Roşia Montană – caz de vânzare de ţară

Mărturisesc că nu mă aşteptam ca sâmbăta după-amiaza să fiu bombardat cu mesaje patriotice venind din partea unor cântăreţi din drâmba dreptăţii. Două ONG-uri bazate pe filozofia lui Caragiale din „să trăiţi, coane Fănică” trimiteau presei scrisori prin care cântau la urechea lui Kelemen Hunor cântecul tânguios al admiraţiei. Felicitări, dom’ ministru, că bine le mai conduceţi! Când am căscat ochii, mesajele către Kelemen Hunor erau semnate de ONG-uri moţeşti, devotate proiectului iniţiat de Roşia Montană Gold Corporation. Bine că aprobaţi distrugerea masivului Cârnic şi daţi cale liberă să scăpăm de aurul care ne-a sărăcit atâtea mii de ani! Slavă Domnului, ne ajutaţi să prosperăm, să salvăm vestigiile trecutului românesc! Curat Caragiale!

Şerpească întortochere de mesaj (parcă văd că autorul acestor texte fierbe prin birourile RMGC). Chiar nu-mi pot imagina un moţ scriind asemenea lucruri otrăvitoare.

Un lucru se vede de departe. Comisia de arheologi, Guvernul României şi Roşia Montană Gold Corporation lucrează mână în mână ca exploatarea să înceapă cât mai repede. Aurul s-a scumpit aiuritor şi încă se mai poate scumpi. Dacă afacerea eşuează, tunul canadienilor se subţiază sau riscă să dispară. De aceea toată lumea se grăbeşte. Şi cei din Guvern, şi Traian Băsescu, şi Bogdan Baltazar. Ca atare, şi primarul şi ciracii săi, reuniţi în tot felul de ONG-uri care scriu scrisori deschise unui ministru căruia i se rupe în paişpe de patrimoniul istoric al României.

Ciudată este şi schimbarea de poziţie a UDMR. Până ieri era pe aceeaşi parte cu ungurimea de la Budapesta. Peste noapte, Kelemen Hunor a găsit că exploatarea aurului ar trebui impulsionată. În baza căror negocieri? În politică nici o mişcare nu se face fără un beneficiu. Ce a primit UDMR pentru aceasta, căci ce a dat se vede!

Şi ce fac serviciile româneşti când un ONG pune umărul ca o afacere funestă pentru ţară să măture şi piese inestimabile din patrimoniul naţional? Altfel, cum Dumnezeu o organizaţie românească să susţină următoarele: „Considerăm că decizia de a acorda certificatul de descărcare arheologică pentru o parte a masivului Cârnic, cu condiţia dublării bugetului alocat pentru patrimoniul cultural, arată că domnului Ministru Kelemen Hunor îi pasă de patrimoniul de la Roşia Montană şi este convins, ca şi noi, localnicii, că pentru a fi conservat şi pus în valoare, patrimoniul din Roşia Montană are nevoie de finanţări substanţiale. Acestea nu au putut fi puse la dispoziţie până acum prin bugetul de stat – şi este cu atât mai puţin probabil ca aceste fonduri să fie alocate în prezent, când bugetul statului se confruntă cu dificultăţi fără precedent.

Credem, la fel ca si domnul Ministru, că decizia de a acorda acest certificat este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice de la Roşia Montană”.

Oare nu miroase a arginţi? Şi serviciile secrete, şi procurorii DNA n-ar trebui să dea cu geana şi cu urechea pe lângă afacerea aurului de la Roşia Montană? Şi pe la cei care o sprijină cu atâta entuziasm şi dezinteres, de bună seamă!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.