România online, de 15 milioane de euro

Începe să se contureze un soi de îndeletnicire politică. Aceea de a întocmi tot felul de proiecte de pe urma cărora mai rămâne câte ceva. Dacă asfaltezi un drum, „bordurizezi” un trotuar, ridici nişte săli de sport sau nişte parcuri, cu siguranţă că pe lângă „ctitorie” mai rămâne ceva.

Puzderia de afaceri de acest gen a atras atenţia presei şi opoziţiei. Comisia Europeană încă n-a ajuns să priceapă şmecheriile gen meciul lui Bute pentru titlul mondial. Nici afacerea parcurilor de prin sate amărâte şi nici marea campanie de construire a sălilor de sport. O altă categorie de afaceri este cea din zona internetului. Portalul „eRomania” a fost un mare proiect, bazat pe un cost nebun şi încheiat cu un fâs istoric. Cel puţin până acum! Mai nou, după brandul de ţară, cu frunză cu tot, şi după marea lovitură fluierată, mă refer la gala Bute (dacă banii vor fi decontaţi de Comisia Europeană, rămâne de văzut!), se pregăteşte un alt mare tun numit „Romania online”. Suma în discuţie – 15 milioane de euro. Proiectul electronic va fi realizat pe baza unui contract cu firma Kondiment. Nu încercaţi să vă lipţi sau să vă inseraţi în afacere că nu-i de nasul oricărui IT-ist. Ce face şi cine este în Komdiment citiţi în articolul din acest grupaj. Proiectul „Romania online” este coordonat de marea gânditoare în domeniu, Luminiţa Kohalmi, consilieră a ministrului Elena Udrea, prietenă apropiată a acesteia şi fostă simpatie a liberalilor pe mâna lui Teodor Atanasiu, ministrul mai năsos din Alba Iulia. Mai multe despre Luminiţa Kohalmi, tot în grupajul de faţă. Şi Kondiment, şi Luminiţa Kohalmi au fişe impresionante în afacerile desfăşurate sub umbrela PDL şi a lui Traian Băsescu.

Ce va fi „Romania online”? O altă Românie marca Elena Udrea la preţ de genţile Elenei Udrea! Şi pe care nimeni nu va putea să o preţăluiască la modul serios. De exemplu, acelaşi portal „Romania online” a fost ofertat şi de Yahoo! la 2,5 miloane de euro. În preţ ar fi intrat o monitorizare şi o asistenţă pe parcursul celor 4 ani. Pentru Kondiment, clientul favorit al puterii (probabil şi o vacă pentru laptele para-ndărătului), se pregăteşte însă un preţ de infarct. Ceva în jur de 15 milioane de euro pe un an şi jumătate, cu o monitorizare de 6 luni. După care alţi bani, altă distracţie la buget, la Guvern şi la PDL.

Nu râdeţi. Ţara noastră începe să fie blondă. Şi va fi online şi pe lumea cealaltă!

Politica şi abonaţii contractelor cu statul: Cine sunt Kondiment şi Lucian Despoiu?

Mioara Mantale

Lucian Despoiu este acţionar majoritar al societăţii Kondiment Group Gmbh, agenţie multinaţională de servicii online, cu filiale la Londra, München şi Bucureşti. Firma lui Despoiu are o sumedenie de clienţi cu greutate, printre care se numără şi Petromservice, Renault-Dacia sau Loteria Română. Kondiment este şi unul dintre fondatorii ejobs.ro – cel mai important portal de joburi din sud-estul Europei şi unul dintre primii promoteri ai e-government-ului în România.

De altfel, Kondiment Group Gmbh (fostă eKontent) este o adevărată campioană a contractelor cu statul. Numai în ultimii trei ani, Kondiment Group a reuşit performanţa de a primi contracte pentru construirea şi întreţinerea mai multor site-uri importante.

