„Între 300 şi 500 de persoane” se aflau în clubul Colectiv când a izbucnit incendiul, a declarat sâmbătă viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul de Interne Gabriel Oprea.
„În jurul orei 22:36, la Clubul Colectiv, situat pe strada Tăbăcarilor din Bucureşti s-a produs un incendiu în timpul unui concert la care participau între 300 şi 500 de persoane. Incinta în care se desfăşura are o suprafaţă de 425 de metri, fiind situată la parterul corpului B al clădirii Pionierul. Primul apel de urgenţă a fost înregistrat la 22 şi 32 de minute, iar la ora 22 şi 43, primele echipaje de intervenţii ale pompierilor au ajuns la faţa locului, fiind activat Planul roşu de intervenţie”, i-a raportat Oprea lui Victor Ponta, sâmbătă, la începutul şedinţei extraordinare a Guvernului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.