Comisia Europeană vrea să ajungă la ”zero net” emisii de carbon până în 2050. Asta înseamnă că în acel an ar trebui ca țările UE să nu emită mai multe gaze cu efect de seră decât pot reține în mod natural și prin noile tehnologii. Primul pas este reducerea emisiilor cu 55% până în 2030. Nu este doar planul Comisiei Europene, prin Pactul Verde European. Este și obiectivul administrației Biden și devine și obiectivul bancherilor centrali.
În SUA, însărcinat cu politica de mediu este fostul secretar de Stat John Kerry. În UE, îl avem pe Frank Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene. O mulțime de universitari din Europa și SUA, inclusiv activiști de mediu raționali, susțin că un asemenea obiectiv implică schimbarea totală a modului de viață. ”Să ajungem pe Lună a fost un hobby. Ambiția decarbonizării Europei înseamnă însă refacerea civilizației”, spune profesorul Vicenzo Balzani, de la Universitatea din Bologna.
Pe 14 iulie, Comisia Europeană își prezintă propunerile pentru atingerea obiectivului de mai sus. Timmermans și președinta CE, Ursula von der Leyen, vor să revizuiască totul: sistemul de tranzacționare a emisiilor de carbon, normele de folosire a terenurilor, legile energiei regenerabile, ale eficienței energetice, ale încălzirii locuințelor, ale aviației, ale transportului maritim.
Totul este sec, exprimat în cel mai de lemn limbaj birocratic, motiv pentru care impactul asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor europeni este mai greu de intuit. Jurnaliștii de la Politico, care au avut acces la mai multe documente pregătite de Comisie (cel mai probabil o scurgere de informații controlată de CE, pentru a sonda reacția publică), se întreabă însă dacă ”Frans Timmermans a înnebunit sau este foarte curajos”.
ONG-iști europeni precum Heather Grabbe, de la Insititutul de Politici pentru o Societate Deschisă (finanțat de George Soros) spun limpede că liderii politici europeni trebuie să împacheteze acest plan de schimbare a civilizației europene în asemenea fel încât să fie acceptat de public. Altfel, spune ea, oamenii vor auzi doar următoarele: ”Acum vom majora prețul motorinei, anul viitor vom pune o taxă pe carne. Apoi, firește, vom avea mișcări ale Vestelor Galbene peste tot în Europa”.
”UE va solicita schimbări în toate privințele, de la mașinile pe care le conduc europenii, la modul în care își încălzesc locuințele, va face schimbări care vor scumpi vacanțele europenilor pâna la limita de la care mulți nu și le vor mai permite, va face schimbări care îi vor lăsa pe unii europeni fără loc de muncă”, scrie Politico.
Una dintre propunerile Comisiei ajunse în posesia jurnaliștilor prevede modificarea tranzacțiilor cu certificate de poluare (un soi de indulgențe ale religiei ecologiste) în așa fel încât încălzirea locuințelor cu gaz va fi mult mai scumpă, la fel și combustibilul auto. O altă prevedere susține extinderea masivă a fermelor eoliene. Prețul călătoriilor cu avionul ar urma să crească sensibil și există propuneri din partea ecologiștilor pentru eliminarea curselor aeriene pe distanțe scurte.
Liderii din Polonia, Slovenia, Letonia și Luxemburg au declarat încă din luna mai că nu sunt de acord cu modificările pe care CE le pregătește pentru transport și locuințe pornind de la Pactul Verde, pentru că aceste schimbări i-ar afecta în mod disproporționat pe cei mai săraci cetățeni.
Frans Timmermans a încercat să calmeze spiritele și a declarat recent că are în vedere crearea unui nou „fond social” din care să se ofere compensații pentru cei care trebuie să plătească mult pentru a merge la muncă cu automobilul sau pentru a-și izola termic locuințele. Timmermas a spus că asemenea compensații vor fi disponibile și pentru clasa de mijloc și că ele vor proveni din sumele adunate din noile taxe de mediu. Eurodeputatul francez Pascal Canfin a spus însă că Timmermans este pe o pistă greșită și că ar trebui să renunțe la pachetul său de legi care ar schimba civilizația europeană. ”Îl sfătuiesc ca, în loc să se joace de-a pompierul, să aibă grija să nu devină piroman”, i-a transmis politicianul lui Timmermans.
