A înnebunit capitalismul sau Emmanuel Macron?

Atenție, ce urmează nu este un ”fake news”! Președintele Franței, Emmanuel Macron, bancherul care a lucrat ani de zile pentru Banca Rotschild&Cie, a condamnat derivele ”capitalismului devenit nebun”. A spus-o marți, la Geneva, în fața Organizației Mondiale a Muncii (OIM), unde a vorbit după cancelara Angela Merkel. Macron a făcut apel la revenirea la o ”economie socială de piață unde fiecare să-și poată găsi locul”, în locul ”acaparării bogațiilor doar de către unii”. Altfel, a spus Macron, ”alimentăm extremele”.

Comentatorii și bloggerii francezi au rămas uluiți la cele auzite. Ce poate să însemna această schimbare radicală de discurs? Urmeaza oare ca Macron să demită guvernul Edouard Philippe și să ceară o anchetă împotriva premierului pentru că a redus recent taxele pe avere în beneficiul celor bogați? Sau poate că agențiile de presă au greșit ziua și au publicat o știre pentru 1 aprilie? Sau poate că Emmanuel Macron îi crede imbecili pe francezi?

La fel de uluiti ar trebui să fie si tinerii frumosi si liberi din USR-PLUS aleși eurodeputați, câtă vreme vor face parte dintr-un nou grup parlamentar alături de ALDE Europa și de Renaissance, mișcarea încropită de Macron formată din partidul prezidential, La Republique en Marche și trei mici formatiuni de centru și social-liberale din Franța. Și astfel partidul din România a cărui linie politică se îndoiaie după cum bate vântul de la Bruxelles ar putea fi pus în situația studentei care îi spunea lui Nicolae Iorga că i-a distrus cu discursul său toate principiile în care credea, fără sa îi ofere altul in schimb. Iar răspunsul președintelui-bancher Macron ar putea fi: ”Lui Hercule i s-a cerut sa curățe grajdurile lui Augias, nu să le și umple la loc”.

”Haosul e aici, putem ajunge la război”

”Criza pe care o trăim poate conduce la război și la dezagregarea democrațiilor”, a avertizat Macron, la Geneva. ”Ceva nu mai funcționează în acest capitalism care profită din ce în ce mai mult de unii”. ”Când poporul nu mai beneficiază de progres poate fi atras de autoritarism, care spune: democrația nu vă mai protejează împotriva inegalităților acestui capitalism nebun; vă vom ridica ziduri, frontiere, vom ieși din acest multilateralism”, a mai spus președintele Franței.

”Cred că haosul e aici”, a spus președintele-bancher al Franței, explicând că s-a ajuns în această situație din cauza ”travestirii” liberalismului și a economiei sociale de piață într-un ”model neoliberal și într-un capitalism al acumulării”. Fostul bancher de la Rothschild&Cie s-a lansat apoi într-o critică a neoliberalismului, spunând că ”globalizarea are și o altă față”: delocalizarea industriei, degradarea condițiilor de trai, de muncă, dumpingul social și de mediu.

Macron îl plagiază pe ”iliberalul” Viktor Orban

Sunt cuvinte spuse de același Macron care îi infiera pe liderii populiști și iliberali din Europa, de la Viktor Orban, până la Matteo Salvini și Jaroslaw Kaczynski. Or, iată ce a spus Viktor Orban în deja celebrul său discurs de la Tușnad, în 2014, când a lansat conceptul de ”iliberalism”. ”Trăim într-o societate care este din ce in ce mai puțin capitalistă și din ce în ce mai feudală, iar dacă sistemul economic nu se schimbă, atunci clasa de mijloc va dispărea și bogații vor fi atacați cu furcile”. Nu era mai simplu oare pentru președintele Macron să îl citeze pe ”iliberalul” Orban decât să se obosească cu redactarea unui nou discurs? Sau Macron putea cita de-a dreptul din ”Capitalul” lui Marx sau măcar din ”Capitalul în secolul 21”, best-seller-ul compatriotului sau Thomas Pikkety.

Însă nu, Macron a subliniat că nu este un ”criptomarxist”. Marți, la Geneva, el a criticat deciziile luate de FMI sau de Organizația Mondială  Comerțului. ”Nu pot să susțin ce spun aici, la Organizația Internațională a Muncii și apoi să spun la FMI sau la masa Consiliului European: veți recurge la ajustări în fața crizei financiare și veți reduce beneficiile sociale. Asta trebuie să se termine”, a insistat Macron, care a negat că are un dispcurs ”criptomarxist” la OIM și unul liberal în Franța. ”Nu putem spune că este formidabil să faci comerț, că trebuie să negociezi acorduri cu toată lumea, indiferent dacă respecta sau nu drepturile sociale și mediul. Și apoi, trăiască dumpingul, va fi mai bine, toată lumea se va îmbogăți”.

