A fost odată ca niciodată 2% din PIB

Apărarea n-a avut parte niciodată de 2% din PIB. România a cheltuit mai puțin de 2% din PIB pentru Apărare în perioada 2017-2020, reiese dintr-un document al Ministerului Finanțelor. Astfel, în 2017 s-au plătit de la bugetul statului sume echivalente a 1,7% din PIB, în 2018 1,8% din PIB iar în 2019 1,69% din PIB. Pentru acest an, legea bugetului prevede alocarea a 1,87% din PIB pentru armată, adică mai puțin decât cerințele NATO.
La începutul anului 2015, liderii partidelor politice au semnat, alături de președintele Klaus Iohannis, acordul politic care prevede că începând din 2017 Apărarea va primi cel puțin 2% din PIB vreme de 10 ani. Numai că una e pe hârtie, alta e în realitate.

Programul de înzestrare al Armatei Române se derulează cu sincope, atât pe timpul derulării procedurilor de achiziție, cât și pe timpul derulării contractelor, se arată într-un document al Ministerului Apărării Naționale. De exemplu, furnizorul de transportatoare Piranha nu a livrat comenzile la timp și a fost penalizat. În 2018, a fost semnat un actord și contractul subsecvent nr. 1 cu GDELS-Mowag (General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH) privind achiziția, atât a 227 transportatoare 8×8 Piranha 5 și a derivatelor aferente, termenul de livrare fiind până în 2023, cât și a suportului logistic iniția. Conform prevederilor contractuale, livrarea primelor 36 produse (30 TBT 8×8 Piranha 5 Armoured Personnel Carrier 30 și 6 derivate pe platforma Pirranha 5 – puncte mobile de comandă) trebuia să se realizeze în 12 luni de la semnarea contractului subsecvent nr. 1, respectiv până la data 12 ianuarie 2019. În data de 28 martie, GDELS Mowag a fost notificată că este în întârziere, începând cu data de 13 ianuarie 2019, privind livrarea primelor 36 de produse, iar în data de 26 septembrie, autoritatea contractantă a dispus măsuri, prin Romtehnica, pentru emiterea facturilor de penalități pentru întârzierea livrării produselor.

De asemenea, procedura de achiziție de platforme de transport a fost contestată în instanță și se pierd luni bine. Scopul înzestrării cu platforme de transport multifuncționale pe roți constă în achiziția unui număr de 13.963 platforme (25 tipuri) și a unui pachet de suport logistic inițial necesar pentru operarea și mentenanța platformelor, pe parcursul primilor doi ani de exploatare. Într-o primă etapă, respectiv pentru perioada 2018-2027, este prevăzută achiziția a 3.265 platforme de transport (2.902 platforme de transport pe șasiu de autocamion, lotul 1, și 363 remorci și semiremorci, lotul 2, atât pe șasiu de camion, cât și remorci și semiremorci, valoarea acordului-cadru fiind estimată la 737 milioane de euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de atribuire. În urma analizei ofertelor din etapa a II-a, comisia de evaluare a întocmit Raportul procedurii pentru lotul 1 și Raportul procedurii pentru lotul 2, rezultatele procedurii fiind transmise către Iveco Defence Vehicles S.p.A, câștigător lot nr. 1, Automecanica Mediaș, câștigător lot 2, și C.T.E. Trailers, necâștigător lot 2. Rheinmetall Man Military Vehicles GMBH prin reprezentant MHS Truck & Buss a contestat în instanță una din procedurile de licitație.

Totodată, bătălia cea mare pentru construcția de corvete s-a lăsat cu bătălie în instanță. . Procedura specifică de achiziție pentru produsul ”Corvetă multifuncțională” a fost inițiată în 1 martie 2018 în baza HG 48/2018. Construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România. În cadrul operațiunilor compensatorii este inclusă și modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor. Raportul procedurii specifice a fost aprobat la 1 iulie 2019, iar în data de 2 iulie 2019, Romtehnica a transmis ofertanților comunicările privind rezultatul procedurii. Câștigătorul procedurii de atribuire a fost declarat Asocierea NAVAL Group cu Șantier Naval Constanța cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, fără TVA (fără a fi incluse munițiile). Damen Schelde Naval Shipbuilding a depus, în data de 9 iulie 2019, la Tribunalul București, o contestație prin care solicită anularea procedurii specifice, precum și o plângere la Curtea de Apel împotriva Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1029 referitoare la procedura specifică. Procesul la Curtea de Apel București a fost suspendat, așteptându-se soluționarea cauzei la Tribunalul București, care, în data de 8 octombrie 2019, a respins acțiunea Damen, dând câștig de cauză autorității contractante.

