Sânge ucrainean la șefia NATO?

Cel de al doilea mandat al secretarului general NATO s-a încheiat în luna septembrie, iar norvegianul Jens Stoltenberg a cerut o prelungire de doi ani, in contextul războiului din Ucraina. A primit o prelungire de doar un an. În spatele ușilor închise se poarta tratative pentru numirea noului șef al NATO, mai degrabă portavocea și interfața NATO cu lumea, care nu are vreun rol de conducere la nivel politic și militar, acesta revenind statelor membre.

Tratatul NATO nu instituie un proces formal pentru numirea secretarului general al Alianței. De regulă, numirea se face prin consens, după discuții pe canale diplomatice, în spatele ușilor închise. Având în vedere rolul relativ limitat al secretarului general NATO, numirea sa este un ”Eurovison” în care juriul cel mai important este la Washington, este un indicator al tendințelor și loialităților în interiorul Alianței în raport cu Statele Unite. Deși Tratatul nu interzice ca un american să fie secretar general NATO, SUA nu au deținut niciodată șefia formală a Alianței, câtă vreme comandantul trupelor aliate din Europa este întotdeauna un general american.

Noul secretar general ar putea însă să fie primul ce vine de pe malul vestic al Atlanticului. Potrivit The New York Times, favorita SUA la pentru șefia NATO este canadianca de origine ucraineană Chrystia Freeland, actual ministru de Finanțe și fost ministru de Externe al Canadei.

The New York Times arată că originile ucrainene ale lui Freedland au fost importante pentru obținerea sprijinului SUA. Apoi, ea este avantajată și de politica de gen din cadrul Alianței – este aproape sigur că următorul secretar general NATO va fi o femeie. The New York Times mai menționează un criteriu pentru selecția noului secretar general – modul în care și-au arătat sprijinul pentru cauza ucraineană. Este motivul pentru care pe lista favoritelor apar: premierul Estoniei, Kaja Kallas, președinta ONG-istă a Slovaciei, Zuzana Caputova, fost președintă a Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic (care a fost și ambasadoare la Washington, iar apoi asistenta a secretarului general NATO pentru diplomație). Dintre statele vest-europene, doar Marea Britanie este cotată cu șanse, prin Ben Wallace, actualul ministru al Apărării.

Chrystia Freeland pare a fi alegerea care transmite cel mai dur mesaj Rusiei. Nu este vorba doar despre originile sale ucrainene, ci și despre istoria familiei sale și de propriile sale experiențe legate de Moscova. Bunicii săi materni au emigrat în Canada după Al Doilea Război Mondial, iar pe durata conflagrației bunicul său, Mihailo Homiak, a fost redactorul-șef al unei publicații naziste de limbă ucraineană ce apărea în Polonia ocupată, cu ajutor financiar german și promovare din partea lui Joseph Goebbels însuși. Aceste informații au fost folosite de presa rusă pentru a o ataca pe Freeland, care a infirmat acuzațiile aduse bunicului ei. Publicația canadiană Globe and Mail a demonstrat însă că Freeland avea știință despre legăturile bunicului ei cu naziștii.

Mama Chrystiei Freeland a plecat din Canada în Ucraina, unde a devenit o figură relativ importantă a mișcării pentru independență. Iar Chrystia Freeland a fost bursieră vreme de mai bine de un an, 1988-1989, la Kiev, pentru a studia limba ucraineană pe care altfel o vorbea fluent. A intrat repede în vizorul KGB, deoarece, aflată la Kiev, colabora cu The New York Times la o serie de articole despre crimele comise de NKVD împotriva disidenților ucraineni. După o scurtă plecare la Londra, lui Freeland i-a fost refuzată reintrarea în Ucraina sovietică. Freeland a rămas în atenția serviciilor secrete sovietice și apoi ruse. În 2014, după anexarea Crimeii, Freeland a fost inclusă pe o lista neagră a Moscovei cu străinii cărora le este interzisă intrarea în Federația Rusă.