Franța, mai aproape de Trump, tot mai departe de Merkel

Apoi, Macron s-a pronunțat împotriva austerității aplicate în țările din Sudul Europei, despre care a spus că sunt ”ajustări brutale și fără precedent în perioada postbelică”, care ”au dus la contracții economice nemaivăzute până acum pe timp de pace”, asta în timp ce ”în anumite locuri și în cazul anumitor persoane s-a accelerat acumularea bogăției”.

Cum poate fi interpretată această declarație a lui Macron altfel decât un atac la adresa Germaniei, câtă vreme măsurile de austeritate impuse în UE au fost un dictat al Berlinului. Iar Macron a rostit aceste cuvinte chiar în prezența cancelarei Merkel, semn limpede al unei distanțări între Germania si Franța, care semnalează că se întoarce către matca ei istorică de națiune sudică a Europei.

Și nu este doar o îndepărtare de Germania în planul abordării economice și sociale, căci după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Donald Trump cu ocazia Zilei Debarcării din Normandia, Macron a sugerat că Franța se poate retrage din tratatul nuclear cu Iranul. Este o lovitură pentru Marea Britanie și Germania. În plus, Macron a lăsat să se înțeleagă că Franța va adera la așa-zisa ”înțelegere a secolului” – planul de pace israeliano-palestinian pus la cale de ginnerele președintelui Trump, Jared Kushner.

Macronia, dezarmată în fața Vestelor Galbene

Discursul de 45 de minute al lui Emmanuel Macron de la IOM, la Geneva, a fost imediat taxat de opoziția din Franța. ”Macron a denunțat ceea ce el însuși a încurajat”, a scris Marine Le Pen, lidera Rassemblement National. ”Macron a făcut încă o dată un exercitiu de duplicitate, la care se pricepe foarte bine, în fața OIM”. ”Încercând să facă uitat ceea ce a încurajat, organizat și amplificat în Franța și ce a declanșat una dintre cele mai mari mișcări populare, Macron se folosește de un cinism și de o ipocrizie dintre cele mai condamnabile”, a mai scrie Le Pen.

Președintele Frantei a făcut și o referire indirectă la protestele Vestelor Galbene din Franța. ”Poate că am elaborat niște răspunsuri bune însă prea departe de concetățenii noștri, ținând seama că printre ei sunt și oameni ignoranți, și oameni care suferă. A fost o greșeala fundamentală”, a spus Macron. Este același președinte care vorbit despre angajamentul său pentru respectarea drepturilor omului, pentru ca apoi să recurga la reprimarea în forță a manifestațiilor Vestelor Galbene.

Acest anti-neoliberalism afișat de Macron ar putea marca o aliniere cu politica lui Trump. Discursul lui Macron este menit să-l seducă pe președintele SUA. Ne putem întreba dacă într-adevăr Macron, un pur produs al neoliberalismului, se va lupta cu această școală de gândire și își va apleca urechea la revendincările francezilor. Însă cu siguranță, după 30 de săptămâni de proteste în Franța, Macronia se simte dezarmată.

Macron, un Channel N°5 al capitalismului

Duplicitar, cinic, ipocrit sau nu, discursul președintelui Franței de la Geneva are meritul de a spune pe nume neoliberalismului. Această doctrina care a jucat un rol principal în criza financiară din 2008, în prăbușirea sistemelor de sănătate, de pensii, de educație, în sărăcirea populatiei, în distrugerea ecosistemelor, această doctrină și-a extras forța din propriul ei anonimat. ”Vorbiți despre neoliberalism într-o conversație și vi se va răspunde cu o ridicare din umeri. Chiar dacă partenerii de discuție au auzit termenul, nu vor putea să-l definească. Atât de generalizat a devenit, încât îl considerăm o ideologie. Ajungem să acceptăm ideea că această utopie este o forță neutra, un soi de lege biologica, o teorie a lui Darwin. Însă este o încercare premeditată de a schimba viața oamenilor și sediile puterii. Poate exista o putere mai mare decât cea care acționează anonim?”, scrie The Guardian.

