Dan Dungaciu arată în mesajul său că problema securității României nu poată fi invocată drept argument atunci când e vorba despre alegeri anticipate și că adevăratul motiv ar fi menținerea unei ”dihotomii”, pe care președintele a construit-o și pe care ”vrea să o mențină în societatea românească”.
„De ce se opun alegerilor anticipate cei care fac asta? Auzim vorbindu-se, de parcă au renăscut toți Cațavencii și Farfuridii, despre nenorocirile care ar bântui România, despre securitatea României, care, vezi Doamne, ar fi periclitată dacă s-ar organiza alegeri anticipate. Avem un război, cum să facem anticipate? Tot ceea ce înseamnă acest tip de retorică este, evident, fals.
Problema securității României nu se pune, pentru că securitatea României este apanajul președintelui României, care participă, prin vot, în Consiliul European.
Acolo votează, acolo decide, indiferent de susținerea populară pe care o are. Vedeți cazul Franței, unde Emmanuel Macron are 10% susținere populară, dar decide politica externă și de securitate a Franței.
Deci, din punctul de vedere al securității României și în contextul actualelor crize strategice, este evident că argumentul este fals”, arată Dungaciu.
”Anticipate îți strică jocurile”
Adevăratul cordon sanitar nu funcționează, este de părere prim-vicepreședinte AUR, iar alegerile anticipate și campania electorală vor putea arăta acest lucru foarte clar. Și dacă Nicușor Dan are motivele sale să nu își dorească anticipate, ”celelalte două partide se opun anticipatelor pentru că sunt conștiente că acestea ar putea genera alegeri anticipate și în interiorul propriilor partide”.
”Am văzut ieri despre ce este vorba în cazul președintelui Nicușor Dan. Când ești un Vadim în căutare de Iliescu sau un Chirac în căutare de Le Pen, este evident că alegerile anticipate îți strică jocurile.
Pentru că alegerile anticipate și campania electorală vor redeschide spațiul public și politic românesc și se va putea vedea că, de fapt, toată această distincție radicală, așa-numitul cordon sanitar, nu funcționează, pentru că nu are de ce. Și că anti-europenismul nu este anti-europenism, pro-rusismul nu este pro-rusism, anti-americanismul nu este anti-americanism și nici celelalte etichete aruncate în spațiul public.
Nicușor Dan se opune anticipatelor și campaniei electorale tocmai pentru ca dihotomia pe care și-a construit-o și pe care vrea să o mențină în societatea românească să nu fie anulată. Este un joc politic mediocru. Celelalte două partide se opun anticipatelor pentru că sunt conștiente că acestea ar putea genera alegeri anticipate și în interiorul propriilor partide”, explică Dungaciu.
PSD-ului nu i-a ieșit jocul
În ceea ce privește acțiunile PSD din ultima perioadă, Dungaciu este de părere că partidul a eșuat.
”PSD a început un joc de debarcare a unui premier. Spre deosebire de ceea ce susține public, PSD a vrut să debarce un guvern și un program de guvernare. PSD-ului nu i-a ieșit acel joc. Dacă a fost convenit sau nu cu Președinția ori cu Palatul Cotroceni, nu vreau să comentez aici. Dar este clar că acel joc a eșuat.
Citește și: AUR cere anticipate: ”Singura soluție de ieșire din criză”
În acest moment, un PSD scos de la guvernare ar putea stârni numeroase animozități și nemulțumiri în interiorul partidului. Alegerile anticipate ar putea reprezenta un prilej foarte bun pentru ca partidul să își reevalueze liderii și conducerea. Iar conducerea PSD știe acest lucru. De aceea se opune cu disperare anticipatelor și promovează tot felul de argumente în acest sens”, mai spune Dan Dungaciu.
”La fel stau lucrurile și în UDMR”
Dan Dungagiu spune că anticipatele ar putea alimenta nemulțumirile acumulate în interiorul UDMR și că ar putea genera ”anticipate și în interiorul formațiunii”.
”Actuala conducere a UDMR este disperată ca alegerile anticipate să nu aibă loc”, spune Dungaciu.
