32 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. Maia Sandu, mesaj special

Pe 2 martie 2024 se împlinesc 32 de ani de la declanșarea conflictului armat de la Nistru.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat, sâmbătă, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru, care a izbucnit în urmă cu 32 de ani. Sandu a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt si a tinut un discurs.

În fiecare an, începutul de primăvară în țara noastră este umbrit de amintirea dureroasă a unui conflict armat cumplit ce a curmat sute de vieți și a frânt alte mii de destine.

Azi, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, vorbim de cei răniți și schilodiți, de copiii care au rămas orfani, de văduvele care și-au pierdut soții sau de părinții care au fost nevoiți să-și înmormânteze, înainte de vreme, fiii care s-au sacrificat pentru patria noastră – Republica Moldova.

Ne închinăm în fața eroilor din acele zile și săptămâni în care liniștea și buna înțelegere de pe meleagurile noastre au fost zdruncinate de zgomotul asurzitor al gloanțelor și al obuzelor. Se spune că timpul vindecă rănile. Dar societatea noastră poartă încă o rană adâncă, pe care simpla trecere a timpului nu o poate vindeca.

Păstrând memoria luptelor de la Nistru din anul 1992, ne asumăm solemn să nu admitem niciodată repetarea acelei tragedii. Și chiar dacă mai există forțe care încearcă în continuare să sădească neîncredere și discordie între noi, o spun, clar și răspicat: nu vor reuși – nici acum, nici pe viitor!

Oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului nu au ce împărți. Indiferent că trăiesc la Chișinău sau Tiraspol, la Bălți sau Tighina, la Comrat sau Taraclia, oamenii din Moldova prețuiesc, mai mult decât oricând, pacea și libertatea!

Le mulțumesc tuturor celor care se asigură că azi, în țara noastră, este ordine și liniște. Suntem recunoscători fiecărui polițist, carabinier, salvator, pompier, fiecărui militar – general, colonel, maior, căpitan, locotenent, plutonier, sergent, caporal sau soldat, pentru dragostea de neam, pentru sacrificii și pentru că veghează la siguranța noastră a tuturor. De când războiul bântuie țara vecină Ucraina, chiar la granița noastră, efortul vostru este cu atât mai prețios.

Republica Moldova se află astăzi într-un moment de răscruce. Decizia privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană reprezintă pentru țara noastră o șansă istorică de a ne uni, cu toții, în jurul unui proiect de țară care să asigure un viitor în pace și prosperitate pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului – indiferent de limba pe care o vorbesc sau de comunitatea căreia îi aparțin.

Doresc, totodată, să le mulțumesc veteranilor pentru că transmit, zi de zi și an de an, tinerei generații, lecția de neprețuit a iubirii față de libertate și neam. Acești oameni și-au riscat viața și sănătatea pentru țară, iar datoria noastră, chiar și în vremuri grele, este să le fim alături, mereu recunoscători.

Să învățăm de la dumneavoastră lecția importantă a demnității, a curajului în fața răului și a devotamentului. Anume aceste valori fac puternic un neam.

Pe data de 2 martie aniversăm și aderarea Republicii Moldova la Organizația Națiunilor Unite. Acest for a fost creat, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a asigura securitatea și pacea în lume, iar Carta ONU consfințește caracterul intangibil al integrității teritoriale și suveranității naționale!

Astfel, prin primirea Republicii Moldova în rândurile sale, comunitatea internațională a recunoscut că granițele noastre sunt inalienabile – și că dreptul celui mai puternic nu înlocuiește, și nu poate înlocui, normele internaționale, aplicabile în mod egal tuturor statelor, indiferent de mărimea teritorială, forța armatei sau volumul economiei.

Suntem, așadar, pe deplin îndreptățiți să depunem toate eforturile pentru reîntregirea pașnică a țării. Iar cei care încearcă, prin minciuni și propagandă, să aducă destabilizare, să creeze disensiuni false între toți oamenii acestui pământ, vor eșua în încercarea de a ne opri din drumul nostru.

Grija față de veteranii noștri rămâne o datorie sfântă, iar instituțiile responsabile vor fi aproape de toți cei care au avut de suferit de pe urma tragediei care ne-a lovit la început de primăvară, acum 32 de ani. Durerea Dumneavoastră este și rămâne a noastră, a tuturor.

 

Cronologia conflictului din Transnistria

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

13 Comentarii

  1. a fost PRECURSORUL „incidentelor misterioase”
    care sint azi breaking news.

    mama:
    -hai ca ma manca!
    tata:
    -hai, ca ma manca si pe mine!
    ala micu:
    -sa fugim ca ne manca pe toti!

  2. nr.4 din planu secund masculin:
    -este elementul suspect,
    seamana bizar cu Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma,
    40 de zile trebuie pomenit!

