Carmen Vasilescu, blonda din scaunul cu rotile. A scris cu nasul, a zburat cu parapanta, a sărit cu parașuta

Carmen Vasilescu rămâne un reper într-o lume care se mișcă repede și uită repede. Blondă, delicată și țintuită de boală într-un scaun cu rotile, nu renunță la nimic. A făcut și continuă să facă tot ce unii oameni considerați normali nu.

Oana Pellea o numește „învingătoare”

Scrie cu sufletul, trăiește cu intensitate, iubește cu generozitate. A învins limitele, a sfidat prejudecățile, a transformat dizabilitatea într-o formă de artă și viața într-o declarație de libertate.

Cartea ei, „Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?”, nu este doar un jurnal. Este o explozie de sinceritate, o radiografie a unei lupte castigate. Este o mărturie despre cum un spirit poate să-și ia revanșa față de trup. Oana Pellea o numește „învingătoare”. Maia Morgenstern o vede ca pe un model de seninătate.

Acesta nu este un interviu obișnuit. Este o întâlnire cu o femeie care a sărit cu parașuta, a zburat cu parapanta. Dar a și scufundat frici, a ridicat speranțe și a demonstrat că viața nu se trăiește în limite. O femeie care a scris cu nasul și cu gura, dar mai ales cu inima — și care, prin fiecare pagină, ne obligă să ne întrebăm: noi ce scuză mai avem? Iar cititorii o descoperă ca pe un om care nu cere nimic, dar oferă totul.

Cotidianul.ro: Ai fost diagnosticată cu tetrapareză spastică, dar ai refuzat să fii prizoniera propriului trup. Care a fost momentul în care ai simțit că destinul te provoacă direct și ai spus: „Nu, nu mă vei opri”?

Carmen Vasilescu: Am avut multe momente în care simțeam că trupul este cel mai mare dușman al meu. În special atunci când se certa cu sufletul meu. De ce spun asta? Pentru că sufletul își dorea foarte mult să trăiască liber, să se lase ghidat de sentimentele pe care le simțea, de dorințele pe care le avea, fără să fie limitat de un trup care părea că nu-i aparține. Era ca un meci între cele două părți ale mele. Eu parcă eram și jucătorii, și antrenorii, și arbitrii, și suporterii. La un moment dat, când sufletul a înțeles că are o putere mai mare decât orice pe lumea asta, fiind capabil să iubească mai mult decât o poate face un trup, a devenit invincibil. De atunci, lucrurile au stat cu totul altfel. Lupta a devenit una comună, având aceleași visuri, cei doi nemaifiind rivali.

Nu se mai simte nicio durere

Cotidianul.ro: Ai scris o carte cu nasul și cu gura, dar mai ales cu sufletul. Ce te-a durut mai tare: trupul care nu coopera sau emoțiile care ieșeau la suprafață fără milă?

Carmen Vasilescu: Cred că depinde foarte mult cum vedem lucrurile. Dacă te gândești la trupul care aparent nu-ți dă voie să faci ceea ce îți dorești din tot sufletul, ajungi să crezi că nu poți face nimic. Dar dacă vezi din perspectiva sufletului, care poate să zboare dincolo de limite, atunci realizezi că nimic nu este imposibil. E atât de plăcut să avem încredere în propriile persoane, încât nu se mai simte nicio durere.

Cotidianul.ro: Oana Pellea spune că „spiritul tău și-a luat revanșa față de trup”. Ce înseamnă, în realitate, această revanșă? E o victorie sau o cicatrice?

Carmen Vasilescu: Bună întrebare, Magda! Sincer, nu m-am gândit la asta până acum, dar cred că și una, și alta. Doar că cea din urmă este umbrită de lumina celei dintâi. Viața e plină de suișuri și coborâșuri. Nu avem parte numai de lucruri rele sau lucruri bune. Uneori cădem atât de mult încât parcă nimic nu ne mai poate ridica, alteori simțim că plutim atât de sus încât parcă dăm mâna cu Dumnezeu.

Cotidianul.ro: Ai sărit cu parașuta, ai făcut flyboarding? Ce ai simțit și ce mai urmează?

Carmen Vasilescu: Adrenalina pe care o simt atunci când experimentez astfel de sporturi extreme mă face să simt acea libertate despre care îți vorbeam și mai sus, să iasă sufletul la iveală și să îi dea un bobârnac trupului care încearcă să se pună de-a curmezișul în calea lui. Glumesc, e o bucurie imensă când întâlnesc oameni care au curajul să-mi îndeplinească visuri aparent imposibil de realizat. Mă simt tare norocoasă. Recent, am făcut și un zbor acrobatic cu planorul. Am avut mari emoții, dar dorința a fost mult mai mare! Vom vedea ce mai urmează!