A început „uşurel” cu site-ul Prefecturii Municipiului Bucureşti, la vremea în care această instituţie era condusă de Mioara Mantale, cea pe care paparazzi de la „Cancan” au surprins-o în mai multe rânduri în 2008 în ipostaze extrem de tandre cu tânărul afacerist Despoiu. Lucian Despoiu a reuşit să sporească cu un procent uriaş volumul business-urilor sale cu statul, începând din anul 2009, odată cu venirea la putere a guvernului Boc I. De atunci, Despoiu şi firma sa Kondiment au primit contracte pentru furnizare de servicii complete online de la diverse instituţii ale statului. De la Ministerul Comunicaţiilor, de pildă, Kondiment a primit un contract pentru realizarea portalului web al Ghişeului de Plăţi Virtuale, un proiect extrem de important al acestui minister, şi a cărui valoare totală se ridică, acum în 2011, la suma de 2,7 miliarde lei, fără TVA.

Un alt contract important pe care firma lui Despoiu l-a primit de la Ministerul Comunicaţiilor este cel pentru realizarea unei părţi importante a portalului e-Romania. Suma pe care Kondiment a încasat-o pentru acea parte de proiect se ridică la aproape 6 milioane euro.

De asemenea, Kondiment, firma în care Lucian Despoiu este managing partner, a realizat şi noua formă a site-ului Guvernului României. Contractul a fost atribuit în 2009, prin Secretariatul General al Guvernului, dar suma prevăzută în acest contract a rămas secretă din raţiuni necunoscute.

Despoiu şi societatea pe care o deţine s-au mai ocupat în campania prezidenţială din 2009 şi de site-urile oficiale ale candidatului Traian Băsescu. Iar din 2010, aceeaşi fimă Kondiment se ocupă şi de site-ul Elenei Udrea şi cel al Ralucăi Turcan.

Începuturile unui viitor magnat al contractelor cu statul

Lucian Despoiu a ajuns în anturajul PD-ist cu ajutorului bunului său prieten Vlad Bălăşoiu, fost consilier al lui Varujan Vosganian, şi cel care de altfel a şi adus-o pe Mantale de la Iaşi. Bălăşoiu şi Despoiu, ambii din Râmnicu Vâlcea, sunt vechi prieteni şi asociaţi într-o altă firmă, furnizoare de asemenea de servicii online. Firma cu pricina s-a numit eKontent şi a fost înglobată ulterior în ceea ce astăzi este firma-mamă Kondiment.

Revenind la începuturile proprietarului afacerii Kondiment, trebuie spus că unul dintre primele proiecte ale lui Lucian Despoiu a fost un ONG, numit „Voluntari pentru idei şi proiecte”, pe care l-a creat în 1998 împreună cu Liviu Dumitraşcu. Scopul lor era acela de a aduce faţă în faţă elita studenţilor cu liderii din business. Cei doi au dezvoltat doi ani mai târziu site-ul eJobs.ro, care pornea de la ideea de a corecta inegalităţile de pe piata forţei de muncă. În eJobs.ro au fost cooptaţi, în 2001, doi asociaţi: Horia Nistor (EvoSoftware) şi Daniel Tătar – cel care practic a şi suportat investitia iniţială de 45.000 de dolari în eJobs. Despoiu şi Dumitraşcu ştiau că eJobs.ro are şi o componentă business, însă nu au reuşit să pună în practică proiectul, aşa că au demarat un alt business: Kondiment, un provider de servicii pentru industria românească online, aflată la început de drum. Numele firmei Kondiment este încă subiect de dispută judiciară între Despoiu şi Nistor, fiecare susţinând că a fost ideea lui. Exitul lui Despoiu din eJobs s-a produs în două etape. În 2003, Despoiu a făcut un schimb de acţiuni, oferind 15% din eJobs pentru 25% din Kondiment. A ajuns, astfel, să aibă 50% din companie, după care a vândut la începutul lui 2005 celelalte 10% din eJobs lui Dumitraşcu şi Tătar. Tot atunci a plecat la Londra, unde a stat un an, pentru a căuta clienţi şi pentru a înţelege cât de cât ce presupune cu adevărat business-ul online.

S-a întors la Kondiment, aducându-l drept partener în business, cu 20%, pe Joerg Springer, unul din jucătorii cunoscuţi pe piaţa online-ului internaţional, cel care a şi făcut în februarie 2008 prima infuzie serioasă de capital în mica firmă românească. Acum, în 2011, cei doi sunt acţionari cu părţi egale, Despoiu rămânând manager general al companiei, care are birouri în România, Germania, SUA şi, din august 2009, şi în Armenia.