Discursul lui Macron la împlinirea a o sută de ani de la crearea Organizației Internaționale a Muncii, este unul dintre acelea ce trec aproape nevăzute de contemporani, dar care vor fi atent analizate de istorici. La fel ca și discursul în oglinda rostit de regele Olandei, în 2013, în fața parlamentului, când anunța nici mai mult nici mai puțin decât moartea statului bunăstării, pe care Macron dorește acum să-l resusciteze. ”Tuturor celor care pot li se cere să-și asume responsabilitatea pentru propria viață și pentru cea a persoanelor apropiate”, a anunțat guvernul olandez, prin vocea regelui Willem-Alexander. Adică înepe o epocă în care fiecare este pe cont propriu, vârsta de aur a Europei liberale s-a încheiat. Olanda, o națiune de negustori și navigatori, legată comercial pe uscat de Germania și pe mare de Marea Britanie a fost prima care a deschis dezbaterea despre schimbarea modului de viață a sute de milioane de oameni, în sensul unui neoliberalism și mai dur.

Acum, Emmanuel Macron vrea să se facă portavocea unei alte Europe, nu a celei saxone, ci a Europei sudice, latine, și spune că statul bunăstării are încă un viitor, că neoliberalismul este nociv și capitalismul a înnebunit. Așa cum vorbele regelui Olandei au gâdilat plăcut auzul ”piețelor”, acum aceleași piețe (i.e. marile corporații) se pot întreba dacă nu cumva a înnebunit bancherul Eammanuel Macron, fostul lor coleg de la Rothschild &Cie.

Sau Emmanuel Macron a rămas un fidel al capitalismului, iar discursul său ar trebui interpretat ca un mesaj al marilor corporații, nu ca o frondă împotriva lor? ”Emmanuel Macron este un Channel N°5 al capitalismului”, scria Mediapart în urmă cu doi ani. ”Bietul Macron. E unul dintre acei lupi tineri care cred că totul e posibil într-o lume în care impostura este norma. Cu alura sa de mic marchiz ieșit în lumea reală, el este o siluetă virtuală, un miraj al capitalismului muribund. Iată ce emană acest corp politic dezmembrat: un soi de parfum Channel în fața unei mine de cărbune”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

10 Comentarii

  1. Citesc zilnic , de ani buni tot ce publica RFI.ro ,dar ce publica acest basarabean Maschievici, de fapt suntem plini de alde Teodorovici si inca jumatate de milion de fosti ceateni ai Republicii Moldova facuti cetateni romani de Capitanul Ba- SECU, de nu mai stim cati KGB – isti au aterizat de 30’de ani in patria noastra romaneasca. Si in 9 ani nu s – a intamplat niciodata ca RFI. ro sa uite sa publice orice declaratie a presedintelui Frantei. Sa vedem poate se publica maine. Dar daca nu se publica atunci pe acest articol se va pune stampila ,,FAKE NEWS” iar Melichovici ar trebui sa fie rejectat din spatiul jurnalistic. Ar fi un inceput benefic pentru Romania Europeana. But will see.

  2. @Marchievici draga, bine stii ca Macron n-avea cum sa-nebuneasca: asa-i el dintotdeauna. Crapa ca-n trei ani cartile-i dau învingatori pe suveranisti. Crapa, te rog sa ma crezi. Ipocritul ia acuma la-ntors „liberalismul”, fiindca britanic, si Marea Britanie-i din ce-n ce mai afara din UE. Si bancile: se stie c-au vândut, si-n vazul lumii oportuniste, lashe, blana ursului din padure, dupa bunul obicei, neasteptându-se ca Vestele Galbene sa le dea rendez-vous … ca, Franta, dupa calculele desteptilor („înaltilor functionari” ai) lui Macron, e falita, datoare la 100% din PIB, când „alesii” (care, acuma, dispar cu totii, schimba, pur si simplu, de partid, Pilat din Pont, cu totii, „n-am vazut, n-am auzit, n-am hotarât…”…), au cheltuit aiurea sume uriase de bani, de care Macron o sa-i traga la raspundere, ca, de vin alegerile, si-are nevoie de tapi ispasitori (adica de voturi…, de pâine si circ) … sa vedem daca francezii îl confirma înc-o data pe de Gaulle („sunt niste vitzei”), ori, de data asta, si-n ciuda pungutei cu doi bani (împrumutati pe chiar spezele lor) a lui Macron, voteaza, în fine, suveranist …