Iubirea e cea mai mare putere a noastră

Cotidianul.ro: A fost vreo noapte în care ai simțit că nu mai poți? Dacă da, ce te-a ridicat din pat în dimineața următoare?

Carmen Vasilescu: În fiecare seară, oricât de grea a fost ziua ce a trecut, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a făcut această inimă să-mi bată cu iubire. Dimineața, când mă trezesc, nu simt altceva decât bucurie în suflet.

Cotidianul.ro: Ai spus că ai nevoie de iubire, ca noi toți. Cine ți-a dat iubirea care te-a salvat? Și cine ți-a luat-o când aveai mai mare nevoie?

Carmen Vasilescu:Persoana despre  care vorbesc în cartea mea, “Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? Între trup și suflet: jurnal”, cel mai probabil, fără să-și dea seama, m-a făcut să înțeleg ceva foarte important. Iubirea e cea mai mare putere a noastră și atunci când o oferim unui suflet mare și frumos, nu mai contează nimic altceva. Nici dacă e reciprocă, nici dacă e înțeleasă de ceilalți.

Cotidianul.ro: Care a fost cel mai crud lucru pe care ți l-a spus cineva despre dizabilitatea ta? Și cum ai transformat acea rană în forță?

Carmen Vasilescu: Au fost multe vorbe grele pe care le-am auzit. Totuși, cred că este un moment de care o să-mi aduc aminte mult timp. “Să ne ferească Dumnezeu de însemnați ca tine!”, mi-a spus cineva într-un mijloc de transport în comun. Nu pot spune că m-a rănit. Pot spune că ăsta a fost un semn că poate chiar sunt însemnată, dar nu în acel sens. Poate că Dumnezeu are un mesaj pe care vrea să-l transmit eu mai departe. Oricum, știu că El e aici, cu mine, pentru că de multe ori îmi dovedește.

Așa simt eu că merită să trăiesc viața

Cotidianul.ro: Ai călătorit în Grecia, Maroc, Dubai, Anglia si nu numai. Ce ai căutat în toate aceste locuri: libertate, uitare sau dovada că poți să trăiești mai intens decât mulți oameni?

Carmen Vasilescu: Nu fac nimic pentru a dovedi cuiva ceva, ci doar pentru că așa simt eu că merită să trăiesc viața! E atât de frumos să descoperi culturi, oameni, locuri, să trăiești fiecare clipă la intensitate maximă! Cred că asta e una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poți face, să acumulezi amintiri pe care să ți le reperi atunci când ajungi la o vârstă considerabilă. Stând în fotoliu, să nu ai regrete pentru ce nu ai putut face, ci să te bucuri de ce ai văzut și ai simțit.

Cotidianul.ro: Ești extrem de activă online. Ce mesaj ți-a rupt sufletul? Și ce mesaj ți-a dat puterea să continui?

Carmen Vasilescu: Sincer, sunt foarte multe mesaje pe care le primesc și mă fac să mă întreb ce am făcut să merit toate astea. Sunt cuvinte atât de frumoase, la care, de multe ori, nu știu cum să răspund, pentru că un simplu “mulțumesc” ar fi cu siguranță mult prea puțin. Sunt și persoane care, probabil, văd rețelele de socializare ca pe o hârtie pe care pot scrie tot ce le-a rănit de-a lungul vieții. Mulți cred că dacă fac asta, se vor vindeca, se vor simți mai bine. Cred că mulți au impresia că dacă aruncă cu vorbe urâte în altcineva se va face dreptate și suferința lor va dispărea. Încerc să nu pun la suflet comentariile negative, chiar dacă nu înțeleg de ce unii aruncă în oameni cu atâta răutate, frustrare, folosind cuvinte mult prea grele. Îmi focusez atenția și energia pe lucrurile frumoase și pline de bunătate.

Ascult ce-mi dictează inima

Cotidianul.ro: Când cineva îți spune că viața lui s-a schimbat după ce te-a citit, simți recunoștință sau teamă? Te simți responsabilă pentru inimile pe care le atingi?

Carmen Vasilescu: Crede-mă că cineva care este citit cu sufletul, nu doar cu ochii, nu poate avea decât recunoștință. Nu am de ce să mă tem. Eu nu fac altceva decât să ascult ce-mi dictează inima. Dar dacă sunt considerată un exemplu de urmat, cu toate că nu asta e intenția mea, mi-aș dori ca fiecare persoană care citește acest interviu să zâmbească și să fie recunoscătoare pentru ziua de azi.