De la cărbune şi oţel la marii maeştri ai picturii, în colecţia Frick

Povestea unei mari colecţii începe cu povestea unui om. Nu poţi spune că ai văzut New Yorkul sau că ai înţeles spiritul american, felul în care s-a construit o naţiune, dacă nu ai văzut Colecţia Frick, dacă nu ai văzut muzeele, create de marii filantropi ai Americii, şi nu ai înţeles cum o mega-dezvoltare industrială, construită rapid şi vizionar, avea să transforme goana după aur şi violenţa începuturilor în goana neobosită după marea artă a lumii, achiziţionată iniţial pentru colecţii personale, de o valoare inestimabilă, destinate unui circuit privat şi lăsate apoi, prin testament, unor mari muzee sau muzee noi, de sine stătătoare.

Colecţia Frick de la New York sau Fundaţia Barnes de la Philadelphia ori Colecţia Phillips de la Washington sunt câteva exemple dintr-o listă impresionantă de colecţii şi muzee create de o persoană sau membrii unei familii.

Hans Holbein cel Tânăr – Sir Thomas Moore

Colecţia Frick de la New York începe cu povestea lui Henry Clay Frick, care s-a născut pe 19 decembrie 1849, în West Overton, Westmoreland County, în Pennsylvania, la vreo patruzeci de mile de Pittsburgh. Era fiul unui fermier, iar, pe linie maternă, era nepotul unui om de afaceri prosper care s-a ocupat cu distilarea de whiskey, lăsând, la moartea lui, o moştenire evaluată la 400.000 de dolari. Henry Clay Frick a ţinut contabilitatea distileriei, ceea ce-i va fi de folos mai târziu în afacerile noi în care se va lansa cu acel spirit vizionar al primului val de multimilionari şi… miliardari.

Henry Clay Frick se lansează în producţia de cocs. Cumpără terenuri ieftine care erau doldora de cărbune, bogat în bitum, exact cărbunele folosit la cocsificare, cocsul fiind materie indispensabilă în industria fierului şi oţelului. Înfiinţează H. C. Frick Coke Company, care va avea peste o mie de angajaţi şi va controla peste 80% din capacitatea de producţie de cărbune în Pennsylvania, plus producţiile realizate în Westmoreland şi Fayette. Urmele acestor fabrici şi cuptoare de cocsificare mai pot fi văzute şi azi, în arhitectura industrială care a supravieţuit. Aflat în luna de miere, imediat după căsătoria lui cu Adelaide Howard Childs, în 1881, Frick îl întâlneşte pe Andrew Carnegie, în New York. Aşa începe parteneriatul dintre cei doi viitori coloşi. Frick furnizează cărbune cocsificat pentru turnătoriile de oţel ale lui Carnegie şi conduce o vreme, ca preşedinte, Carnegie Steel Company, care va avea mai târziu un rol esenţial în constituirea gigantului industrial al oţelului în America. Frick şi Carnegie se vor despărţi deloc amiabil, după ce Carnegie se luptă să-şi scoată partenerul din companie, refuzând să-i recunoască rolul imens pe care-l jucase nu numai la creşterea averii sale, dar şi în dezvoltarea vizionară a industriei oţelului, esenţială în economia Americii. Frick a transformat Carnegie Company în cea mai mare producătoare de oţel şi cocs din lume. Vremurile nu erau blânde. Condiţiile de muncă îngrozitoare. O mare grevă în industria oţelului, din 1892, se soldează cu câţiva morţi dintre muncitori… În spatele unei mari averi se află o crimă, spunea Balzac. Frick fusese implicat în curmarea ostilităţilor, în stilul său aspru, neconcesiv. Va fi atacat, chiar în biroul său, de un anarhist, pe nume Alexander Berkman, care trage asupra lui Frick şi îl împuşcă de două ori. Gloanţele îi ating lobul urechii stângi, gâtul, baza craniului şi ricoşează în spinare, provocând sângerări masive, dar trec, la milimetru, pe lângă organe vitale. Acelaşi agresor, pierzând controlul armei, îl înjunghie pe Frick, care e salvat printr-un miracol de intervenţia lui John George Alexander Leishman. În treacăt fie zis, Frick a trecut pe lângă moarte de două ori, o dată în acest atentat anarhist şi a doua oară, când urma să călătorească pe vasul Titanic împreună cu soţia lui, Adelaide, şi prietenul de o viaţă, J. P. Morgan, alt mare om de afaceri, director la United State Steel Corporation. John Pierpont Morgan este un alt mare filantrop, ca şi Andrew Carnegie. El a dăruit oraşului New York, între altele, splendida casă şi colecţia J.P. Morgan Library &Museum, unul din locurile cele mai selecte în New York, prin tezaurul de artă, de carte cu enluminuri, manuscrise, ediţii princeps de mare valoare, opere de artă pe hârtie, partituri ale unor mari compozitori, artă religioasă. Şi ce expoziţii de înaltă clasă pot fi văzute aici!!! Am scris un poem dedicat acestei biblioteci şi acestui muzeu. Am fost inspirată de grădina de sticlă şi inserţia ei, ca o adiţie la clădirea-bibliotecă şi muzeu, de pe Madison Avenue. Am dedicat acel poem arhitectului Bartholomew Voorsanger, care a adus arhitecturii din New York cel mai strălucit altoi al modernităţii. De multe ori, m-am refugiat în sera şi cuibul de sticlă imens, conceput de Voorsanger. Din păcate a fost demolat şi înlocuit de o “adiţie” mai funcţională, dar mult mai puţin inspirată. Să mă întorc la Frick. La cel căruia pasiunea pentru artă şi filantropismul i-au şters toate păcatele.

Giovanni Bellini, St Francis in Ecstasy

Henry Clay Frick e un personaj de film. Ceea ce a realizat el într-o viaţă, energia, clarviziunea, puterea de muncă, imaginaţia, simţul valorilor artistice şi spiritul filantropic fundamental conferă personalităţii lui aura mitologiilor moderne întemeietoare. Frick este un întemeietor prin excelenţă. A finanţat construcţia căilor ferate din Pennsylvania şi Reading Company, considerată în 1871 cea mai mare companie din lume, evaluată la 170.000.000 dolari, la vremea aceea. Frick a avut un rol esenţial în crearea United State Steel Corporation în1901, a fost directorul companiei şi director al mai multor linii de cale ferată.