Cum vor arăta afacerile lui Lucian Despoiu, unul dintre marii abonaţi la contractele cu statul în regimul Băsescu-Boc, odată ce aceşti oameni vor pierde puterea în România, e greu de spus. Poate doar vreo altă Mioară Mantale să ştie ce şi cum!

Filiera Udrea: Interfaţa Luminiţa Kohalmi, stăpână pe o staţiune de milioane de euro

Luminiţa Kohalmi. Foto: Hotnews

Câţiva ziarişti ai Antenei 3 au demarat în primăvară o investigaţie despre ceea ce s-a întâmplat cu un complex balnear de patru stele, destinat recuperării soldaţilor români răniţi în Irak şi Afganistan. Dezvăluirile făcute în 16 aprilie la emisiunea Oanei Stancu şi a lui Adrian Ursu, de la Antena 3, au scos la iveală – plecând de la soarta complexului balnear situat în comuna Vaţa, judeţul Hunedoara – modul în care pentru unii meseria de jurnalist se dovedeşte a fi foarte rentabilă, mai ales dacă ştiu să stea aproape de puternicii zilei.

Aşa a fost pentru doi „jurnalişti” din Sebeş, soţii Kohalmi Szabo. Mai exact, pentru Luminiţa Kohalmi Szabo şi pentru soţul acesteia, Iosif Kohalmi Szabo. Despre ascensiunea lor se ştia de mai multă vreme şi câteva publicaţii centrale, printre care şi „Jurnalul Naţional”, au tot scris despre cei doi soţi şi despre misterul care înconjoară averea lor.
Dezvăluirile făcute la jumătatea lunii aprilie la emisiunea „Exces de putere” de la Antena 3 ne-au arătat, pe scurt, care este povestea ascensiunii celor doi soţi Kohalmi-Szabo.

De la un „radio de apartament” direct la MApN!

După Revoluţie, Luminiţa Kohalmi a lucrat la mai multe publicaţii locale, cu tiraje insignifiante, care au dat faliment de-a lungul timpului. Apoi s-a mutat la Sebeş, la un post de radio cu o audienţă de cartier. Pe tot acest parcurs a fost însoţită de soţul ei, Iosif (Ioji) Kohalmi, nu este prea clar în ce calitate anume: ca „om de afaceri” sau ca „jurnalist”? Că se ocupa de ambele cu acelaşi „succes”. Şansa Luminiţei au fost prietenia şi încrederea pe care i-a acordat-o liderul liberal Teodor Atanasiu, căruia i-a devenit consilier de imagine, în urma unor merite de campanie. Ulterior, Luminiţa s-a asociat cu soţia lui Atanasiu într-o firmă care, chipurile, se ocupa cu telecomunicaţiile, dar de fapt făcea afaceri cu produse petroliere. În urma unor neînţelegeri privind nişte facturi neachitate, Teodor Atanasiu, devenit între timp ministru al Apărării, a promovat-o, pentru a-i închide gura, care risca să-i deterioreze imaginea (pe care, oricum, nu reuşea să i-o îmbunătăţească). A promovat-o, fireşte, la ministerul pe care-l conducea, unde a ocupat imediat, fără a da concurs, postul de şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice. Apoi a fost admisă la doctorat, la Universitatea Naţională de Apărare, şi ca pe orice protejat al clasei politice, rectorul acesteia, după cum se poate afla, a admis-o în urma unui dialog academic mimat în câteva minute. Şi-a dorit chiar să predea în foarte scurt timp la universitatea respectivă, dar, pentru că acest vis nu i s-a împlinit, a avansat în altă zonă în acelaşi Minister al Apărării, până la funcţia de director adjunct.

