber nu e.Mereu se inchid singuri intr-o inchisoare a ipocriziei si imposturii.
bunul samaritean Teleaca,fara cunoastere si stiinta traiai in pesteri ignorantule si fariseule. Stiu ca va ascundeti nestiinta si neputinta sub lozinci moraliste. Dati voi lectii de viata,voi care nu ati realizat nimic.
Intelectualismul materialist – plaga acestei lumi (ere)… In sens antropososofic – spirit, suflet, vitalitate, trup (dintr-un anumit punct de vedere), un gand „mort” are nevoie de „hrana” – si omul il hraneste din propriai vitalitate… si pentru asta moare… paradoxal, aici ii sta si libertatea… de nu s-ar face sclavul propriului gand mort…
Credintele sunt instrumente pentru conditionare sociala, mai degraba decat expresii ale realizarii interioare sau adevarului universal. Credinta determina comportamentul, dar adesea credinta nu se bazeaza pe experienta si, prin urmare, nu atinge si nu reflecta dimensiunea intim traita a existentei umane. Insasi natura credintei exclude necesitatea experientei si poate merge mai departe si nega dovezile experienței. Si de multe ori o face. Aici consta puterea credintei. Credinta este motivatia prin increderea intr-o versiune atribuita a realitații sau o versiune atribuită a ceea ce ar putea fi posibil. Problema introdusa de credinta nu era o chestiune de a crede versus a nu crede, deoarece anularea vointei de a crede parea ca nu este posibila (desi militarii au tatonat acest teren pentru a limita radicalismul religios prin abordarea genei VMAT2) Adevaratul conflict este intre a crede si a invata. De pilda, a invata ca ADN-ul nostru este un fractal conductor si autosimetric, un miracol matematic perfect coerent in faza cu restul universului si ca ADN-ul raspunde la intentie concentrata (credinta), muzica si limbaj vorbit. Rudolf Steiner 1861-1925, avertiza/profetea/programa in ,,Fall of the Spirits of Darkness” ca va veni o vreme cand ,,se va găsi în sfârșit o modalitate de a vaccina corpurile astfel încât aceste corpuri să nu mai permită înclinația spre ideile spirituale”
Tot despre un tată și-un fiu…. :
“În anul 2007, regimul comunist a fost condamnat în plenul Parlamentului României ca fiind ilegitim și criminal. Tribunalele Poporului și sentințele lor nu sunt și ele ilegitime și criminale? Câți nevinovați au fost trimiși în lagărele morții de comuniști? Câte dosare s-au inventat persoanelor care s-au opus fățiș instaurării regimului comunist în România? Avem încă un institut: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care cercetează tocmai asta. Se pare că nu are la dispoziție o legislație la fel de eficientă pentru a-i putea condamna pe cei găsiți vinovați. Și se pare că nimeni nu s-a gândit să-i urmărească și să-i pedepsească pe intelectualii care au sprijinit, au predat în școli și facultăți o ideologie criminală. Acuzatoarea publică din dosarul ziariștilor judecați de Tribunalul Poporului în perioada mai-iunie 1945, Alexandra Sidorovici — soția lui Silviu Brucan — spunea despre Nichifor Crainic că “este vinovat pentru că a dus o campanie de otrăvire a sufletelor, mai cu seamă a celor tinere, deoarece ca profesor universitar avea putința influenței asupra tineretului!” Conform legii din 2007, Radu Florian și fiul său Alexandru, profesori de socialism științific la Universitatea din București — primul timp de 50 de ani! — se fac vinovați de “otrăvirea sufletelor tinere”. Cum de nu se regăsesc pe lista lui Tismăneanu din raportul pe care Băsescu l-a citit în Parlamentul României?”
Poate a sosit momentul ca bătrânul bolșevic Alexandru Florian să se retragă la pensie, obosit de vechile sale ranchiune. La urma urmei ar trebui să constate că românii ar putea să dea și altora lecții despre toleranță…
Ce dracu mai comentati ce spune/scrie acest dobitoc care se crede mare filozof!