Reşedinţe-castele sau palate

Van Dyck, Portretul lui Frans Snyders

După stabilirea parteneriatului cu Andrew Carnegie, Frick cumpăra pentru familia lui o casă în Pittsburg, numită Clayton, pe care o remodelează transformând-o într-un castel, în genul celor de pe Loire. Are douăzeci şi trei de camere şi patru etaje. Arhitectul alege la cererea lui Frick un stil admirat de generaţia de aur a milionarilor, răspândit de arhitectul Richard Morris Hunt, care a desenat faţada celebrului Metropolitan Museum, casa-palat a lui William K. Vanderbilt. Donjoane, turnuri şi turnuleţe, mansarde ritmate, intrări somptuoase, coloane, bow window-uri, spaţii de primire generoase, adevărate galerii de artă, sculpturi, nişe, firide… Alte case-palat construite de Hunt vor fi demolate ulterior. A supravieţuit această splendoare a faţadei ce împodobeşte The Breakers, casa-palat din New Port, Long Island, construită pentru Cornelius Vanderbilt II, aducând puţin cu Mogoşoaia. Richard Morris Hunt a proiectat şi postamentul Statuii Libertăţii. Dacă treci pe lângă Colecţia Frick, descoperi, pe Fifth Avenue, memorialul dedicat lui Richard Morris Hunt. Un bust de bronz al unui bărbat cu fruntea înaltă, brăzdată de riduri orizontale, adânci. Îi dau bineţe. Era un intelectual de mare clasă. Emerson preţuia compania lui şi atâţia alţii.

Frick deţinea numeroase alte proprietăţi, terenuri şi case, în Pittsburg şi Pennsylvania. Paralel cu acest adevărat imperiu industrial, a cărui existenţă i se datorează în mare parte, Frick nutreşte pasiunea lui pentru pictură, mobilă stil de mare valoare, porţelanuri, bronzuri, emailuri, argintărie. Pasiunea se va materializa în achiziţii ce vor alcătui, de-a lungul mai multor decade, celebra Colecţie Frick. De foarte tânăr era interesat de pictură. Frick va deveni prieten de-o viaţă cu Andrew W. Melon, obţinând împrumuturi care îi erau necesare, nu doar pentru dezvoltarea afacerilor sale, ci şi pentru a cumpăra picturile unor mari maeştri.

Începuturile unei colecţii

Whistler, Armonie în roz şi gri

Familia Frick se mută în casa numită Clayton, în 1883. Încăperile primesc colecţia Frick de la începuturile ei, aşa cum era ea alcătuită din portrete de familie, pictură de gen, peisaje pictate de artişti americani sau europeni, mai degrabă minori. Aleşi după un gust, conservator-provincial, ce aparţine proprietarilor bogaţi din Pittsburg. Alegerile sunt marcate şi de suferinţa provocată de moartea a doi dintre copiii familiei Frick, Martha şi Henry Clay Frick Jr. Mă gândesc la o pictură de mari dimensiuni, aflată în sufrageria de la Clayton, cu admirabile lambriuri şi tavane de lemn, cu bârne şi casetări, cu moldinguri şi coloane din lemn sculptat. Pictura, mare cât un perete, e din 1899 şi e semnată de de Pascal Adolphe-Jean Dagnan Bouveret. E intitulată Consolatrix Afflictorum. Pictorul francez căruia i-a fost comandată această pânză a Fecioarei cu pruncul, reprezentată într-o scenă cu mai multe personaje, care cântă, se roagă sau meditează, găsindu-şi consolarea durerilor, prin artă, era considerat,la vremea aceea, unul dintre cei mai reprezentativi artişti francezi. Un adevărat lider al picturii naturaliste, laice şi religioase. El a pictat şi portretul lui lui Childs Frick, fiul mai mare. Mai reţin, din fotografiile de arhivă, un Portret al doamnei Henry Clay Frick şi al primilor trei copii, atribuit lui F. Roseti.

Camera cu panouri Boucher

În 1904, Frick construieşte Eagle Rock, o proprietate de vară, la Prides Crossing, Massachusetts, pe ţărmul de Nord, o zonă exclusivistă, foarte la modă, din Boston. Stânca vulturului lui Frick e o reşedinţă de vară, ultrasomptuoasă care are nu mai puţin de…104 camere. În ele, Frick îşi răspândeşte colecţia, căreia îi tot adaugă piese de artă noi şi picturi. Frick se împrieteneşte cu celebrul comerciant de artă Ronald Kroedler, pe la mijlocul anilor 1890. Și cumpără de la acesta sau din saloanele şi atelierele de pictură franceze, pe care le vizitează împreună, în cinci ani, nu mai puţin de nouăzeci de picturi. Îşi modifică gustul şi alegerea pictorilor pe care-i colecţionează. Cumpără mari maeştri, Rembrandt, Vermeer, pictura unor maeştri olandezi, portrete aparţinând secolului al XVIII-lea, create de pictori englezi de mare valoare. Alegerile lui se înscriu într-un val al interesului pentru anume artişti care bântuie pe ambele maluri ale Atlanticului, cu o vădită atracţie faţă de portrete şi pictura peisajelor. În 1895 cumpără un peisaj de Monet, deşi e cucerit încă de Cazin şi Dagnan Bouveret.

Rondul de noapte al unui mare colecţionar de pictură europeană

Atriumul Colecţiei Frick

Frick cumpără primul tablou de Vermeer, în 1899, Girl interrupted Her Music, căruia i se vor mai adăuga, în timp, alte două picturi excepţionale de Vermeer, Officer and Laughing Girl şi Mistress and Maid. Frick achiziţionează cel din urmă Vermeer chiar în ultimul său an de viaţă. Pictura încununează galeria de suflet ale marelui colecţionar, din care fac parte Autoportretul lui Rembrandt, portretul Sir Thomas More de Holbein, Sfântul Francisc în extaz de Bellini, Regele Philip IV de Velasquez. Se povesteşte că Frick şi-ar fi privit picturile de suflet şi în noaptea dinaintea morţii sale. Acesta era rondul de noapte al marelui colecţionar de pictură europeană, creatorul uneia dintre cele mai impresionante colecţii de acest gen, construite de o persoană privată. Critici de artă şi cunoscători avizaţi i-au cerut să-i vadă colecţia, încă din vremea în care aceasta era expusă la Pittsburg. Mă gândesc la Mary şi la soţul ei, Bernard Berenson, un admirabil critic şi cunoscător american al artei italiene, care-i transmit magnatului că, pentru ei, cel mai important lucru pe care ar dori să-l vadă la Pittsburg este colecţia lui de pictură.