Planul de înzestrare a Armatei Române este un document clasificat în cadrul căruia se prezintă detaliat stadiul derulării programelor de înzestrare, precum și planificarea achizițiilor noi de tehnică și echipamente militare. Aceste achiziții trebuie să răspundă cerințelor operaționale actuale și să asigure interoperabilitatea cu cele existente în celelalte state membre NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Cosmin Pam Matei 4579 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Pentru CA ASA VREA IOHANIS SA PLATEASCA TRIBUTUL STAPANILOR SAI EXTERNI PE ARMAMENT DEPASIT CE NU NE ESTE NECEASAR, IN TIMP CE NU A FACUT NIMIC PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI ROMANIEI SI MAI ALES CA ACUM NU A INVESTIT NIMIC PENTRU DOTAREA SPITALELOR SI SISTEMULUI MEDICAL ROMANESC CEEA CE(pe langa libertinismul oferit diasporei pentru intrarea in tara ) A PROVOCAT DEZASTRU IN SPITALE , IN SANATATEA SI VIATA ROMANILOR !!!!!

  2. Sa fim seriosi, datoria fara de pretini si patreneri nu se sterge, este asigurata si plata se poate face oricand! De fapt, plata se va face cand vor muschii pretinilor parteneri?! Nu intrati pe manipulare mincinoasa politic!

  3. România alocă 2% din PIB pentru Apărare – este o declarație făcută de mai mulți oficiali români, inclusiv astăzi, în Parlament, de președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.(in 2.04.2019-adica fix acum 1 an)

    Dragnea: ” 2% din PIB reprezintă doar minimum ce trebuie alocat pentru Apărare în următorii 10 ani”(declaratie 2017-02-28)
    Fix acum 3 ani!

    • Dragnea doar promitea, el era tzepar. Johanisul in schimb s-a angajat oficial in fata stapanului drept pentru care a primit in dar o fotografie si o sapca. Stiu pana si aurolacii acest adevar. Cam ieftin i-a vandut pe romani.

  4. Pe timpuri armata avea institute de proiectare si colabora cu ICSIT TITAN..si altele. Normal toti banii ar trebui dati in tara si numai componente cumparate de afara.Trebuia sa avem fabrica de tancuri…avioane camioane….romanesti chiar cu licenta pentru componente cum ar fi motorul…aparatura bord…etc.

  5. Să înțelegem că și dacă nu avem o perceție reală a pericolelor zonale ce ne pasc, dar nu rușii, și ca atare nu avem o strategie de apărare de termen lung, trebuie să cheltuim pe orice numai să atingem “țina” 2% din PIB la Apărare? Tot ce am cheltuit până acum pentru apărare, a fost strict să întărim nu știu care fanc NATO din Europa și să susținem în IRAQ sau AFGANISTAN interesele economice și strategice ale Greilor din NATO. Doamne ferește de o scadență precum ce din zilele acestea. Solideritate UE s-a văzut. Silidaritatea NATO nu diferă. Ambasadorul USA în România, România de pe AXA comicului Băseștian București- Londra- Washington, are o singură misiune să ne interzică apropierea de China ca să le rămână lor de cumparat, la fel UE. Și să nu cumpărăm de la chinezi tehnologia G5 ca să o luăm de la USA cànd o vor avea de vânzare. Proștii satului (UE și NATO)!

  6. He he ! Pai ce taica, voi chiar aveati impresia ca banii merg la ceva performant din punct de vedere militar ? Citeva cutii de conserve care la cea mai mica petarda ingropata de ciuhapi in nisip sar in aer, ceva avioane de pe vremea fratilor Wright si care mai sint bune cel mult la imprastiat ingrasaminte … restul, cea mai mare parte, la cele citeva mii (sau zeci de mii ?) de generali burtosi, dintre care unii chiar semneaza asemenea contracte paguboase !

