Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care modifică mecanismul prin care fiecare unitate administrativ-teritorială îşi alege modalitatea de încredinţare a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 215 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi 39 de abţineri.
Proiectul de lege modifică art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, în sensul modificării mecanismului prin care fiecare unitate administrative-teritorială îşi alege modalitatea de încredinţare a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân, prin introducerea posibilităţii realizării acestor servicii prin gestiune directă, gestiune delegată şi concesiune în condiţiile legii numai către persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor şi către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statutului, cu obligaţia asigurării serviciilor medical-veterinare contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legi.
„Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată sau concesiune, în condiţiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor şi către asociaţii şi fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statului, cu obligaţia asigurării serviciilor medical-veterinare, contracte cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii”, prevede proiectul de lege.
Senatul a adoptat acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
nemernici, ticalosi, criminali. ceea ce fac oamenii se va intoarce la ei….