Biblioteca de rarităţi de lângă fâneaţă sau despre căpiţe, cărţi şi clădiri

Camera Fragonard

Pe locul unde se află de atâtea decenii colecţia Frick exista Biblioteca Lenox, cumpărată de Frick pentru teren, cu condiţia să aştepte până ce aceasta va fi mutată în marea Bibliotecă Publică de la New York. Biblioteca Lenox era mai mult inaccesibilă decât accesibilă, de unde şi etichetarea ei drept “resort for bibliomaniacs”. Frick cumpără Biblioteca Lenox, în decembrie 1906. Clădirea, al cărei arhitect fusese Richard Morris Hunt, era din granit cenuşiu şi aducea a castel neo-renascentist. Terenul ei are o poziţie excepţională în Manhattan, pe Fifth Avenue, în dreptul străzilor 70 şi 71. Deschiderea lotului spre Fifth Avenue depăşea 65 de metri iar adâncimea terenului era de cca 40 de metri. Peste câteva luni, Frick mai cumpără o parcelă de teren, care traversa insula urbană, cu o lăţime de 18 metri, pe care nu era construit nimic. O fotografie a acestei parcele ne arată o faţadă a monumentalei Lenox Library, în vecinătatea unor clădiri somptuoase şi a unui teren, de pe care s-a cosit o bogată fâneaţă, adunată în căpiţe. Un car tras de cai e plin de fân şi aşteaptă, în acest peisaj paradoxal, urban şi rural totodată, în dreptul unei căpiţe. Lângă căpiţă lucrează o femeie, mânuind cu dezinvoltura unei ţărănci furca şi fânul uscat. Fotografia este uluitoare. Privind-o, am înţeles mai mult decât din mii de pagini, construcţia Americii. Și am regăsit, în memorie, imagini asemănătoare despre Bucureşti în construcţie…

Colecţia Frick, Grădina cu magnolii

În noiembrie 1914, revista Architecture publică mai multe fotografii ale casei de la strada 70, colţ cu Fifth Avenue. New York Times descrisese deja, cu lux de amănunţe şi costuri ale terenului, manoperei şi materialelor, întreg procesul construcţiei acestei monumentale şi elegante clădiri care avea să devină un muzeu de referinţă nu doar pentru New York, ci pentru America. În fiecare primăvară, merg să dau bineţe magnoliilor cu pâlnii imense, de culoare roz, care străjuiesc grădina acestui palat neo-clasic ce adăposteşte Colecţia Frick. Anul acesta m-au întâmpinat nu doar magnoliile, ci şi o remarcabilă expoziţie dedicată Anatomiei portretelor lui Van Dyck.

Spaţiile de la intrare conduc către galeriile de pictură şi scara principală ce urcă la etaj. De jos, privesc orga imensă aşezată într-un soi de alcov, sub un arc generos, străjuit de coloane în spirală, tăiate în marmură de Verona. Un basorelief aurit reprezintă, prin personaje şi scene, ideea de muzică. A fost inspirat de Singing Gallery, creată de Luca della Robbia pentru spaţiul ce străjuieşte orga din Catedrala de la Florenţa. În marele hol, aflat spre sud, descopăr un portret pictat de Agnolo Bronzino, un portretist celebru la Florenţa şi pictor la curtea Ducelui Cosimo I de Medici. Chipul aparţine unui tânăr paj de la curtea ducelui, Lodovico Capponi. De câteori îl privesc, îmi aduc aminte de portretul lui Cosimo de Medici, aflat în Vila cu clopoţei sau Vila Minovici. Cum o fi ajuns în colecţia Minovici? Îmi amintesc de serile de poezie pe care le-am ţinut acolo şi apoi de seria de interviuri realizate de Horia Patapievici cu mari personalităţi ale culturii române, sub genericul Înapoi la argument. Bronzino era şi poet, petrarchiza. Faptul că Frick a aşezat acest portret imediat la intrarea în clădirea ce-i adăposteşte colecţia are un efect magic asupra vizitatorilor. Catharsis şi eleganţă. Aproape de intrare, mă opresc mereu şi în faţa picturii lui Pierre-Auguste Renoir, La Promenade, o lucrare de mari dimensiuni ce aparţine impresionismului solar-sărbătoresc care i-a asigurat lui Renoir succesul de la început. E o pictură despre fericirea de a fi, neîndoielnic. O femeie tânără frumoasă însoţeşte la plimbare două fetiţe fericite, îmbrăcate la fel, fiecare într-un deux-pieces turcoaz, bordat cu o blană ce are albul strălucitor al ciorapilor şi pantofilor cu care au fost încălţate. Culorile şi smalţul porţelanului Sèvres au trecut pe marele şevalet. Impresionismul lui Renoir, voios şi elegant, cultivă realitatea radioasă. Le bien vivre. Le bien etre.

Colecţia Frick, Scara principală

În Galeria aflată spre Apus privesc cele două picturi alegorice de mari dimensiuni de Paolo Veronese, Wisdom and Strenght şi Virtue and Vice. Inscripţiile OMNIA VANITAS şi HONOR ET VIRTUS POST MORTE FLORET sunt mai degrabă contrazise de opulenţa materială şi cromatică a picturilor, din care se revarsă naturalismul seducător şi iluzionismul senzual, exaltând acel carpe diem al hedoniştilor.

În biblioteca lui Frick, mobilierul pe rafturile căruia sunt puse cărţile nu trece de mijlocul unei persoane. Bibliotecile sunt lipite de pereţi, de jur împrejurul marii încăperi luminoase iar accesul la rafturi e din punctul meu de vedere ideal. Pe pereţii acestui loc de lectură sunt expuşi maeştri ai picturii engleze, cu un peisaj şi mai multe portrete: Selena, Lady Skipwith, şi Elizabeth, Lady Taylor, două portrete admirabile prin naturaleţe, aplomb şi dezinvoltura pensulaţiei de Josua Reynolds, peisajul Salisbyry Cathedral from the Bishop Garden de John Constable şi un portret de William Hogarth, Miss Mary Edwards.