  3. Nu cred că regasesc exista expresia “capitalism muribund”. Materia se Economie politică, parcă așa se numea în clasa 10-a penultimul an de liceu, a fost una din cele mai stresante și tocite materii, poate și din cauza unui profesor nepriceput. Și trebuia să înveți de rost “Caracterisicile epocii contemporane”. Nu mai rețin decât două: 1. Societatea capitalistă pierde teren, se comprimă, iar societatea socialistă cuprinde tot mai multe țări, se extinde pe tot globul; și cea mai repetată 2. Capitalism muribund ajun al revoluției proletare”! Nu am crezit ca după mai bine de o jumătate de secol de la marxism-leninismul acelor ani formula va prinde din nou viață. Tot materia aceea ne învătau că “evoluția societății se face în spirala, revenidu-se la vechi puncte de plecare, dar pe un nivel, treaptă superioară”. Pot să afirm cu tărie că treapta superiară este de cinism și ipocrizie!

  4. Macron, in mirsavia si cinismul sau, spune fiecaruia ceea ce acesta doreste sa auda. Dupa care face tot cum hotaraste de unul singur, sau mai bine zis dupa cum i se dicteaza (multinationale, oligarhii Frantei, corporatii financiar-bancare, din industriile armamentului, petroliere sau farmaceutice, francmasonerie si alte grupari cu vadit caracter antisocial). Bine zicea unul din comentatorii politicii franceze atunci cind lansa ideea ca Macron este ca o celula canceroasa care, pentru a invinge sistemul de aparare al celulelor sanatoase ia aspectul acestora.

  5. 60 de trilioanne munti de aur zac in bancile din Zurich,Viena, Frankfurt,Geneva acumulate de cei 5 fii ai lui Ntahan Rockefeller si ai increbgaturii lor zisa finanta mondiala ,bancherime, concerne Masa Rotunda, CFR,Consiliul celor 300,Clubul d ela Roma, City London,toate bancile lumii fiind private sau prin finanta internationala care isi tese coconul,in timp ce omenirea este strangulata.Impotriva acestor acumulari imense si lipsirii economiilor statelor de capital vorbeste probabil MAcron cunoscator al sistemului din moment ce a lucrat in Casa BAnului furat .Crizele sunt provocate de ei ,stabilesc in City London pretul produselor la bursa si rata dobanzilor, neavand nici-o legatura cu productia.Plata datoriilor constand in dobanzi colosale nu duce la repunerea capitalului in circuti ci acumuleaza,acumuleaza.Banii dispar, inflatia se instaleaza ,cand au chef, dau drumul la hartii,USA este indatorata cu 10 Americi pe secole…Nu s epoate contesta un dram de adevar in ce spune macron si anume presiunea sociala si ea exista in toate tarile.Spusele sale par surprinzatoare deoarece om al bilderbergului, a aderat candva la Agenda,Planul Global pornit de precursorul lui marx si Engles-Adam Weishaupt ce a scris Programul comunistilor si care a prezis si pregatit Revolutia Franceza, apoi bancherimea maericana si germana au sustinut Rev.Rusa si apoi razb.mondiale fiind si cu invinsii si cu invingatorii.Poate Macron vede Babilonul, utopia sangeroasa ce paste Terra ,nu exista tara care sa nu fie strangulata si indatorata la camatarii si zarafii lumii.Statele Unite ale Europei,ONu, Crucea Rosie toate au rolul de a transpune Agenda NOW,promotorii fiind Initiatii.Eu le zic REPTILIENI.

  6. Nu cunosc in amanunt cum e in Franta, dar in America pot afirma ca nu mai exista Capitalism, ci Super-Oligarhism . Asta explica si calitatea EXECRABILA a actualilor politicieni si oficiali. Pompeo, Bolton, Abrams sunt caini turbati sau porci politici. Succesul lui Trump e ceva greu de inteles; nu e el, ci inertia unui system – dar pana unde ? Trump nu are mai nimic uman in el, iar viziune : ZERO .

  7. Pe vremuri ni se spunea ca societatea capitalista parcurge urmatoarele etape, capitalism salbatec, de acumulare de capital, capitalism clasic, capitalism monopolist, dupa care urmeaza inlocuirea acestua cu socialismul si comunismul. Se pare ca teoreticienii materialismului istoric nu au stiut ca mai poate exista o etapa, pana la cea socialista, si anume capitalismul oligarhic, care acum este in plina dezvoltare. Ce va fi dupa, vom vedea, cei care mai apuca.

  8. O ghilotina, ceva, pentru micron? . Ordinea mondiala e pe duca, războiul se apropie ( nu cel economic ) , clima vedeți voi ?, mda, da’johania ce zicea? Sicti pardon românească o manea, o oră la tv cu spalaciune ptr sclavalai.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.