Controlul documentelor pe aeroportul Henri Coandă, la capacitate extinsă

Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a anunţat marţi că extinde cu patru numărul posturilor de control al documentelor pe aeroportul Henri Coandă, în condiţiile aglomerării punctului de trecere a frontierei.

În luna iunie, din cauza aglomeraţiei tot mai mari, aeroportul le-a cerut pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare. CNAB a anunţat marţi că va deschide încă două ghişee cu patru posturi de control.

”Începând cu această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la intrarea în ţară a fost extinsă cu încă 2 ghişee, respectiv 4 posturi de control al documentelor, pe fluxul de sosiri. Aceste posturi suplimentare, dedicate curselor charter, simplifică procesul de control, ceea ce diminuează timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor”, a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.

În prezent, pe fluxul de sosiri, pasagerii au la dispoziţie 12 ghişee ale Poliţiei de Frontieră, cu 24 de posturi de control. Măsura a fost luată după ce, în iulie, compania a finalizat un proiect de optimizare a controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, pe fluxul de plecări, a precizat Mîndrescu.

În cadrul acelui proiect, pentru optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, au fost amplasate paturi de role la toate liniile de control de securitate pe fluxul de plecări, potrivit companiei.

”De asemenea, au fost instalate sisteme de recuperare a tăvilor folosite pentru controlul bagajelor de mână, dar şi staţii de lucru pentru controlul secundar al acestor bagaje, al căror rol este de a permite controlul separat al bagajelor suspecte, evitând blocarea liniei de control până la verificarea acestora”, se arată în comunicat.

Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat în prima jumătate a acestui an 5,91 milioane de pasageri, în creştere cu circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, existând premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.