Triada franceză: Fragonard, Boucher, Chardin

Velasquez, King Philip IV of Spain

Câteva piese de mobilier franţuzesc de mare valoare ţin companie unei încăperi care reuneşte ceea ce a creat mai spectaculos şi mai de preţ arta decorativă franceză, prin Fragonard, pictorul atât de admirat de la curtea regelui Ludovic XV. Fragonard a lucrat împreună cu Chardin şi Boucher, lansând moda peisajelor în care se petrec scene pastorale, simbolismul erotic decorativ. Frick cumpără pe o sumă ce este de trei ori mai mare decât aceea plătită de John Pierpont Morgan toate panourile pictate de Fragonard, începând cu cele patru panouri din seria The Progress in Love, care-i fusese comandată artistului de Madame du Barry pentru a decora pavilionul-sufragerie de la castelul ei din Louveciennes, vecin cu apele Senei. Panourile vor fi returnate artistului. Fragonard le aduce în casa vărului său Maubert şi le completează cu alte panouri pictate. Din prima serie fac parte The Pursuit, The Meeting, The Lover şi Love Letters. În 1790-1791, Fragonard mai pictează două panouri noi, Reverie şi Love Triumphant, patru panouri mai mici reprezentându-l pe Cupidon, în diverse ipostaze, intitulate Love the Avenger, Love Pursuing a Dove, Love the Jester, Love the Sentinel şi patru panouri înalte şi înguste (318 cm x41,6 cm), reprezentând nalbe, The Hollyhocks, în splendoarea unei grădini cu arbori ale căror coroane se profilează pe cer. Frick cumpără cele 14 panouri, pe care le admirase în vizitele la prietenul său Pierpont Morgan, de la Joseph Duveen, un cunoscut dealer de artă al vremii, care le expusese la Metropolitan Museum. Plăteşte 1.250.000 de dolari. O sumă enormă, care s-ar fi dublat sau triplat la o vânzare ulterioară, încă din primii ani.

Agnolo Bronzino – Lodovico Capponi

Colecţia Frick mai deţine mai multe picturi create de François Boucher, care a avut un rol împortant în producţia de tapiserii a marilor ateliere Beauvais şi Gobelins. Regele Ludovic XV l-a numit le premier peintre, al Curţii sale iar Madame de Pompadour l-a ales pentru o mulţime o mulţime de comenzi. Gustul picturii decorative de pe porţelanuri şi al tapiseriilor ce cultivă graţia unui Eden drăgălaş şi manierat, e combinat cu moda chinoiseries à la française. Stilul saturat de fashinables figures cucereşte pictura pe pânză. În colecţia Frick, există o pictură intitulată Lady on Her Day Bed, semnată de Boucher. Care ne dezvăluie apetitul pentru chinoiseries, atât prin etajera cu porţelanuri chinezeşti, cât şi prin paravanul chinezesc ce completează mobilierul scenei pictate, având-o ca protagonistă pe soţia lui Boucher. Apare un anume tip de portret de femei culcate, precum acela al lui Juliette Recamier, pictat, la 1800, de Jacques Louis David, postură ce a culminat în La Grande Odalisque de Ingres. Frick caută serenitatea şi echilibrul în artă. Preferă designului interior încărcat de decorativ, încăperi cât mai puţin ornate de arhitecţi, care să lase loc liber colecţiei sale de artă. Preferă pereţilor pictaţi pereţii simpli unde să-şi poată aşeza panourile decorative atribuite lui Boucher şi atelierului său, care au fost comandate pentru un budoar, în formă octogonală, al Doamnei de Pompadour, de la castelul ei din Crécy, aflat lângă Chartres. Seria lui Boucher se cheamă The Arts and Sciences. Ea cuprinde compoziţii decorate cu ghirlande şi medalioane, reprezentări alegoric-simbolice ale artelor, ştiinţelor şi meseriilor sau ocupaţiilor, mai degrabă. Actorii sunt însă copii, ştiut fiind că Doamna de Pompadour era mare admiratoare a acestor enfants de Boucher, care continuă picturile cu putti din arta Renaşterii, Barocului, manierismului şi Rococoului. Pânzele atribuite lui Boucher şi atelierului lui sunt cunoscute sub titlurile Astronomy and Hydraulics, Poetry and Music, Fowling and Horticulture, Fishing and Hunting, Architecture and Chemistry, Painting and Sculpting Comedy and Tragedy, Singing and Dancing.

El Greco – St. Jerome

Frick nu e influenţat în opţiunile sale de trecerea unui anume stil de pictură, rococo-ul de pildă, printr-un con de umbră sau alunecarea în deriziune, provocată de un comentariu critic venit din partea unei voci convingătoare, precum aceea a lui Denis Diderot. Diderot a spus că Boucher „are toate calităţile sau darurile, cu excepţia adevărului”. Natura ar fi, după Boucher „prea verde şi prost luminată”, „trop verte et mal eclairée”. Deducem în ce mod a arta a adus îmbunătăţiri acestor neajunsuri… Dincolo de comentarii legate de stilul Boucher, nu e greu să descoperi atracţia lui Frick faţă de pictura luminoasă, care creşte energiile pozitive ale privitorului. Una din picturile preferate ale colecţionarului, St. Francisc in the Desert de Giovanni Belini, revarsă lumina izvorând din transcendent, peste cel ce a primit stigmatele Mântuitorului. Lumină alunecă peste întreaga lui fiinţă şi a lumii ce-l înconjoară, plante, animale, peisajul de stânci, arhitectura umilă, unelte… Colecţia lui Frick trădează gustul proprietarului, mai ales prin pictura franceză. Ea mai cuprinde şi patru panouri pictate de Boucher pe pânză, din seria The Four Seasons, Cele patru anotimpuri. Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna nu înfăţişează, ca de obicei, munci ale câmpului, specifice anotimpurilor, ci un anume fel de a-ţi petrece voios, senin şi voluptos timpul, în diverse perioade ale anului. Concepţia ţine de sărbătorile galante, les fêtes galantes, un univers pe care l-a reprezentat şi Watteau. Boucher a primit, la începuturile carierei lui, comanda de a face mai multe desene după Watteau şi a desenat pentru atelierele de tapiserii scene şi sărbători galante. În colecţie mai există şi alte trei picturi pe pânză, de formă ovală, Drawing, Poetry şi Girl with Rose, ultima o reprezentare a simţului mirosului, probabil. Pentru a rămâne în spaţiul picturii franceze şi al unor artişti ce aparţin secolului XVIII, privesc două picturi de Chardin, aparţinând celor două genuri cărora pictorul le-a dat strălucire şi faimă. Mai întâi o remarcabilă natură statică, Still Life with Plums. Jean-Baptiste-Simeon Chardin este socotit, pe bună dreptate, cel mai valoros pictor de naturi statice din lume. E neîntrecut prin simfoniile cromatice şi originalitatea compoziţiilor. Cubiştii au fost inspiraţi de Chardin, cu certitudine. Soţia lui Chardin a pozat pentru un portret, ilustrând personaje în viaţa de zi cu zi. Lady with a Bird-Organ e o pictură despre felul cum poţi să antrenezi un canar ca să cânte, una din nenumăratele pânze ce i-au fost comandate lui Chardin de regele Ludovic XV.

