304 strofe, ilustrații gata și aproape 50 de mailuri: „Scriitorii debutanți rămân pe margine”. Lupta unui autor cu zidul editurilor

Zilele trecute, în timp ce stăteam pe TikTok, mi-a apărut videoclipul unui scriitor debutant care încerca să găsească o editură pentru un proiect la care a muncit aproape doi ani și jumătate. Lucian Hodoboc are gata un poem de 304 strofe și ilustrațiile care ar urma să îl însoțească. Nu dispune însă de banii necesari pentru autofinanțare, iar editurile pe care le-a contactat, spune el, nu sunt dispuse să investească într-un autor aflat la debut.

Hodoboc a absolvit Facultatea de Litere și un masterat de engleză. A mai publicat poezii în reviste, însă nu a debutat până acum cu un volum. Proiectul său combină literatura cu desenul. Ilustrațiile au fost realizate manual și apoi colorate în Photoshop. Poemul este scris în versuri clasice, cu rimă și măsură.

După ce manuscrisul a fost gata, autorul a început să îl trimită editurilor. Spune că cele mai multe nu i-au răspuns, iar unele dintre cele care au făcut-o i-au propus publicarea doar prin autofinanțare.

Am vorbit cu Lucian Hodoboc despre cei doi ani și jumătate de muncă, despre refuzurile primite și despre cât de greu este să ajungi la public atunci când ai proiectul gata, dar nu ai nici capitalul necesar, nici încrederea unei edituri.

„Scriitorii aspiranți trăiesc cu impresia că cea mai dificilă etapă este scrisul”

Cotidianul: Ați muncit aproape zilnic, timp de doi ani, pentru acest poem de 304 strofe. Ce v-a făcut să continuați atât de mult? Ați știut de la început că va fi un proiect atât de complex sau, pur și simplu, a evoluat pe parcurs?

Lucian Hodoboc: „Eu am cochetat cu literatura încă din facultate. Am absolvit Facultatea de Litere, masterat de engleză. Am mai scris poezii, dar n-am publicat încă în volum. Până acum am mai publicat în reviste. Și mi-am propus să realizez un proiect mai ambițios, căruia am zis să-i dedic mai mult timp. Având în vedere că am și talent la desen, am zis să combin literatura cu desenul și să public o carte cu ilustrații color și cu poezie. Am lucrat în jur de doi ani, doi ani și jumătate. Firește, ilustrațiile au fost realizate manual, apoi colorate în Photoshop. Poemul este scris în versuri clasice, adică are rimă, măsură, nu este în vers alb. Și, da, este destul de întins, are 304 strofe.”

Cotidianul: Când ați terminat manuscrisul, cât de convins erați că veți găsi o editură care să-l publice?

Lucian Hodoboc: „Până să debuteze, scriitorii aspiranți, de obicei, trăiesc cu impresia că cea mai dificilă etapă a scrierii este procesul creativ, scrisul. Asta până își finalizează manuscrisul și se izbesc de situația problematică. Pentru că nu își imaginează nimeni că, efectiv, toate editurile din România sunt dezinteresate de debutanți. Literalmente, mi s-a răspuns la e-mailuri că scrierea mea este publicabilă, dar ei nu investesc în debutanți, din principiu.”

Pentru Hodoboc, problema nu a fost doar refuzul. Mai greu a fost să aștepte un răspuns care, în multe cazuri, nu a mai venit.

Cotidianul: Și ce este mai greu, de fapt: refuzul sau lipsa totală a unui răspuns?

Lucian Hodoboc: „Sincer, lipsa totală a unui răspuns. Pentru că să stai, să aștepți și să nu intereseze pe nimeni planul, proiectul și visurile în care ți-ai pus atâta efort și muncă este debusolant. Da, este dezamăgitor și te descurajează să te mai apuci de alte proiecte.”

