Festivalul Național de Teatru a anunțat amânarea a patru spectacole ce urmau a fi prezentate în ultimele zile ale evenimentului, în urma tragediei ce a avut loc vineri seara, în Club Colectiv din Capitală, potrivit site-ului fnt.ro.
Comunicatul Festivalului Național de Teatru:
Având în vedere tragedia produsă în data de 30 octombrie 2015 în Bucureşti, precum şi instituirea de către Guvernul României a doliului naţional în întreaga ţară în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2015, organizatorii Festivalului Naţional de Teatru, solidari cu victimele accidentului şi familiile acestora, au decis amânarea a patru spectacole programate în ultimele zile de Festival:
„Cerere în căsătorie” – o producţie a Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi, programată la Teatrul Odeon, Sala Majestic, în zilele de 31 octombrie, ora 21.00 şi 1 noiembrie, ora 18.00.
Spectacolul va fi reprogramat în reprezentaţie unică marţi, 3 noiembrie 2015 de la orele 20.00.
„The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu” – o producţie a Teatrului Excelsior, programat la sediul acestui teatru, astăzi, 31 octombrie, de la ora 18.00.
Spectacolul va fi reprogramat în data de 13 decembrie 2015, la ora 18.00.
„Steaua fără nume” – o producţie a Centrului Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, programat la sediul acestui centru, în zilele de 31 octombrie, ora 19.00 şi 1 noiembrie, ora 19.00.
Spectacolul va fi reprogramat în datele de 9, respectiv 16 noiembrie 2015, de la ora 19.00.
„Coada” – o producţie a Teatrului Bulandra, programat la sediul acestui teatru, la Sala Studio Space, în zilele de 31 octombrie, ora 18.00 şi 1 noiembrie, ora 18.00.
Datele de reprogramare a acestui spectacol vor fi anunţate ulterior.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.