Cei mai mulţi dintre participanţii la un sondaj ar alege o slujbă foarte bine plătită, cu un număr mare de ore muncite, în detrimentul unui job plătit decent, cu mai mult timp liber şi care i-ar face să se simtă fericiţi, potrivit realitatea.net, care citează livescience.com.
Chiar dacă scenariul unei slujbe mai slab plătite le-ar aduce mai mult timp liber şi un grad mai mare de fericire, respondenţii ar alege să doarmă doar 6 ore pe noapte şi să le crească nivelul de stres, dar să ştie că îşi rotunjesc semnificativ conturile lună de lună.
De asemenea, angajaţii ar respinge scenariul în care salariul le-ar scădea cu 10%, dar şi-ar vedea mai des prietenii, pentru a alege o creştere cu 20% a salariului, chiar dacă întâlnirile cu prietenii ar fi mult mai rare.
„Foarte mulţi dintre cei intervievaţi sunt dispuşi să urmeze un drum în care îşi sacrifică fericirea în favoarea altor scopuri, considerate acum importante, cum ar fi banii”, spun realizatorii cercetării.
Persoanele fără obligaţii familiale sunt mai dispuse să aleagă un program de viaţă mai lejer, chiar dacă vor câştiga mai puţini bani. Studiul a fost realizat în rândul a 2.700 de persoane şi urmează să apară în viitorul număr al revistei American Economic Review.