Un manuscris gata, dar fără banii necesari pentru publicare

Autorul spune că unele edituri i-au transmis că textul ar putea fi publicat, însă nu sunt dispuse să își asume riscul financiar al unui debut. Pentru el apare astfel un cerc greu de rupt. Un autor nu poate deveni cunoscut fără să fie publicat, dar editurile preferă numele care au deja un public.

Cotidianul: Ați spus că majoritatea editurilor care v-au răspuns v-au transmis că lucrează doar cu autori consacrați. Cum poate deveni însă un autor consacrat dacă nu i se oferă o primă șansă?

Lucian Hodoboc: „Exact. Aceasta este o întrebare care nu pare să aibă răspuns pe piața de carte din România, pentru că editurile, pur și simplu, nu-și asumă riscul comercial. Mi s-a spus efectiv, în alte cuvinte, că se tem că nu vor avea profit. Deci riscul comercial pentru debutanți nu este o variantă pe care ei să o ia în considerare.”

Cotidianul: Este valoarea materială mai presus de valoarea culturală?

Lucian Hodoboc: „Exact. În aceste condiții, există sentimentul că talentul autohton nu este suficient de valoros pentru a se investi în el. Se investește în scriitorii consacrați, se investește în traduceri din alte limbi ale cărților din străinătate, care se traduc la noi foarte, foarte frecvent. Piața este plină de cărți traduse. Însă scriitorii debutanți rămân pe margine, nebăgați în seamă, și sunt forțați să apeleze la autopublicare, la edituri care le cer să-și autofinanțeze proiectul. Adică plătesc publicarea, plătesc un număr de exemplare, un tiraj mic, și se ocupă pe urmă singuri de distribuție.”

Refuzurile nu l-au făcut însă să se îndoiască de manuscris. Hodoboc spune că răspunsurile primite i-au întărit convingerea că problema este riscul financiar pe care editurile nu vor să și-l asume.

Cotidianul: După atâtea refuzuri, v-ați îndoit vreo secundă de valoarea propriului text?

Lucian Hodoboc: „Sincer, nu m-am îndoit, pentru că, odată cu refuzurile, cele cinci edituri care mi-au răspuns mi-au confirmat că textul este valoros literar și că ar fi publicabil cu autofinanțarea mea. Pentru că ei se tem doar să nu riște. În sensul că numele de pe copertă este cel care contează atunci când vor să vândă o carte. Deci nu este textul literar propriu-zis.”

Autofinanțarea este însă o variantă greu de luat în calcul pentru el. Hodoboc spune că nu are un venit care să îi permită să suporte costurile unei apariții editoriale.

Cotidianul: Ați spus în videoclip că nu vă permiteți să investiți bani în publicarea cărții. Din ce vă întrețineți în prezent?

Lucian Hodoboc: „În prezent trăiesc dintr-o indemnizație de dizabilitate, de handicap, de 80 de lei.”

Cotidianul: 80 de lei lunar?

Lucian Hodoboc: „80 de lei lunar, da. Firește, cu ajutorul familiei. O am pe mama care mă mai ajută financiar.”

Cotidianul:Este dificil să continuați să creați atunci când apare și această presiune financiară de zi cu zi?

Lucian Hodoboc: „Este dificil. Este un stres. Este o anxietate bazată pe incertitudine, plus deziluzia permanentă de a ști că poți contribui cu talentul la cultura țării tale și nu ești acceptat din simplă prejudecată, nu din altceva, nu din cauza lipsei calității.”

„Dacă chiar nu mă acceptă nicio editură, s-ar putea să abandonez”

După doi ani și jumătate de muncă, proiectul este gata, însă drumul spre tipar rămâne incert. Lucian nu exclude ca, în cele din urmă, să încerce să strângă singur banii necesari.

Cotidianul: Vă gândiți să renunțați la ideea de a publica acest manuscris?

Lucian Hodoboc: „Sincer să fiu, oscilez în privința acestui dubiu, dar încă trag nădejde. Adică mă gândesc că, dacă chiar nu mă acceptă nicio editură, s-ar putea să abandonez. Pentru că, nu știu, s-ar putea să încerc câțiva ani să strâng bani de unde pot, cu ajutorul rudelor, și să-l public prin autofinanțare, dar nu sunt sigur în acest sens.”