Patru picturi de Goya şi un Bruegel cel Bătrân

J Whistler – Symphonie in flesh colour şi roz – Portretul Doamnei Frances Leyland

Frick a cumpărat mai multe picturi de Goya, în vreme ce portretul An Officer (Conde de Teba?) a generat diverse atribuiri şi identificări, fără să se fi ajuns la un consens, Don Pedro Duque de Osuna îl reprezintă pe unul dintre cei mai bogaţi oameni din Spania, un nobil luminat, care alături de soţia lui şi de regii Carol III şi Carol IV ai Spaniei l-au susţinut ca artist pe Goya. Don Pedro Duque de Osuna este portretul unei bunăstări generoase, una din picturile lui Goya unde prinosul adus unui Mecena este profund lipsit de retorică şi flatare. Ochii pătrunzători ai unui om cu un larg orizont atrag privirea mai mult decât orice detaliu vestimentar şi decât haina albastră cu nasturii descheiaţi care sugerează bunăstare, dezinvoltură şi lipsa oricărui interes de a poza. Goya face portretul unui prieten care i-a comandat nu mai puţin de douăzeci şi patru de lucrări de artă, portrete, picturi religioase şi un set de pânze decorative pentru palatul lui, aflat în afara Madridului. O pictură cu o dinamică uluitoare ce radiază din centrul pânzei de mari dimensiuni, intitulată The Forge (181,6 x125,1 cm) reprezintă o scenă din fierăria lui Vulcan şi Legendele Olimpului, cu lucrători în hainele contemporane ale industriei oţelului, atât de familiară lui Frick. Colecţionarul a regăsit în pictura lui Goya realitatea unei vieţi cenuşii, încordate, de muncă. Portrait of a Lady (Maria Martinez de Puga?) demonstrează forţa picturii monocromatice şi arta lui Goya din portretele ultimei perioade de viaţă. Goya crede că pictura chipului omenesc nu are nevoie de multe culori şi nici de lumină prea multă. E o atitudine opusă celei a lui Boucher.

Trei soldaţi de Pieter Bruegel cel Bătrân e o pictură mai mică decât o coală de scris, ce mă atrage ori de câte ori o revăd. A făcut parte din colecţia regelui Carol I al Angliei, fiind folosită probabil pentru serii de gravuri. Mie îmi evocă, prin misterioasa scenă din viaţa unor mercenari, care cântă şi dansează, o faţă nevăzută şi a lumii… războaielor. E o scenă supraealistă.

El Greco, în Colecţia Frick

Margareta Snyders de Van Dyck

Trei picturi de El Greco conferă galeriilor Frick statul de colecţie de pictură europeană celebră.

Vincenzo Anastagi (188 x126,7 cm), o pânză de mari dimensiuni pictată de El Greco, în ultimii lui ani de şedere în Italia, este portretul realizat în spirit veneţian al unui cavaler de Malta care a condus cu mult eroism bătălia de apărare a insulei în faţa asediului armatei turceşti din 1565. Nimic din elongaţia tipică în pictura lui El Greco. Dimpotrivă, trupul e construit pe lăţime, cu umeri laţi ce par şi mai largi din pricina mâinilor înfipte semeţ şi de neînvins în şolduri, în pantaloni bufanţi. Muşchii picioarelor se arată pietroşi şi proeminenţi, ca nişte ghiulele, din ciorapii trei sferturi, ce ajung sub genunchi. Preferinţa mea merge spre portretul Sfântului Ieronim reprezentat în haine de cardinal. Sfântul Ieronim îşi odihneşte parcă mâinile pe Cartea Sfântă. Pictura ce-l înfăţişează pe traducătorul Bibliei din limba greacă în limba latină este una dintre cele mai admirate şi cunoscute creaţii ale lui El Greco, un portret al împlinirii, al răgazului şi spiritului ce se readună, după o îndelungă ostenire. O altă pictură de El Greco, care poartă caracteristicile compoziţiilor lui, cu mişcări şi volumetrii de flacără înaltă, este Purification of the Temple, o temă des abordată de Contrareformă şi viziunea acesteia de purificare a Bisericii, pornind de la scena din Evanghelia după Ioan. Christ îi scoate afară din Templu pe comercianţi, cămătari şi zarafi. Deşi de mici dimensiuni, această pictură care a cunoscut numeroase alte versiuni, de-a lungul carierei lui El Greco, are o forţă şi o dinamică monumentală. Christ înaintează printre cei ce sunt scoşi afară din Templu, ca un cosaş rotindu-şi larg coasa şi cosind fâneaţa.

Anatomia portretului la Van Dyck

Paolo Veronese – Virtutea şi Viciul

Marea expoziţie deschisă la Colecţia Frick sub acest generic părea să fie predestinată acestui loc. Colecţia Frick deţine numai puţin opt picturi de mari dimensiuni şi de o valoare inestimabilă, pictate de Sir Anthony Van Dyck.

