
Planul de redresare al CFR Marfă prevede creșterea volumul de mărfuri, structurarea parcului de material rulant, investiții în parcul propriu, negocierile cu creditorii, individual sau colectiv, conform CITR, compania care a fost desemnată concordatar provizoriu al societății de stat. ”Planul de redresare se bazează pe 2 mari piloni: eficientizarea operațională, astfel încât compania să genereze profit operațional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv și obținerea de venituri prin valorificarea și darea în plată a activelor neproductive ale companiei, cu scopul capitalizării sale și al achitării creanțelor istorice. Printre măsurile de eficientizare operațională menționăm cu titlu de exemplu: creșterea, din 2020, a volumului de mărfuri transportate prin implementarea unei politici comerciale la prețuri competitive, structurarea parcului de material rulant conform nevoilor clienților, reducerea cheltuielilor de exploatare, reducerea cheltuielilor cu închirierea de vagoane prin investiții în parcul propriu, înființarea unui departament de restructurare cu obiective clare, reorganizarea regionalelor CFR Marfă și a structurii centrale”, susțin reprezentanții CITR.
Planul a fost realizat în urma unei analize a activității curente a societății, respectiv a raportului dintre activele aflate în patrimoniul CFR Marfă S.A., inclusiv din perspectiva gradului de utilizare a acestora, și datoriile înscrise în evidențele contabile. La data depunerii planului, activul companiei are un cuantum de 5,1 miliarde de lei, din care imobilizările corporale ating 4,7 miliarde de lei. Toate imobilizările corporale au fost evaluate de către un evaluator agreat ANEVAR, printr-un raport finalizat în luna mai 2019. Datoriile evidențiate în contabilitatea CFR Marfă S.A. sunt în valoare de 1,3 miliarde de lei. Astfel, rezultă
că activul companiei este mult superior pasivului cuprins în cadrul planului de concordat.
În definirea strategiei de redresare au fost identificate active neproductive care acoperă ca valoare datoriile istorice ale companiei. În etapa următoare, CFR Marfă împreună cu administratorul concordatar va continua demersurile de identificare a acelor active care nu sunt folosite în activitatea companiei, în vederea valorificării sau dării în plată, cu obiectivul de a degreva compania de costuri suplimentare – servicii de pază, întreținere, reparații, taxe și impozite locale.
Accesarea concordatului preventiv a avut în vedere și contextul iminentei decizii a Comisiei Europene cu privire la recuperarea ajutorului de stat acordat CFR Marfă de către Statul Român. În ceea ce privește recuperarea ajutorului de către stat, considerăm
că există soluții conforme cu legislația internă și europeană pentru aplicarea procedurii de concordat și tratarea, inclusiv a sumei respective, în cadrul acestei proceduri. Concordatul este o soluție de prevenție cu rolul de a asigura redresarea rapidă, desfășurată sub supravegherea Judecătorului sindic. Procesul de restructurare permite continuarea activității companiei și rambursarea datoriilor conform prevederilor legale, interne și comunitare.
Următorii pași în procedură, pe care CITR dorește să îi implementeze accelerat, având în vedere iminența unor executări silite care pot bloca activitatea companiei, sunt: negocierile cu creditorii, individual sau colectiv, în prezența administratorului concordatar (într-un termen mai scurt decât cel maxim prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la depunerea planului) și votarea planului de către creditorii care dețin cel puțin 75% din creanțe, precum și omologarea acestuia de către judecătorul sindic, în termen de 48 de ore de la depunerea cererii de omologare. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în plan este de 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii.
CITR, parte a Impetum Group, a fost desemnat administrator concordatar provizoriu și va coordona restructurarea operatorului feroviar CFR Marfă prin procedura de concordat preventiv, deschisă pe 4 februarie 2020 de Tribunalul București. În termen de 30 de zile trebuie realizat un plan de redresare a companiei și supunerea acestuia votului creditorilor care dețin cel puțin 75% din creanțe. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în planul de restructurare este de 24 de luni. „CFR Marfă este o companie de impact în economia românească. În acest demers, ne vom concentra eforturile alături de companie spre identificarea soluțiilor optime de redresare în funcție de contextul actual. Ne-am asumat să contribuim și la restructurarea companiilor de stat din economia românească și suntem pregătiți să valorificăm îndelungata noastră expertiză din mediul privat pentru redresarea operatorului feroviar”, a declarat Aurel Podariu, Senior Partner CITR.
