UPDATE Cinci dintre cei şase ocupanţi ai unui avion al Gărzii de Coastă japoneze au murit după ce aeronava loc s-a ciocnit marţi cu un avion de pasageri al companiei Japan Airlines la sol pe Aeroportul Haneda din Tokyo, a anunţat ministrul japonez al Transporturilor, Tetsuo Saito, potrivit AFP şi DPA.
„Pilotul (avionului Gărzii de Coastă – n.r.) a reuşit să scape”, fiind grav rănit, dar celelalte cinci persoane aflate la bord „au murit”, a spus oficialul nipon.
Toţi cei 367 de pasageri şi 12 membri ai echipajului aeronavei JAL516 a Japan Airlines au reuşit să se evacueze „în siguranţă” din aeronavă, a adăugat ministrul.
Necazurile se țin lanț în Japonia. Un avion de pasageri Japan Airlines a luat foc marţi pe pista aeroportului Haneda din Tokyo, relatează presa străină.
Un număr de 379 de pasageri și membri ai echipajului avionului Japan Airlines care a luat foc la aterizarea pe aeroportul Haneda au fost evacuați, a anunțat compania.
Garda de Coastă a precizat că investighează posibilitatea ca una dintre aeronavele sale să se fi ciocnit cu avionul de pasageri.
Japan Airlines flight JL516, an Airbus A350 has collided with a Coast Guard aircraft on the runway at Tokyo-Haneda Airport. The aircraft is on fire with rescue operations underway. pic.twitter.com/BygfKxZBgh
— Breaking Aviation News & Videos (@aviationbrk) January 2, 2024
🇯🇵 [ Urgent ] Incident en cours à l’aéroport international de Tokyo Haneda.
Plus d’infos à venir. pic.twitter.com/a9EjPQB0Ha
— air plus news (@airplusnews) January 2, 2024
Se pare ca 2024 a inceput pentru ei sub semnul nefastului.
La fel ca in Romania!