Mircea Radu s-a întors în televiziune, dar nu oriunde, ci pe moșia Firea-Pandele.
Vedeta a anunțat că a intrat în echipa Metropola TV, televiziunea Consiliului Local Voluntari, unde primar este Florentin Pandele. El va prezenta o emisiune numită „Noi, românii”.
„Salutare, prieteni! O vreme foarte bună pentru filmare, aici, în Paris. Am ales o terasă mai retrasă pentru că am de făcut un anunț important. M-am întors în televiziune, am semnat cu Metropola TV. Emisiunea pe care o prezint se numește „Noi, românii” și deja am filmat câteva episoade în Germania, Olanda, Belgia, Franța. Premiera emisiunii va avea loc la mijlocul luni septembrie. Ce a fost mult a trecut, mai este foarte puțin. De mâine, pe canalele mele de social media, dar și pe canalele de social media ale televiziunii Metropola TV am să vă dau amănunte despre această emisiune.”, a declarat Mircea Radu, de la Paris, citat într-un comunicat transmis presei.

Doi nesimțiți care după jaful penal făcut împotriva bătrânilor împreună cu golanii din anturaj și neamurile psihopate , vor televizati ca sunt o familie minunata, ordonata și cu bun gust,nu mai zic de invocare divinității, ca să para și mai OK. TREBUIA SI UN AL TREILEA NESIMTIT CARE LE PROMOVEAZA IDIOTENIILE SI PROSTIILE. CAT DE PROST SA FII CA, DUPA TOATE MAGARIILE DEPISTATE ALE FAM. PANDELE SA INCERCI SA II SCOTI LA LUMINA CU TELEVIZORUL. CUM EMISIUNILE LUI MIRCEA RADU ERAU urmărite de prostime, și la aceasta familie va adera tot prostimea.Nu vreau sa cred ca va fi adevărat, altfel acești indivizi nu numai ca suntMINCINOSI(ASTA AR TREBUI SA SCRIE PE FRUNTEA LOR), HOTI, FARA SUFLET( ORICAT AR INVOCA EA CA MERGE LA BISERICA, MERGE DEGEABA), CRETINI,DAR SUNT DE O PROSTIE DE INIMAGINAT. AUTORITATILE, PLATITE DE NOI DORM, ACOPERA TOATE MIZERIILE, ACUM S A INDREPTAT ATENTIA CATRE STATIILE GPL , TOTI O APA SI UN PAMANT.ALOOOO MADAM FIREA , NOROCUL NOSTRU CA EXISTA O DREPTATE DIVINA CA TOT LE AI VERBAL CONTINUU CU ASTA SI CHIAR NU AVETI CUM SCAPA.URMARITI TRAIECTORIA CELOR DE TEAPA VOASTRA. UN PIC DE CREDINTA DACA ATI AVEA UN PIC DE COMPASIUNE SAU MACAR UN PIC DE BUN SIMT ATI FI PROCEDAT CU TOTUL ALTFEL.CE VEI FACE CU AMICUL TAU CU 24 DE APARTAMENTE CUMPARATE PE SEAMA HOTIILOR DIN AZILE, CU SURIOARA TA CARE NU E IN STARE NE NIMIC DEASEMENEA, UNDE O MAI NUMESTI SEFA, NUMESTE O PORTARITA, COLEGII STIU TOTUL NU POTI ACOPERI MUZERIILE DOAR CU TELEVIZORUL.