Politicienii europeni se tem că ”revoluția” propusă de Comisia Europeană va duce la reaprinderea mișcării Vestelor Galbene și la extinderea ei în toate colțurile Europei. Mișcarea începută în 2018 a plecat de la o scumpire a combustibilului, picătura care a umplut paharul nemulțumirilor francezilor. Acum, criza provocată de închiderea economiilor în timpul pandemiei poate face ca un val de taxe impus de la Bruxelles să genereze proteste paneuropene. Cât privește Facilitatea de Reziliență și Recuperare a UE cu sutele ei de miliarde de euro, trebuie spus că accesul la acești bani depinde în bună măsură de respectarea strictă a Pactului Verde European.
În Germania, unde vor avea loc alegeri generale în septembrie, și în Franța, unde urmează prezidențialele din 2022, ”revoluția verde” pregătită de Comisia Europeană încinge retorica electorală. Armin Laschet, posibilul succesor al Angelei Merkel, îi critică pe Verzii din Germania (pe locul doi în sondajele electorale) că vor să le ia cetățenilor dreptul la vacanță, prin propunerile lor de a scumpi excesiv transportul aerian. Xavier Bertrand, care speră să obțină candidatura la prezidențiale din partea Republicanilor din Franța, declară că va sprijini asociațiile care se opun extinderii fermelor eoliene, tot mai criticate pentru disconfortul pe care îl produc celor care locuiesc în apropiere.
Birocrații de la Bruxelles sunt avertizați că ambițiile lor de a schimba modul de viață al europenilor în câțiva va deveni un catalizator al partidelor eurosceptice. Săptămâna trecută, 16 partide eurosceptice au semnat o declarație prin care se angajează să formeze o alianță care sa schimbe direcția UE. Această alianță în formare consideră că UE impune un monopol ideologic. Alianța se opune propagandei LGBT și susține că familia tradițională este celula de baza a națiunilor UE, consideră că preeminența instituțiilor UE pune sub semnul întrebării rolul constituțiilor naționale și calitatea statelor membre UE de națiuni libere. Alianța aceasta își dorește ca instanțele constituționale din statele membre să aibă un rol mai puternic și să protejeze prerogativele inviolabile ale statelor națiune. Printre partidele semnatare se număra Fidesz, Lege și Justiție (Polonia), Adunarea Națională (Franța), partide care eu viziuni diferite cel puțin în ce privește relația cu Rusia. Însă eco-ambițiile UE pot fi un liant perfect pentru o asemenea alianță.
Religia tradițională decade, se ridică religiile politice
”Oamenii nu ar trebui să creadă când li se spune ce trebuie făcut pentru salvarea mediului înconjurător, pentru că mulți dintre cei care le spun asta sunt adepții unei religii și nu mai acordă atenție științei”, spune Michael Schellenberger, un activist de mediu care consideră că mișcarea sa a devenit mult prea radicală, alarmistă și aduce mai multe probleme decât soluții. La fel gândește acum si Richard Koonin, fost secretar pentru Energie și Știință în administrația Obama, însărcinat cu gestionarea problemelor de mediu la acea vreme.
”Avem de-a face acum nu numai cu decăderea religiilor tradiționale, ci cu ceva și mai rău – ascensiunea unor false religii, religii politice. Iar secolul 20 ne-a învățat un lucru – atunci când oamenii aplică sentimentele religioase în ideologiile politice se pot întâmpla lucruri groaznice. Comunismul a fost groaznic pentru că era considerat o religie: Karl Marx era profetul suprem, iar marxismul o religie. Cei mai fervenți naziști îl vedeau pe Adolf Hitler ca omul care va face ca națiunea germană să renască. Trebuie să fim atenți cu religiile politice. Politica nu trebuie abordată cu atitudini religioase”, spunea istoricul Niall Ferguson, la Fox News, în iunie 2021.
Tot el atrăgea atenția că occidentalii privesc ”știința” cu religiozitate, ca pe ceva ce nu poate fi contrazis. ”Nu există ”știință”. Există oameni de știință. Sora mea este fizician la Yale. Acolo nu există ”știință”, există științe, la plural, și este vorba despre un sistem într-o permanentă dinamică, în care ideile sunt mereu testate și de multe ori se dovedește că sunt false. Nu există o ”știință” supremă, iar dacă nu crezi în ea ești acuzat de erezie. Asta este gândire magică, nu știință”, spunea Niall Ferguson.