Portretul lui Frans Snyders (142,5 x105,4 cm), bărbatul cu chip frumos şi prelung, cu mâini de la care nu-ţi poţi lua privirea, surprinde forţa şi expresivitatea fiinţei unui prieten apropiat al lui Van Dyck, un cunoscut pictor de naturi statice, scene de vânătoare şi animale care a colaborat cu Rubens. Magnetismul întunecat al picturii lasă lumina să izvorască pe chip şi pe mâini, pe frunte şi pe pomeţi supţi ai obrazului. Lumina alunecă blând din dantela manşetei, dinspre încheieturile mâinilor spre degetele lungi, puternice, deşi subţiri şi fine. Sunt mâinile unui artist, ce ţin doar buchetul de pensule sau numai o pensulă, când pictează. Van Dyck a pictat-o şi pe soţia lui Frans Snyders, care era sora pictorilor Cornelis şi Paul de Vos. Margareta Snyders(130,7 x99.3 cm) e un portret pictat în acelaşi registru aproape întunecat. Explicabil. Florile din colţul din stânga al tabloului, narcisa galbenă şi macii, din vaza de sticlă creează o splendidă natură statică în portret, reprezentându-le, simbolic, pe Ceres şi pe fiica ei, Proserpina. Aceste simboluri ale durerii şi morţii, din micul tablou, încastrat în marele tablou, ne trimit, probabil, la doliul purtat de cei doi soţi Snyders, după moartea unui copil al lor. Portretul Marchesa Giovanna Cattaneo (102,6 x86,4 cm) pare să fi fost tăiat în partea de jos dintr-o pânză şi o compoziţie mai mare, pe înălţime. În locul reculegerii ce defineşte portretele soţilor Snyders, Van Dyck pictează aici un portret al conştiinţei apartenenţei la o mare şi ilustră familie genoveză care se mândreşte cu dogii, cardinalii, oamenii de stat şi cărturarii erudiţi pe care i-a dat lumii

Pieter Bruegel cel Bătrân – Trei soldaţi

Imperialul Portrait of a Genoese Noblewoman (230,8 x156,5) e scăldat în lumina şi strălucirea pe care le amplifică fundalul pictat în galben, ocru şi roşul în cascadă al unei bogate draperii. Prim-planul are strălucirea pe care o revarsă albul rochiei lungi de satin, brodată, pe poale, pe mâneci, pe mantia amplă, cu drugi de aur în relief, în benzi paralele, ce cad vertical şi orizontal, cu o geometrică vălurire. Portretul e impozant, are o măreţie şi alură care intimidează. Aceeaşi privire de sus şi trăsăturile feţei ne pot determina s-o identificăm în nobila genoveză pe Marcheza Giovanna Cattaneo…

Colecţia Frick deţine şi un impresionant portret de grup, din cele pictate de Van Dyck în ultima lui perioadă engleză de creaţie.

Seventh Earl of Derby, His Lady and Child (246,4 x213,7) pune în evidenţă darul pictorului de a crea portrete splendide în cadrul unei scene de viaţă şi de familie. În afară de James Stanley, care a fost un scriitor interesat de istorie şi religie, un comandant regalist, în timpul Războiului Civil, capturat şi executat de forţele reprezentând Commonwealth, tabloul o reprezintă pe soţia acestuia Charlotte de la Tremoille, în toată splendoarea frumuseţii şi împlinirii. Între cei doi soţi, se vede în fundal un peisaj ce se pierde la orizont, probabil domeniul pe care îl aveau ca proprietate. Una din fetiţele lor ne priveşte fără griji, cu chipul inocent al copilăriei şi fericirii neştirbite, îmbujorat şi de culoarea de piersică a rochiei. Această pată de culoare stă, de o parte, lângă veşmintele negre şi aripile negre ale pelerinei purtate de conte. De partea cealaltă şi mai aproape, în stânga, rochia albă şi lungă, cu mâneci ample a mamei, creează un sentiment de securitate şi seninătate, întărit de buchetul mic de trandafiri roz pe care-l ţine în mâna lipită de faldurile albe. Portretul acestei familii, pictat între anii 1632-1641, prevesteşte indirect destinul ei, tragedia din 1651, când contele va fi ucis. Pecetluieşte, în acelaşi timp, vizual, valorile ce-i unesc în viaţă şi în moarte.

Rembrandt – The Polish Rider

Un alt portret spectaculos, de mari dimensiuni, este cel reprezentând-o pe Anne, Countess of Clanbrassil (212,1 x127,6 cm). Vechi mărturii spun că era o femeie foarte frumoasă şi plină de spirit, că era foarte cultivată, virtuoasă şi pioasă. Cam multe calităţi pentru o persoană. Van Dyck le pictează în portret, adăugând un uşor sarcasm şi o încuviinţare complezentă pe chipul tinerei femei. Fundalul întunecat, pictat într-o gamă de ocru şi culori pământii, pune în valoare albastrul marin, cu degradeuri de bleu deschis şi de alb, al rochiei ample, cu mâneci înfoiate, care are aerul că foşneşte, la cea mai imperceptibilă mişcare. Întotdeauna am privit acest portret ca pe unul al spiritului şi frumuseţii imponderabile, asemeni graţiei.

Portretele pictate de Van Dyck, din colecţia Frick, reprezintă caractere atât de diferite, nu doar fizionomii.

Nu lipseşte din colecţie portretul teatralităţii, al extravaganţei, al hamletizării, al risipirii de sine, suicidare. Sir John Suckling (216,5 x 130,2 cm) este chipul pictat desăvârşit de Van Dyck al faimosului personaj care a fost poetul, omul de spirit, cartoforul, soldatul, curtezanul care a făcut valuri şi la curtea lui Carol I. Nu a trăit mult, doar 33 de ani, dar i-a trăit zgomotos, extravagant. Van Dyck îl pictează în haine teatrale, ţinând un imens volum cu piesele lui Shakespeare, deschis la Hamlet, în semn de omagiu adus dramaturgului preferat, sursa propriilor creaţii şi idei, dar mai ales în semn de descoperire şi recunoaştere a propriei condiţii în monologul a fi sau a nu fi. To be or not to be.

