Nici nu au apucat bine spectatorii să se așeze în tribune, veniți pe un frig năpraznic pentru luna mai la Madrid, că și s-a terminat spectacolul.
La 3-3 și la 4-4, rusul Daniil Medvedev a cerut de 2 ori intervenția medicului.
A primit îngrijiri, publicul a sperat într-o luptă lungă, dar imediat după sfârșitul primului set s-a îndreptat spre adversarul său din seara aceasta, Jiri Lehecka, și-a cerut scuze că nu mai poate continua meciul, a dat mâna cu arbitrul de scaun și s-a retras.
Și-a luat geanta cu rachete și a plecat spre vestiare. La ieșirea din arenă a fost fluierat de oamenii nemulțumiți că s-a terminat prea repede și ar fi dorit să mai vadă mult tenis.
Așadar, primul semifinalist de la bărbați la Mutua Madrid Open este cehul Jiri Lehecka.