Cu acest profil, este limpede că Freeland ar fi alegerea cea mai dură a Statelor Unite pentru șefia NATO, iar asta ar semnala decizia de a nu reglementa pe cale politică conflictul din Ucraina. În cazul în care Washingtonul va decide o oarecare detensionare a relației cu Rusia, Freeland nu va mai fi o opțiune pentru secretariatul general NATO, iar jurnaliștilor insistenți li se va putea explica că o țară precum Canada, care aloca pentru Apărare un procent aflat mult sub pragul de 2% din PIB, nu poate deține șefia formală a Alianței. Criteriul bugetului Apărării favorizează alte state care au susținut puternic Ucraina – Estonia lui Kaja Kallas alocă pentru Aparare peste 3,3% din PIB.

Discuțiile pentru numirea unui nou secretar general NATO se pot prelungi însă cu un an și pot să se finalizeze abia în 2024, spune un oficial al Alianței citat de The New York Times, care sugerează că Stoltenberg ar putea primi în cele din urma prelungirea mandatului cu doi ani. Însă nu mai mult de primăvara anului 2024, atunci când vor avea loc alegeri în UE. Washingtonul nu dorește ca șefia formală a Alianței să fie oferită ca premiu de consolare pentru cei care nu vor fi reușit să obțină portofolii importante în Uniunea Europeană, după amintitul scrutin.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

23 de Comentarii

  1. Stia bine asta de a cerut 2 ani de prelungire, nici iarba nu mai creste prin Ukraina pana atunci !

  2. Prostolăul din Sibiu le-a supt ciorapii ani de-arândul,apoi mai-mai să ne bage în război cu rușii iar în final ciuingarii i-au dat cu flit !!

  3. Ma insel eu cumva, sau numita Chrystia Freeland este produsul aceleiasi filiere: W.E.F – Klaus Schwab?

  4. In loc sa se bucure cu noi ca a fost eliberat de sub ocupantul nazist rus si Khersonul, dlMarchevici,au contraire ne intristeaza taiand tigara ” Iohannis secretar general NATO „(in opinia sturionului media Cristoiu)!
    Noi ce mai fumam, ca Geoana e fumat de mult in media

  5. Prin livrarea de armament, NATO e plin de sange ucrainean…
    Slava Z !

  6. Păi ce mesaj mai dur ar putea să dea NATO Rusiei față de ce e acum ?
    Să declare război pe față ??

  7. „originile ucrainene ale lui Freedland” !! Ucrainene pe dracu’, asta precis e taiata imprejur ! Ce talent au astia/astea, domne, in alegerea numelor ! … Freeland … Nuland … in curind o sa apara si Rebeca Vaterland ori Rashela Disneyland !

  8. @ Mărgeluțe 15:01
    Aia cu bunicul nazist e viitoarea șefă NATO, care a mai și mințit cu dezinvoltură.
    Asa e dacă nu citesti articolul și pui doar placa la tonomat…?

  9. Imaginea zilei, măciucă îmbrăcat la patru ace dă mâna cu un nazist ukrainian!…ăla cu barbă, nespălat,cu nea Gyuri în spate,a mai deschis o ușă pentru cotropirea româniei!…în doi ani golanii ăștia pun stăpânire pe țară!…în 2024 vor fi mai mulți ukrainieni si moldoveni decât români în românia!…țineți minte asta, mai vorbim peste 2 ani dacă mai existați ca nație!…

  10. „șefia formală a Alianței”
    Prea multe discutii pentru o marioneta.
    O marioneta care ia un salariu urias pentru a recita din cand in cand un discurs scris de altii.
    Un papagal.
    Pe mine nu m-a pus nimeni „sef formal”, dar nici n-as fi putut face asa ceva, indiferent de bani.
    O rusine de om seful NATO.

  11. Tarile Europei vor pace si liniste ,nu mai vor sa le tropaie NATO prin tarile lor si sa faca pe seriful.

  12. Dacă va fi aleasă una dintre cele pomenite mai sus titlul va fi cât se poate de potrivit, câte două-trei zile pe lună ! Doar titlul, pentru că să pui o femeie să conducă niște mercenari e prea de râsul Lumii…
    Chiar Nouă cum se tot consideră ea, deși doar mintea ține pasul cu ea !