Cotidianul: Ce vă motivează să continuați?

Lucian Hodoboc: „Dorința de a contribui la cultura românească și dorința de a transmite mesaje prin poezia mea, prin perspectiva mea literară.”

Experiența l-a făcut să ajungă la o concluzie clară despre procesul de publicare.

Cotidianul: Ce credeți, totuși, că este cel mai greu în România? Să scrii o operă sau să convingi pe cineva să o publice?

Lucian Hodoboc: „Evident că a convinge pe cineva să o publice în România de astăzi este aproape imposibil. Există doar șanse foarte, foarte mici, prin concursuri de debut care se țin o dată la trei-patru ani, și cine nimerește acel singur loc care se pune la dispoziție. Dar, în rest, este incredibil de dificil să convingi editurile, în contextul în care ele nici nu acceptă să răspundă la e-mailuri. Foarte puține acceptă să răspundă la e-mailuri, iar lipsa unei tentative de a comunica cu scriitorul atunci când ți se adresează, ca editură, este nejustificată, din punctul meu de vedere. Adică așa văd lucrurile.”

Cotidianul: Dacă acum, în fața dumneavoastră, ar fi un editor care nu v-a răspuns la e-mail, ce i-ați spune?

Lucian Hodoboc: „I-aș ruga să acorde mai mult interes oamenilor care, efectiv, doresc o simplă șansă de a demonstra lumii că pot să arate, prin talentul lor, că pot contribui la cultura românească și la subiectele literare de actualitate. Pentru că, dacă editurile refuză, atunci, efectiv, nu există nicio șansă pentru scriitorii români.”

Hodoboc spune că discută și cu alți autori aflați în aceeași situație. În grupurile dedicate scriitorilor aspiranți, spune el, nemulțumirile sunt similare.

Cotidianul: Ce sfat aveți pentru colegii dumneavoastră care sunt debutanți și care se gândesc să renunțe la munca lor?

Lucian Hodoboc: „Păi, sunt chiar foarte mulți. Există grupuri de Facebook în care scriitorii aspiranți discută, iar eu fac parte dintr-un astfel de grup. Discută și își spun păsurile și suntem, efectiv, cu toții debusolați de dezinteres. Și nu este un dezinteres temporar. El există de aproximativ un deceniu, un deceniu și jumătate, pe piața de carte din România, unde se investește exclusiv în traduceri ale unor cărți care sunt faimoase în exterior și în câțiva, foarte puțini, scriitori români consacrați. Și, în rest, noi stăm pe margine. Cei care dorim să avem o contribuție, să avem ceva de spus și n-am avut această șansă până acum.”

La finalul discuției, Hodoboc spune că nu cere ca editurile să ignore partea comercială. Ar vrea însă ca debutanții să primească măcar șansa de a demonstra dacă există un public pentru ceea ce scriu.

„Echilibrul dintre rentabilitate și susținerea creației autohtone este posibil și ar trebui ca editurile să se gândească la gestionarea bugetului, pentru ca să putem să avem cu toții o șansă și să putem să demonstrăm măcar o singură dată, deci la început, să avem o șansă de a demonstra dacă putem sau nu putem să facem ceva în literatură. Asta e tot.”

„Din întâia lor zi în a mamei burtică

Și-au promis c-au să fie prietene bune,

Și, deși uneori, temporar, se mai strică,

O iubire fraternă-i eternă minune.

[…]

Ani, de-atunci, triști și-absurzi, tot apasă Pământul

Într-un lanț de trăiri ce-și ascunde folosul,

Și-o făgad-a rămas să păzească mormântul,

C-o să vină cândva cu-nvierea Hristosul.” – fragment „Valentina și Zara”, de Lucian Hodoboc

CITEȘTE ȘI

Carmen Vasilescu, blonda din scaunul cu rotile. A scris cu nasul, a zburat cu parapanta, a sărit cu parașuta