Ziua Pompierilor. Cum arată „Foişorul de Foc” după modernizare

Muzeul Naţional al Pompierilor a fost inaugurat, vineri, în clădirea „Foişorul de Foc” din Capitală, în urma finalizării procesului de consolidare şi modernizare a edificiului, chiar de Ziua Pompierilor.

„Inaugurarea Muzeului Naţional al Pompierilor, după trei ani de eforturi pentru consolidarea şi modernizarea acestuia, reprezintă mai mult decât finalizarea unui proiect, este o celebrare a tradiţiei, a sacrificiului şi a identităţii noastre naţionale. Până să demarăm lucrările de consolidare, Foişorul de Foc a fost într-un stadiu avansat de degradare (…). Din 1978 nu se mai efectuaseră reparaţii.

Este un monument istoric care a vegheat asupra Bucureştiului şi asupra bucureştenilor timp de mai bine de un secol. Acest edificiu emblematic, martor al atâtor momente cruciale din istoria noastră, a fost consolidat şi reînviat pentru a continua să inspire generaţiile viitoare.

Transformarea Foişorului de Foc într-un muzeu de referinţă este cu adevărat o mărturie a respectului nostru profund pentru trecut, pentru angajamentul de a păstra vie memoria celor care au servit cu devotament patria”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la inaugurarea muzeului care atestă istoria pompierilor militari români.

Potrivit ministrului, valoarea lucrărilor de consolidare s-a ridicat la aproximativ 25 de milioane de lei.

„Finalizarea lucrărilor de consolidare a fost într-adevăr pentru specialişti o provocare deosebită, rezultatul însă este unul demn de laudă şi respect. Îmbinând cu măiestrie tehnici moderne cu ahitectură tradiţională, experţii au reuşit să păstreze autenticitatea clădirii, asigurându-ne că aceasta va rezista încercărilor timpului. Sursa de finanţare a fost un program operaţional regional – fonduri europene. Valoarea lucrărilor de consolidare s-a ridicat la aproximativ 25 de milioane de lei şi a constat în conservarea şi restaurarea obiectivului, materiale cu proprietăţi şi aspect identic cu cele originale, lucrări de refacere integrale de elemente ornamentale, refaceri de finisaje, înlocuiri de echipamente, dotarea imobilului”, a arătat Predoiu.

 Muzeul Naţional al Pompierilor găzduieşte sute de exponate care ilustrează evoluţia pompierilor români în istorie.

„Fiecare obiect, fiecare uniformă sau echipament expus aici poartă cu sine o poveste, povestea unor oameni care de-a lungul timpului au ales să pună siguranţa şi binele comunităţii şi al cetăţenilor mai presus de propria viaţă. Acest muzeu nu este doar un loc de amintire, e un centru educativ, un spaţiu în care publicul larg poate înţelege şi aprecia curajul şi sacrificiul pompierilor români.

Prin aceste exponate, noi ne dorim ca vizitatorii să simtă o legătură profundă cu cei care şi-au dedicat viaţa protejării semenilor lor şi să fie inspiraţi în tot ceea ce fac de valorile care definesc nobila profesie de pompier”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

 

 

Recomanda [votes_up id=790191]

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.