Van Dyck – Un portret de o somptuoasă eleganţă

Un ultim portret pictat de Van Eyck, aflat în colecţia Frick, este diametral opus celui evocat mai înainte. Ottaviano Canevari (130,2 x99,1 cm), pictat pe pânză, într-un uriaş medalion oval, reprezintă portretul-efigie, portretul-medalie. Registrul cromatic e asemănător cu acela folosit în portretul lui Frans Snyders, excepţie făcând fundalul cu draperia roşie precum şi peretele din spate care seamănă cu o coloană. Van Dyck pictează un magistrat şi Senator totodată, pe fratele unui renumit fizician, scriitor şi bibliofil, Demetrio Canevari, despre care s-a crezut iniţial că ar fi vorba în portret. După o curăţare a pânzei, a fost descoperit numele lui Ottaviano, pictat pe scrisoarea de lângă cartea şi teancul de pagini, pictate în stânga tabloului, în colţul de care se sprijină mâna lui Ottaviano.

După ce privesc portretele lui Van Dyck, extrăgându-le din marea expoziţie Van Dyck, Anatomy of the portraiture, despre care voi scrie separat, mă întorc la colecţia Frick care deţine câteva portrete postimpresioniste splendide, pictate de Whistler, în anii 1880-1890, şi un peisaj, The Ocean, pictat în 1866. A fost expus la Londra, în 1892, sub titlul Symphonie in Grey and Green: the Ocean, ilustrând influenţa artei şi filosofiei japoneze, în pictura pâlcului de bambuşi şi plasarea semnăturii pe o etichetă, care devine un fluture, inspirat de monograma numelui. În plus, titlurile alese de Whistler sunt definitorii pentru căutarea valorilor tonale, armonice, simfonice în pictura unuia dintre cei mai rafinaţi şi estetizanţi artişti ai penelului.

Simfoniile lui James McNeill Whistler

Vermeer – Mistress and Maid

Recitesc una din faimoasele mărturii despre artă, scrise de Whistler, un text ce se cheamă Ten O’Clock. L-am pomenit la un seminar de estetică, pe când eram studentă, apoi studenţilor mei. Pentru Whistler natura este asemeni claviaturii unui pian. Artistul alege, grupează, compune şi scoate din haos glorioasa armonie. „He bring forth from chaos glorious harmony.” Portretele lui Whistler sunt glorioase armonii, ele ne surprind nu doar prin simfonismul cromatic, ci prin muzica fiinţei care se aude din chipul, poziţia trupului şi veşmintele ce-l îmbracă, şi felul în care lumina alunecă pe fiecare parte a acestui corp rezonant. Symphony in Flesh Colour and Pink:Portrait of Mrs. Frances Leyland (195,9 x102,2 cm) este portretul soţiei lui Frederick Leyland, un foarte bogat proprietar de vapoare din Liverpool, care l-a susţinut pe Whistler, care i-a comandat să picteze în casa lui de la Londra, celebra cameră a păunului / The Peacock Room, pe care am văzut-o la Freer Gallery of Art în Washington D.C. Portretul doamnei Leyland este în întregime o exaltare a culorilor florii de cireş, creanga cireşului înflorit din stânga picturii, sugerând, în stilul sublimat oriental, feminitatea şi frumuseţea în floare a modelului. Petale, piele, carnaţie şi vestmânt de floare de cireş compun o infinită reverberare, între uman, carnal şi vegetal.

Arta lui Gainsborough

Nu e greu să realizez gustul lui Frick, câtă vreme arta portretului este dominantă în Colecţia sa. Urmată de arta peisajului. Colecţia Frick deţine mai multe portrete pictate de Thomas Gainsborough, la maturitate. Sarah, Lady Innes şi Richard Paul Jodrell, Mrs. Charles Hatchett, Grace Dalrymple Elliott impresionează prin admirabilul dialog şi scurt-circuit, tipic umorului englez, între peisaj şi chip, vestminte şi accesorii decorative, poză şi zugrăvirea unei stări de spirit sau unei condiţii, fie că e vorba de intelectuali, pasiuni filologice, dependenţa de modă, cochetăria benignă sau statutul de curtezană, de amantă a unor personaje de prim-plan, precum Prinţul de Wales sau Ducele de Orleans. Două picturi mari, în care portretul şi peisajul par să povestească ori să ne sugereze, prin compoziţie, un dramatism emoţionant şi admiraţia lui Gainsborough faţă de arta portretului lui Van Dyck le reprezintă pe The Hon. Frances Duncombe (234,3 x 155,2 cm) şi pe Mrs. Peter William Baker (227, 6 x151,8 cm), cu un rafinament al transformării unei culori dominante în simfonism cromatic, precum în portretele lui Whistler. Colecţia Frick este o adevărată depozitară a artei şi istoriei portretului european, creat de marii maeştri.

Afinităţi, discipoli. Pe urmele lui Rubens

Veronese – Wisdom and Strength

Franz Hals e reprezentat de Portrait of an Elderly Man , Portrait of a Woman, Portrait of a Painter, Portrait of a Man, care au o expresivitate densă, în pofida aparentei simplificări a paletei cromatice, a fundalului necomplicat, a posturii în care sunt pictate chipurile, a vestimentaţiei în culori închise, pe care doar gulerele înalte şi manşetele de dantelă o smulg austerităţii şi lipsei de emfază ori pretenţii. Accentul cade pe chipuri, pe forma şi poziţia mâinilor, pe expresia siguranţei de sine, pe aerul întrebător şi nostim al privirii, pe fărâma de bonomie care sunt moştenite de la Rubens, ca şi pensulaţia fluidă, reprezentând însă, de fapt, o caracteristică a picturii Țărilor de Jos.

Un portret pictat de Sir Peter Paul Rubens sau de un discipol al lui, aflat în colecţia Frick, intitulat A Knight of the Order of the Golden Fleece, pune în lumină relaţia dintre Franz Hals şi Rubens sau alţi colaboratori ai acestuia, între care trebuie incluşi Van Dyck, Snyders, Cornelis de Vos. Chiar oscilaţia atribuirii unor pânze, care a existat în timp, confirmă iradierea afinităţilor, un circuit al stilului de a picta dinspre maestru spre discipoli.