  7. România, membră în NATO și în parteneriat cu Marele strateg, are prevăzut 2% din PIB pentru Armată, în ce scop? Cumva, ca să cumpărăm tehnică militară, care odată produsă, trebuie vândută și încasată? Armata Română trebuie să apere flancul estic al UE și NATO. De cine trbuie apărat flancul estic? De Iran, sau de Rusia, unul din cei mai importanți parteneri economici ai Germaniei și UE. Apoi Armata Romănă, apără „fruntariile” patriei pe fronturile din Afganistan? Nu domnilor, acolo acționează sub Tricolor, detașamente de mercenari, care au optat voluntar, pentru câștiguri grase, bani alocați de la buget. Apreciez/apreciam mai mult aportul „căpșunarilor”, care aduc valută în țară.

    • Atentie ! Tot „in estul Romaniei” (ma rog, depinde cum privim globul terestru …) se afla si Coreea de Nord, foarte periculoasa ! E drept, e ceva mai departe, dar ma mir totusi ca „excelenta sa” ambasadorul Amerlociei, n-a aparut inca sa ne convinga de niste rachete necesare ca sa ne aparam de marele frate Kim !

  8. Da cumparam rable americane si acum aud ca in criza ast ade echipamente si materiale vin sa ne ajute rusii!?!?! Noaptea mintii, adica am bagat banii la greu in armament american si acum ne salveaza rusii!?? Ce kkat de politica externa avem, ca nu mai inteleg nimic.

  9. Comicaria cu cheltuielile de aparare e ca tot omu’ asociaza apararea cu tancuri, avioane si rachete, dar uita de armele biologice sau chimice.Ca si NATO aparent.Unii s-au si infectat cu Covid la o adunare prin martie din ce-am inteles.E comic.In povesti erau eroi de basm care trageau dupa tantari cu sageti.

    Si pentru ca tot rusu e dusmanu, si pentru ca tot am avut anul trecut stirea cu incidentul din laboratoarele Vector din Siberia, aparuta prin septembrie 2019 -despre care nimeni nu vorbeste in legatura cu Covidul, sa ne imaginam cum ne putem apara daca un bombardier rusesc lanseaza un pay-load bilogic, in zecile de raiduri pe care aeronevele ruse le fac acazional peste teritoriul Romaniei.Si le fac.Chiar si-n Suedia

    Isi mai aduce cineva aminte de mastile de cauciuc cu filtru de pe vremea mult injuratului Ceasca, care pare un geniu pe langa astilalti ?
    Capitalistii de cumetrie n-au facut nici macar stocuri de masti din hartie.

    Si din stiri de peste Ocean rezulta ca nici Trump n-a facut stocuri de echipamente de protectie.Si cam de pe vremea lui BUsh, din 2005, nici prin cap nu le-a mai trecut sa faca stocuri de echipamente.

    Si totusi ce cercetau rusnacii prin Siberia, in lanoratoarele alea, unde cica in anii ’70 se jucau cu variati virusi ?
    Acolo sa fie oare sursa ?In China primele cazuri apar la sfarsit de noiembrie.’86 reloaded?

    hxxps://edition.cnn.com/2019/09/17/health/russia-lab-explosion-smallpox-intl-hnk/index.html
    hxxps://thebulletin.org/2019/11/what-happened-after-an-explosion-at-a-russian-disease-research-lab-called-vector/
    hxxps://www.theguardian.com/world/2019/sep/17/blast-sparks-fire-at-russian-laboratory-housing-smallpox-virus

  10. Cand a cheltuit Romania 6b% din PIB pentru educatie, legiferati cu mult inaintea celor 2% pentru armata, fara securitate , militie, justitie, penitenciare care adauga costuri suplimentare deloc mici? Cand a incasat Romania impozitele si datoriile din strainatate datorate ? E logic deci sa alocam si pentru armament mai putin decat au impus stapanii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.