Fosta penelistă Kohalmi devine consilier personal al Elenei Udrea

Printr-un algoritm surprinzător (şi greu de explicat de putinţele profesionale ale doamnei Kohalmi), aceasta a fost păstrată şi de Teodor Meleşcanu în funcţie, ba chiar şi de Gabriel Oprea, care, în sfârşit, abia în luna mai a anului 2010 o scoate de la MApN… avansând-o! Adică o plasează pe ex-liberală drept consilier personal al actualei ministrese a Turismului, Elena Udrea. Ciudat este că, potrivit declaraţiei de avere a doamnei consilier Kohalmi, timp de două luni ea a ocupat şi postul de director adjunct MApN, şi postul de consilier personal al doamnei Udrea!
Ce s-a întâmplat între timp cu soţul doamnei consilier? După afirmaţiile lui, între timp s-a ocupat cu diferite afaceri, derulate prin mai multe firme, „dintre care unele sunt în lichidare, altele mai funcţionează…”.

Informaţiile MApN şi cele de la Ministerul Turismului, folosite în interes propriu

Abia ce a plecat de la MApN, în luna mai, că Luminiţa Kohalmi fructifică un „pont” aflat din interiorul acestuia, „pont” ce avea legătură şi cu noul minister în cadrul căruia „consilia”, cel al Turismului. Este vorba despre unul legat de o staţiune de lux din judeţul Hunedoara: Vaţa de Jos. Acolo era un centru de recuperare şi recreere pentru militarii români întorşi din diferite teatre de operaţiuni externe (Irak, Afganistan), rod al unui contract de comodat (folosinţă gratuită) între Romtelecom şi MApN. În ciuda gratuităţii, domnul general Oprea decide să rezilieze contractul de comodat, pe motiv de „restrângeri bugetare”, trimiţându-i pe soldaţi să se „recupereze” în judeţul Neamţ, la Băltăţeşti, la o staţiune de două stele. În schimb, Romtelecom (în care statul român este acţionar în proporţie de 49%) decide să încredinţeze direct, prin închiriere, staţiunea Vaţa de Jos unei firme din Bistriţa Năsăud, pe nume „Biovita Tour” SRL, unde acţionar majoritar este… Ioji Kohalmi, soţul doamnei consilier personal al ministresei de la Turism, Elena Udrea. Culmea, firma prin care Ioji Kohalmi preia ditamai staţiunea a fost înfiinţată în luna mai a anului 2010, exact atunci când se decidea scoaterea de acolo a MApN, respectiv a soldaţilor care-şi riscaseră viaţa pentru prestigiul statului român! Păi, parcă Ioji Kohalmi mai avea şi alte firme la dispoziţie. De ce a trebuit una nouă?

Afacere de sute de miliarde, iar pe declaraţia de avere… „zero venituri”

Încă din prima zi de preluare a staţiunii (hoteluri de patru şi trei stele, restaurante, piscină olimpică, bază de recuperare etc.), fără a face nicio investiţie, ea devine brusc rentabilă, aşa cum „n-a fost” pentru statul român şi pentru MApN. Numai din organizarea de nunţi, botezuri şi cumetrii. Cu toate acestea, pe declaraţia de avere a Luminiţei Kohalmi nu apar nici soţul dânsei, nici afacerile acestuia, darmite venituri, proprietăţi ş.a. Şi nici în declaraţia de interese nu apare nimic, deşi doamna consilier Kohalmi face publicitate pe internet staţiunii administrate de soţul ei! Aşadar, o afacere la cheie, dată cu dedicaţie doamnei consilier şi soţului ei, de către miniştrii Oprea şi Udrea (sau, poate, preluând-o ei înşişi, prin „interfaţa Kohalmi”?). Iar aceste declaraţii poartă data clară: 28.01.2011, dată la care soţii Kohalmi aveau deja de o jumătate de an staţiunea.

Se poate trage concluzia, pentru a mia oară în ultimii doi ani, că în România poţi avea o ascensiune fulminantă, agăţându-te de pulpana unui politician aflat la putere, iar când ajungi sus poţi face afaceri de sute de miliarde, pe care apoi să nu le declari nicăieri. Asta, fireşte, doar dacă ai în spate un ministru ca Oprea sau un alt ministru aşa cum e Elena Udrea!

Vlad Dumitraş, Cristina Horvat, Izabela Niculescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.