Tribunalul București a înregistrat în data de 15 ianuarie o cerere de la compania de stat CFR Marfă, deținută de Ministerul Transporturilor, de intrare în procedura de concordat preventiv, un instrument juridic prin care se încearcă evitarea intrării în insolvență. Conform definiției oferite de legea 85/2014, concordatul preventiv reprezintă contractul încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară și creditorii săi care dețin cel puțin două treimi (2/3) din valoarea creanțelor acceptate și necontestate de debitor, omologat prin judecătorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale prin care, de asemenea, să fie acoperite creanțele creditorilor împotriva să. Condiția este că respectivii creditori să accepte și să sprijine măsurile financiare, în vederea redresării întreprinderii debitorului, se explică pe blogul Avocatoo.ro. În mod real, procedura concordatului preventiv reprezintă un instrument juridic prin care este descurajată intrarea în insolvență a debitorului și de asemenea este o alternativă a creditorilor care își recuperează creanțele într-un cadru ordonat de măsuri destinate acoperirii creanțelor acestora. Toate acestea sunt făcute în contextul salvării întreprinderii care se află în dificultate, se mai arată pe sursa menționată. .
Această procedură, a concordatului preventiv, are caracter judiciar deoarece este aplicată de tribunal prin judecătorul sindic. Totodată, procedura are un caracter secret și urgent precum mandatul ad-hoc, toate cererile sunt judecate în camera de consiliu cu precădere și de urgență. Părțile sunt citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii, în ceea ce privește părțile aflate în străînătate, acestea vor fi citate prin intermediul mijloacelor rapide de comunicare.
O altă caracteristică a acestei proceduri este colectivitatea deoarece sunt chemați să participe toți creditorii debitorului, care votează proiectul de concordat acesta devenindu-le opozabil după ce a fost omologat chiar și în situația în care nu au semnat.
O trăsătură de asemenea de menționat a acestei proceduri este unitatea, deoarece la dată constatării vor fi suspendate urmăririle individuale ale creditorilor dar și curgerea acesoriilor creanțelor acestora, pe perioada concordatului preventive omologat creditorii nu vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului. Practic, procedura de concordat preventiv este una lipsită de transparență și nu se publică nimic în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
CFR Marfă a raportat în 2018, ultimul în care apar informații financiare, pierderi de 158 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 716 milioane de lei. Datoriile totale se ridică la 1,2 miliarde de lei. „La CFR Marfă, cu acea privatizare eşuată, majorarea capitalului social al companiei cu datoriile pe care compania le avea, 363 milioane de euro, privatizarea a eşuat, am rostogolit, Guvern după Guvern, din 2014 până în prezent această situaţie, iar acum suntem puşi în faţa unei decizii a Comisiei Europene de a recupera aceşti bani. La un moment dat, unele voci, chiar de pe aici, de prin România, anunţau că decizia este luată, este redactată, urmează să fie transmisă şi vedem ce se întâmplă cu CFR Marfă. Eu nu am fost de acord cu această abordare şi am mers la această întâlnire (cu comisarul european, Margrethe Vestager n.r.) la Bruxelles, foarte deschis şi am spus: doamna comisar, eu înţeleg că puteţi să luaţi decizia mâine, puteţi să ne-o transmiteţi mâine, dar, unu, eu nu vă garantez că tot ce înseamnă activitatea CFR Marfă în relaţia cu sistemele de apărare – pentru că suntem furnizori pentru sistemul apărării, pentru NATO – va mai funcţiona. Doi, eu nu vă garantez că a doua zi tot ce înseamnă sisteme de securitate energetică vor mai funcţiona, pentru că noi transportăm cărbune pentru Complexul Energetic Hunedoara, Oltenia, iar în această iarnă aceste unităţi de producere a energiei electrice au nevoie de transportul de cărbune.(…) Dăm drumul la o bombă socială cu 6.000 de salariaţi care rămân pe drumuri”, a explicat recent ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Intrebare: ce s-a intamplat cu offset-ul pentru ‘sagetile albastre” impotate din Germania? Parca era vorba de „indigenizarea’ fabricatiei! Se mai stie ceva?
In acest caz, CFR marfa trebuie sa fie sponsorizat doar de firmele particulare si de stat cu care colaboreaza! Daca este din bugetul statului, sa se puna pe hartie toate acele puncte cu seriozitate incepand cu prima zi de descarcare si ultima in care firmele platesc locatii(penalitati privind nerespectarea timpului de descarcare al vagoanelor)! Ce ziceti, nu e normal asa? Sau sponsorizeaza politicul incat se compenseaza pierderile?