  3. Noroc cu Generalul Lebed, care a venit și a făcut ordine printre PERNICIOȘI.
    Că altfel, Rusofonii ȘI URCACII eduKKatZi ii făceau muci & terci pe Frații Moldoveni. Iar Moldova de dincolo de Prut ar fi fost azi doar un oblast Urcac. Cu jumătate din bărbați îngrășând deja terenurile lu’ Monsanto, Cargill, blackRocK, măR🤣g…
    {●● RăuPîrtZKaK Stat MajoriZdu TL ●●}

  4. TRANSNISTRIA este COLONIE MILITARA RUSA
    Toti Rusii din Transnistria sint in PRIMUL RIND MILITARI Rusi de la margine de imperiu…
    modellu e vechi de secole…asezare militara rusa….model mongol de cucerire…

  5. Am o cunostinta, un Alexei, care destul de greu „bugheste” romaneste, dar care, spre surprinderea mea!, vorbeste cu ma-sa doar in romaneste! Si-i transnistrean! Cinste mamei sale care n-a uitat cine-i sunt stramosii!

  6. Ministrul apărării transnistrene pe atunci era un oarecare Chițac!? iar de pe malul stâng(mai înalt ca cel din dreapta Nistrului) de la Delacheu sau Puhăceni, în zile liniștite sau în ziua de Paste, se auzea in ucraineana: „rumân, sdavaisea, urmate de rafale de mitraliera ..

  7. Nimic despre unirea cu Romania. De cine le e frica politicienilor moldoveni si romani de la putere de nu indraznesc niciodata sa pronunte cuvantul unire??? Le-o fi frica de Putin? Sau le e frica de dictatura sorosista? Cred ca stim cu totii raspunsul.

  8. Atunci a reînceput expansiunea rusească, generatoare a conflictului de azi din Ucraina. Rusia a ieșit extrem de slăbită din comunism, și a trebuit sa se retragă din Europa de Est, căci cheltuielile cu colonizarea o costau prea mult. Dar a avut grijă să provoace conflicte peste tot în spațiul ex-sovietic, pentru a avea mai apoi motive de intervenție armată și recucerire a acestuia.
    Singura modalitate de a opri acest monstru cu gîndire parazitară este ruinarea sa economică, căci astăzi are și arme nucleare. Sancțiunile lovesc salutar, iar o intervenție directă a trupelor europene în Transnistria și Sudul Ucrainei va duce la îndepărtarea pericolului și finalizarea corodării Imperiului Rus Neohitlerist.
    Rezolvarea problemei transnistrene se apropie cu pași mari. Iar Maia Sandu e mai bărbată decît toți foștii președinți izmenari moldoveni de pînă acum.

  9. Lui Doranica de la 6:25
    Domnule. Până când Europa va fi condusă de ginecologista și alte „genialități” din nomenclatura hegemonului Romania mereu va fi îndatorată iar lozinca românilor va fi” Sa fii sărac nu e păcat”..
    Sandu,și alti demnitari locali,au cărărușa frecventa la licuriciul hegemon unde ei clar ia fost spus.Nicio mișcare spre unire.!!.R.Moodova e o țărișoara mică și dacă cineva stârnită la Gurguilesti la Naslavcea se aude bine.. Ghici d-le Doran,de ce Plahotniuk,hot de miliarde se afla in Occident cu tot cu banii furați iar acest Occident colectiv, nu mișcă niciun deget sa ne intorca hotul cu tot cu conturile lui?!
    Îți spun eu. PLAHOTNIUC e creatura aceluiași occident si Maia știe acest lucru..Degrabă vin iarăși alegerile iar sacil(cu bani)încă e pe mal..Pe vremurile lagărului socialist,acel Occident care acum se jura că ne iubește, din fiecare fier de calcat striga că URSS-ul a furat pământ românesc..Acum însă, nimic nimic..Ceva au în gura pesemne…Aud vorbe,că pământurile românești,pe care acum le deține Ucraina trebuie uitate și că acolo ii bine pentru români…!!??
    Ucraina contemporană a fost creata de licurici ca un dop împotriva rușilor și a Europei care se „îngrașă” prea tare,lăsând anglo-saxonii cu fundu”n drum..Moldova și România sunt niste figuri secundare care vor fi puse pe foc imediat și de ruși și de americani.. Ai dreptate despre Sandu.E mai bărbat ca alții..Dar ce poți spune de Johannes? El,ce a făcut zece ani?

  10. Razboiul de pe Nistru a fost avanpremiera celor din Georgia si Ucraina. Atunci, Occidentul a inchis ochii. Acum i-a deschis cumva, insa mult prea putin.

  11. @Navrapascu: Moldova e o țară mică, iar rușii sînt prea numeroși ca să poată să fie scoși din politica Moldovei fără ajutor extern. Deci Maia caută alianțe, mai puțin aducătoare de pagubă decît cea cu rușii.
    Afacerea TRANSNISTRIA este o problemă a Europei, și Europa trebuie să o rezolve. Deja Europa se pregătește de război, și Rusia nu are cum să învingă Europa, nici militar, nici economic, deci zilele acestui Imperiu al Răului sînt numărate, oricît s-ar zvircoli propagandiștii lui Putin.
    Românii din Ucraina vor avea drepturi, dacă Ucraina va fi parte a Europei Unite, și zero drepturi dacă ar fi cuceriți de ruși. Iar dacă vrem să recucerim acele teritorii de la ucrainieni, o putem face doar militar, printr-o acțiune armată. Eu aș fi voluntar într-o asemenea acțiune, dumneata?…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.