  13. „Ucrainienii” au fost cei mai „eficienti” antiucrainieni
    , cam de la Mois.., pardon, Hmelnitki incoace.Nasol cu noi, astia mai goi, picati la mijloc.

  14. În actualul context titlul articolului mi se pare cea mai mare mitocănie posibilă.
    Tot așa cum este și aluzia formal – informal. SUA, cred că are cel mai mare buget militar. Da, îl obțin din zonele de influență, dar când în istorie nu a fost așa? Europa a fost de când o știu eu nătângă rău și totuși are și ea ceva zone de influență ( vezi Franța). Un continent pe care au fost două războaie devastatoare ar trebui să țină mai puțin coada pe sus.
    Pentru mine, o Europa în care Germania să facă legea, chiar și numai economică iese din discuție. Nemții n-au simț politic, n-au perspectivă, n-au îndoieli. Și, în fond, au pierdut două războaie. Nu eu i-am adus pe ruși până la Berlin.
    Și cel mai grav, nemții n-au umor.

  15. …ÎNCĂ O „JUSTIFICARE”PENTRU RUSIA SĂ CONSIDERE DENAZIFICAREA UCRAINEI -CHIAR CORECTĂ!! DAR ASTA-I TREABA LOR !DUREREA IMENSĂ A ROMÂNILOR ESTE CĂ „CONDUCI(Ă)TORII NOȘTRII” S-AU BĂGAT PÂNĂ-N NAS ÎN A DUȘMĂNI RUSIA -ȘI IATĂ „HEROUL”ZELENSCHI ÎNCEPE CU -CONCESIILE- (NU MAI CERE CA PUTIN SĂ PLECE CA EL SĂ NE-NE-NEGOOOO) -POPOR ROMÂN ALUNGĂ-ȚI TRĂDĂTORII ,INCOMPETENȚII,ALOGENII CE TE CONDUC SPRE NEFIINȚĂ!!

  16. Păi cum poți băga încrederea intr-una ca asta care nu poate fi decât sluga generalilor, să le aducă cafeluța de dimineață și să-i întrebe de ce au visat..Evident e o parașută cu istoric curios, care nici nume nu are, doar poreclă,. și care deja joacă un joc murdar la care o ”Organizație defensivă” ar trebui să fie foarte atentă.. Dar,..ai cu cine ??

  17. Doar un pic de „căutare”(Chrystia Freeland)și aveți rezultate edificatoare:”Freeland caught holding pro-Nazi banner at Ukraine protest”;”Why a photo of Freeland holding a black-and-red scarf sparked a firestorm online”;”Canadian Minister Freeland’s ‘Nazi’ Banner Highlights Ukrainian Right Wing Party’s Role In Holocaust” ,”Scroll down to see the article:
    „Government-funded centres of Canada’s Bandera cult and its Bandera youth”etc,etc

  18. „LUC, the UCC and other Canadian government-funded ethnonationalist Ukrainian emigre groups still glorify Bandera and revere the veterans of his UPA, as well as the Nazi armed and led Waffen SS Galicia, as if they were „freedom fighters.” Canadian government finances the right-wing Ukrainian diaspora’s cultural centres, programs, parades and monuments which still shamelessly celebrate their fascist founders, leaders and war heroes”(‘It’s getting pretty crowded on Canada’s political right…just added Chrystia Freeland”,March,5,2022)

  19. Ce e mai frumos in aceasta alianta a libertatii, unde libertatea de exprimare in sensul dorit de autoritati este garantata si unde presa e libera sa scrie tot ce ii comanda propaganda de stat, este ca deciziile se iau in unanimitate. Ce poate fi mai democratic decat zeci de membri votand, fireste secret, sa nu stie nimeni, cine sa ii conduca? Si cazand de acord FARA NICIO REZERVA ca decizia respectiva e dorinta majoritatii?
    Nu e ca in sistemele autocratice, unde dictatori cu robinete de aur la baie decid numai si numai ei ce e de facut.
    In lumea libera pana si trolii de pe forumuri miros a trandafir.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.