”UDMR a fost un partid protejat, iar domnul Kelemen Hunor, e omulul lui Viktor Orbán, care conduce UDMR de mai mult timp decât conduce Viktor Orbán Ungaria, a fost lăsat în pace atât de Budapesta, care în acest moment are o agendă extrem de încărcată și nu se ocupă de UDMR din România, cât și de București, pentru că partidele pro-europene din România au menajat UDMR, având nevoie de el în construcțiile politice pe care le preconizau.
Dar anticipatele ar putea schimba această situație, iar nemulțumirile acumulate în interiorul UDMR, în condițiile în care maghiarii din România sunt mult mai diverși decât a încercat Viktor Orbán să îi prezinte, ar putea ieși la suprafață.
Astfel, alegerile anticipate din România ar putea genera anticipate și în interiorul UDMR. Iar domnul Kelemen Hunor știe acest lucru. De aici disperarea UDMR și de aici ieșirea publică a unui partid pe care, nu-i așa, multă lume îl privește cu seriozitate și chiar cu o oarecare admirație.
Ieșirea publică prin care pun pe masă proiecte politice halucinante, precum rotativa guvernamentală sau schimbarea Guvernului o dată la șase luni, nu arată decât disperare. Arată faptul că actuala conducere a UDMR este disperată ca alegerile anticipate să nu aibă loc”, arată Dungaciu.
”Cei care se opun anticipatelor nu au niciun proiect”
Dan Dungaciu ”trage linie” și spune că toți cei care ”se opun anticipatelor nu au niciun proiect” și că supraviețuirea este singurul lucru de care sunt preocupați.
”Atunci când vorbim despre cei care se opun anticipatelor, trebuie să observăm că ei nu au niciun proiect. Singurul lor proiect este propria supraviețuire politică.
Ei nu au o soluție pentru România. Ei îl așteaptă pe Godot. Godot trebuie să vină mâine, poimâine, răspoimâine, în toamnă, nu-i așa? Deși nu avem nicio garanție că în toamnă vom avea o majoritate, nu avem nicio garanție că în octombrie vom avea o majoritate și nu avem nicio garanție că proiectul pe care îl susțin, împotriva alegerilor anticipate, va conduce la un rezultat pozitiv”, arată politicianul.
Alegerile anticipate, singura soluție
Dan Dungaciu vorbește în finalul mesajului său despre interesele României vs interesele partidelor și spune că singura soluție pentru ca România să fie resetată este organizarea alegerilor anticipate.
”(…) alegerile anticipate au în spate un proiect pozitiv: resetarea spațiului public și politic al României. De acolo, România își poate configura o nouă stabilitate politică. Astăzi ne aflăm într-o criză perpetuă. Să nu confundăm interesele României cu interesele unor echipe de partid sau ale unor entități politice.
Nicușor Dan, UDMR și PSD se opun anticipatelor din rațiuni politice, unii ar spune politicianiste, care țin mai degrabă de propriile interese decât de interesele României.
Singura soluție pentru ca România să fie resetată, într-un fel sau altul, este organizarea alegerilor anticipate. Ne place sau nu, aceasta este realitatea care definește astăzi situația țării noastre”, explică Dungaciu.
Prelungirea crizei
”Cei care se opun anticipatelor fără să propună niciun proiect nu fac decât să prelungească criza. România trebuie să iasă din această criză, în pofida intereselor politicianiste ale unora dintre actorii politici, indiferent cine sunt aceștia. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține organizarea alegerilor anticipate, pentru că cei care se opun anticipatelor se opun, în realitate, ieșirii României din criză”, conchide prim-vicepreședinte AUR.
Preşedintele AUR, George Simion, mesaj pe FB
Preşedintele AUR, George Simion, are și el o postare similară legată de alegerile anticipate. Este un mesaj foarte scurt postat pe Facebok, care spune însă același lucru.
Este în asentimentul prim-vicepreședintelui AUR și anume că Alianța susține organizarea alegerilor anticipate.
Simion întreabă retoric, în mesajul său, de ce PSD şi preşeditele Nicuşor Dan s-ar teme de alegeri anticipate.