L-am rugat cândva pe Noica să scrie o carte despre Europa, carte pe care s-o publice în revista Ramuri. Așa a scris cel mai mare filosof român „Elogiul culturii europene“, care este primul capitol din cartea „Modelul cultural european“. Noica a publicat acest prim capitol în revista Ramuri, apoi, restul cărții, în România literară și Viața Românească. Cartea a apărut sub titlul „De dignitate Europae“. Scrisoarea pe care i-o trimite Marin Sorescu, în decembrie 1986, la aceste fapte culturale se referă.
Iată scrisoarea lui Marin Sorescu, în transcriere:
Craiova
12.12.1986
Stimate domnule Noica,
Mulțumiri călduroase pentru rândurile trimise. „Elogiul culturii europene“ este, sper, începutul unei cărți despre bătrâna Europă, pe care doresc foarte mult – și insist în mod special – s-o publicăm în mai tânăra revistă Ramuri (sud-est europeană!).
Eu voi mai lipsi din când în când – chiar prin Europa – și va fi de competența lui C-tin Barbu solicitarea dvs. urgentă și insistentă.
V-am citit în Viața Românească și am fost invidios. Intenționez să dedic și eu o cronică Păltinișului.
Pentru că se termină anul și începe unul nou, mai bun, vă urez multă fericire și liniștea mare care trebuie s-o înconjoare.
Cu deosebită stimă,
Marin Sorescu
În septembrie, mai exact, 4 septembrie 1987, l-am vizitat pe Constantin Noica la Păltiniș, urcând din Sibiul în care se desfășurau colocviile revistei Transilvania, vestite în epocă.
Marin Mincu voia să-i ofere volumul despre Eliade și Italia (tipărit în Italia, carte în care Noica avea două texte), volum pe care i l-a și dăruit. L-am găsit pe Noica într-o stare foarte agitată, supărat că nici Eugen Ionescu, nici Cioran nu o ajutaseră pe Simina Noica, la Paris. Am ciocnit trei păhărele de țuică și am văzut pentru prima dată mâna lui Noica tremurând. Despre Eugen Ionescu a spus o propoziție grea: „Eugen n-a avut niciodată testicule în cap“.
Răsfoind cartea despre Eliade, a scăpat, ca pentru sine, o propoziție amară: „Pe mine nu m-au tradus nici jugoslavii…“. Cu această propoziție în memorie, l-am rugat pe Cioran în 1990 și în 1991 să recomande cărțile lui Noica la o prestigioasă editură italiană (ceea ce Cioran a și făcut). Atunci i-am lăsat lui Noica 12 întrebări privind Dialogul culturilor, rugându-l să răspundă la fiecare întrebare într-o singură propoziție. Așa cum voi face și cu Cioran, peste vreo 25 de ani, în Zece clipe cu Emil Cioran.
Atunci Noica mi-a mai mărturisit câteva lucruri personale, despre „procurorul“ meu cultural („Cât timp voi trăi eu nu va îndrăzni“), despre cum i-a „lăsat la vatră pe băieți“, transferându-i pe Liiceanu și Pleșu lui Alexandru Dragomir, fiindcă i se păruse că prin 1983-1984 Jurnalul și Epistolarul ar fi fost o „operațiune inteligentă“. Mi-a mai dat o listă de cărți străine despre care mi-a spus să mi le procur (obligatoriu) și să le studiez. Să am grijă de germană și să termin identificările textelor germane din manuscrisele lui Eminescu, cu orice preț. Mi-a mai spus să am grijă de trei lucruri în viață, fiindcă el n-a avut grijă și l-au costat. N-am știut că aceasta va fi ultima întâlnire cu Noica.
Peste două săptămâni, Noica a răspuns întrebărilor, într-o scrisoare către bunul meu prieten din epocă Marius Ghica. Să publicăm acum întrebările și răspunsurile lui Noica în transcriere:
Dialogul culturilor
- Când „începe“ cultura europeană? Există un început simbolic pentru Occident? Pentru Răsărit? Anul 1000? Sau 325, cu Conciliul de la Niceea?
– Începe la 325, cu Niceea.
- Există Răsărit și Apus în cultură?
– Nu mai există.
- Cum vedeți cultura română ca o punte între Orient și Occident?
– Ca Eliade.
- Ce gândiți despre național și universal în cultură?
– Naționalul e idiomaticul universalului, atâta tot.
- Ce relație a existat în istorie între „imperium“ și „cultură universală“?
– Nu este pe deplin nici una, nici alta.
- Ce culturi mari există și care au șanse să supraviețuiască?
– Cultura europeană e singura ce va supraviețui.
- Considerați că gândirea europeană a devenit gândire planetară sau că gândirile mari ale Orientului (gândirea indiană, gândirea chineză) pot să desprovincializeze gândirea Europei?
– Nu, totul se europenizează.
- Cum gândiți universalitatea „românescului“?
– Spun, ca Nietzsche despre germani: „Wir sind nichts, wir werden etwas“.
- În ce lucrări ale Dv. ați scris (sau veți scrie) despre cultura europeană?
–Am răspuns în „Modelul cultural european“, apărut în reviste.
- Cum definiți „românescul“?
– A se vedea punctul 4.
- Care sunt „atributele“ românescului? Ce oameni de cultură români aduseră spiritului românesc „universalitate“?
– Russo spunea: „De mult ce ne vom lăuda, Românii vor crede că sunt buni și mari din născare și se vor cufunda iarăși în somnul cel adânc“.
- „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?“ culturală?
– Să te poți numi culturală.
Perioada dintre anii 1978 şi 1987, anii în care l-am frecventat pe marele meu maestru Noica, va rămâne ca o epocă incomparabilă. Într-o carte viitoare voi depune mărturia mea, așa cum se cuvine, în semn de recunoștință.
superb! pur si simplu iti taie rasuflarea! sa ai aceste *ganduri* intr-o tara in care curentul lipsea sara, iar frigul iti intra, prin pereti in oase, ei bine, asa ceva nu o poate face decat un spirit! va multumesc domnule Constantin Barbu…frumos omagiu…acest frumos are o valenta etica…
Pacat. Datorita „discipolului” Liiceanu…..Noica ne apare strab, neclar,tremurand . Nemeritat.