Seceta a scumpit grâul

Principalii exportatori de cereale din piaţa Mării Negre, au oferte de preţ pentru grâu de circa 290 de dolari/tonă, faţă de 210 dolari/tonă în iunie 2020

De (R.C.)
Seceta a scumpit grâul

Principalii exportatori de cereale din piaţa Mării Negre, au oferte de preţ pentru grâu de circa 290 de dolari/tonă, faţă de 210 dolari/tonă în iunie 2020

Rusia, Ucraina şi România, principalii exportatori de cereale din piaţa Mării Negre, au oferte de preţ pentru grâu de circa 290 de dolari/tonă, faţă de 210 dolari/tonă în iunie 2020, înregistrând astfel o creştere de 38%, potrivit calculelor făcute de ZF.

Preţurile sunt aferente zilei de 28 ianuarie 2021 şi au fost mai mari cu 12% faţă de săptămâna precedentă, astfel, deşi România a suferit pierderi semnificative ale producţiei vegetale, mai ales în zona Moldovei şi în sud, fermierii din centrul şi vestul ţării „profită“ de şansa dată de secetă.

„În vestul României preţul grâului a crescut cu peste 55%, de la 0,67 lei/kg la 1,05 lei/kg şi având în vedere că firma noastră a avut o producţie medie de 3.400 kg/ha, datorită pre­ţului mai mare şi al sub­venţiei acordate ieşim pe zero. Însă, la po­rumb stăm foarte bine, pentru că am făcut în medie 11.000 kg/ha, iar pre­ţurile sunt de 0,8 lei/kg“, spune Dan Her­ţeg, pr­oprie­ta­rul com­paniei Agro Raluca, care exploa­tează peste 2.500 de hectare în judeţul Arad.

În urma secetei din primăvara anului trecut, în România se prognoza pentru anul agricol 2020 o cantitate de cereale mai mică cu 6,5-7 milioane de tone faţă de 2019 şi jucătorii din agrobusiness susţineau că vor creşte masiv preţurile. În acelaşi timp ei se temeau de cum se vor dezvolta culturile, aproximativ 1,8 mi­lioane de tone de cereale fiind semnate în campania forward, can­titatea fiind con­trac­tată în proporţie de 80% în decem­brie-februa­rie, po­trivit datelor din piaţă.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Bravo lor , cinste lor , bravo agricultorilor ! Au , acestia nu primesc subventii de la stat , de la buget , adica din banii nostri? Ba da ! Si ei ce fac ? Ca tot romanul , ne dau cu preturile in cap , deoarece scumpirea cerealelor , inseamna scumpirea tuturor alimentelor , de la arpagic , pana la salamul de Sibiu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.