Două portrete de Tiţian (Titiano Vecellio)

Cele două portrete pictate de Tiţian, la un interval de aproape trei decenii unul de celălalt, au o căldură şi vibraţie umană ce exclude clişeele hieratismului şi ideea de poză. Tiţian este un excepţional colorist până la vibraţie. Autoportretul pictorului de la Muzeul Prado sau A Man with a Quilted Sleeve de la Galeria Naţională din Londra au o subtilitate a tonurilor infinită. După ce a studiat cu Giovanni Bellini, Tiţian va ajunge pictor al Republicii Veneţia şi va lucra pentru Împăratul Carol al V-lea, pentru fiul acestuia Philip al II-lea al Spaniei, pentru Papa Paul al III-lea, pentru Doge, e celebru portretului Dogelui Andrea Gritti, pentru biserici şi congregaţii primind numeroase comenzi de lucrări religioase şi de portrete în care arta lui este unică, fără precedent. E comparat cu Michelangelo, Rafael, cu Rubens. Nu întâmplător contemporanii îşi elogiază maestrul comparându-l cu soarele printre stele, parafrazând sau citind un vers faimos din Paradisul lui Dante. Portrait of a Man in a Red Cap şi Pietro Aretinosunt cele două picturi din colecţia Frick, pe care le-aş privi incontinuu, centimetru de centimetru de culoare, desăvârşire. Tânărul mândru de înfăţişarea lui, amestec de narcisism, meditaţie, cochetărie, poetul Aretino care scrie vieţile sfinţilor, dar şi poeme licenţioase, prieten bun cu Tiţian care-i pictează mai multe portrete expresive, asemeni personajului generos şi cabotin, măreţ şi carnavalesc-obscen, fantast şi etern boem. Tiţian are darul, socotit unic, de a smulge unui chip sufletul şi mintea şi de a aşeza în fiecare fizionomie, nu doar asemănarea, ci şi adevărul uman al personajului zugrăvit. Culorile şi chipurile sunt unice în arta portretului lui Tiţian, fie că o căutăm în portretele muritorilor, ale sfinţilor sau personajelor alegorice, ale zeilor şi zeităţilor.

Rembrandt şi portretul dramatic

În casa lui Frick, portretele pictate de Rembrandt par să trăiască în mediul lor ideal, care le pune în valoare dramatismul, forţa contrastelor, bogăţia texturilor şi fizionomiile memorabile ca nişte sigilii.

Nicholaes Ruth, portretul unui comerciant din Amsterdam care făcea comerţ cu Rusia, e poate primul portret ce i-a fost comandat lui Rembrandt. De la el a început să crească faima artistului. Descoperim imediat acel miez al luminii care încălzeşte pictura, întunericul, asemeni unei lumânări aprinse de Înviere. Autoportretul lui Rembrandt, semnat şi pictat în 1658, îţi taie respiraţia. Are o adâncime psihologică şi un dramatism direct, covârşitor, subtil şi autoironic. Culorile ce trimit la bronzuri statuare şi costumul purtat de pictor, care e cel din recuzita monarhilor orientali, contrastează cu precaritatea, sărăcia şi mulţimea problemelor irezolvabile în care trăieşte. Rembrandt a pictat, pe această pânză, Autoportretul artistului aflat într-o mare cumpănă, purtând hainele unei splendori iluzorii. O capodoperă unică.

Rembrandt a fost marele maestru care a schimbat placa turnantă a colecţiei Frick. Până la achiziţionarea, în 1899, aunei pânze Portrait of a Young Artist, atribuită greşit lui Rembrandt, dar având caracteristicile artei lui imitate de un discipol, Frick colecţiona pictură contemporană franceză, artişti ai stilului Barbizon. Aşa-zisul Rembrandt a produs marea cotitură, fără de care colecţia Frick nu ar fi devenit ceea ce este, un tezaur de pictură şi artă, la New York, în America.

The Polish Rider (116,8 x134,9 cm) este o altă pictură de Rembrandt din colecţia Frick, care reprezintă un călăreţ, în goana calului, întors cu faţa şi trupul spre privitori, deşi senzaţia de mişcare trecătoare, rapidă, ce ţâşneşte din cadru e dominantă. Contrastul produs de eclerajul specific lui Rembrandt amplifică mişcarea, ritmul ei fulgerător.

Emoţie estetică şi istorie în portrete-blazon

Între zecile de pânze ale colecţiei Frick, un portret de Jean-Auguste-Dominique Ingres, Comtesse d’Haussonville, atrage vizitatorii, admiraţia unanimă a publicului şi profesioniştilor. A devenit un soi de pictură etalon pentru Ingres. Când am revizitat Academia Franceză din Roma, în vara trecută, unde Ingres a fost director, vreme de şapte ani, prima imagine care m-a copleşit câteva clipe în memorie a fost acest portret în rochie albastru cenuşiu al tinerei Louise, prinţesă de Broglie, căsătorită cu un diplomat, scriitor şi membru al Academiei Franceze, ea însăşi scriitoare şi autoarea unei cărţi despre Byron. Nu mă mir că la vederea portretului, Ingres a fost copleşit de laudele şi de admiraţia tuturor.

Nu pot să nu amintesc despre prezenţa a două portrete pictate de Hans Holbein cel Tânăr, Sir Thomas Moore, pictat în 1527, şi Thomas Cromwell, pictat în 1532-33. Sunt considerate cele mai bune portrete a două personalităţi din istoria Angliei care au cunoscut favorurile, urmate de căderea în dizgraţie şi decapitare, după acuzaţia de înaltă trădare clamată de Henric al VIII-lea. E drept că Thomas Cromwell poartă o mare vină în ce priveşte execuţia lui Thomas Moore, canonizat, în 1935, după patru secole de la moarte.

De fiecare dată când privesc galeria de pictură a Colecţiei Frick îmi aleg alte picturi asupra cărora stărui, în vreme ce le privesc în fugă pe celelate. Și totuşi. Trebuie să mă uit la portretul lui Gentile Bellini în care apare Dogele Giovanni Mocenigo sau la Portrait of a Young Lady de Gerard ter Borch sau la Comtesse Daru de Jaques-Louis David.

Deşi de mici dimensiuni, Portrait of a Man de Hans Memling este unul dintre preferatele mele. E atâta concentrare, inteligenţă, spiritualitate şi pătrundere în chipul acestui bărbat, îmbrăcat în haine închise la culoare, cu capul şi gâtul dezgolite, ieşind din tunica simplă, austeră. Un chip singur sau desprins dintr-un grup, un chip suficient sieşi şi propriei lumi interioare, profilat pe un peisaj îndepărtat. Sau atât de apropiat şi de absent din pictură când e parte din lumea lui interioară. Aceasta mi se pare a fi definiţia portretului, după ultima mea întâlnire cu o parte din picturile colecţiei Frick.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.