Cu ambițiile sale pentru 2030 și 2050, Comisia Europeană gândește mai degrabă magic decât rațional, iar Timmermans poate deveni marele preot al unei noi religii, în timp ce politicienii polonezi care încearcă să nu-i lase pe drumuri pe minerii din țară vor fi considerați eretici, la fel și doritorii de vacanțe sau consumatorii de carne.
Dar poate Frans Timmermans nu crede în religia politica a ecologismului, ci în inginerie socială la o scară fără precedent, urmărind să reducă standardele de trai ale vesticilor. China are 1,4 miliarde locuitori. India are 1,37 miliarde de locuitori. UE are doar 0,5 miliarde. Acesta este motivul pentru care ministrul indian al Energiei a declarat, anul acesta, că ambițiile privind zero emisii de carbon la nivel global sunt „vise”. Ce se întâmplă când și indienii, și chinezii își doresc să trăiască la standardele europenilor? Răspuns: Emisiile globale de dioxid de carbon nu vor scădea, standardele globale de trai nu vor crește, însă vor scădea dramatic standardele occidentale și vor apărea o mulțime de inovații tehnologice. Alternativa la această evoluție poate fi războiul.
Mai e o solutie, alta decat razoiul, a cumparat Citu de curand 120 de milioane de … solutii
Romania va fi prima tara cu zero emisii pentru ca va fi depopulata la maxim. Sa speram ca pana in 2050 toti care se considera romani vor disparea de pe meleagurile astea si vor lucra in Germania la sparanghel sau in bordeiele lor. Sustin pe Timmermans mai exact in politica lui de a transforma Europa intr-o Africa datorita imigrarii ce vine de acolo. Ma bucur ca a avut curajul sa o spuna si in comisie si a fost inregistrat de toate posturile cand isi dadea discursul plin de zel. Vae victis romani.
Acesta este motivul pentru care ministrul indian al Energiei a declarat, anul acesta, că ambițiile privind zero emisii de carbon la nivel global sunt „vise”.
Are perfecta dreptate. In zadar ar face Europa sacrificii ptr reducerea emisiilor cand Asia si America de sud vor ignora total problema.
timermans este DECIT nebun la fel ca si betzivul de junker mari reprezentanti ai M ue
doi homalai betzivi
Nemultumiti de aglomeratie , de fum si zgomot , de imbecilizarea constanta a masselor , cei bogati ( 0,5 % din populatia Terrei ) au facut o multime de statistici la nivel mondial .
De comun acord s-au hotarit sa elaboreze un PLAN de Extinctie .
Cum nu mai sunt acum la moda armele de foc (scumpe si poluante ) s-au decis sa foloseasca TAXAREA . Saracirea creaza extinctia .
Cum fiecare individ al Planetei respira , deci consuma oxigen si . e l i m i n a . carbon s-a hotarit ”
1 – Instituirea Taxei pe Carbon .
a ) – eliminarea a 50 % din locurile de munca – depasire tehnologic si poluatoare .
b ) – taxarea mijloacelor auto , direct si indirect .
c ) – eliminarea combustibililor fosili si supra-taxarea lor .
Se obstructioneaza economic tarile OPEC , se lovesc grav economiile Rusiei si a Orientului Mijlociu .
PS …. NU EXISTA Incalzirea Globala .
N-a innebunit. El e UE, si nu se abate cu nimic de la directivele UE. Pur si simplu, UE nu a fost construita ca sa serveasca europenilor, ci ca sa-i tina in frau. Fiind un proiect generat in America, via proptelele Monnet si Schuman, scopul sau este sa mentina Europa intr-o stare de vasalitate fata de Imperiul American. Niciodata UE nu trebuie sa devina un concurent periculos pentru Statele Unite,fie militar fie economic, si de asemenea trebuie evitat ca UE sa fie prea slaba- pentru ca atunci ar fi tentant pentru Rusia sa isi adjudece militar continentul in intregime. UE trebuie sa fie un fel de branza topita, care teoretic-nu?- e in stare solida.
Ca aceasta branza topita uzeaza de tot felul de simboluri trimitand mai mult sau mai putin la Turnul Babel, e alta poveste.
A innebunit sau nu, javrele din guvernul oricarei tari in complicitate cu secu tarii respective, sunt semnatari pentru o limita de ani in care se obliga sa execute dar fara acceptul cetatenilor din acea tara! Exact asa au facut si clanurile adunate la guvernarea Romaniei, au semnat si acum, cand le arde matele, dau vina pe europa! O intrebare decenta:
– V-au pus cutitul la jugulara, v-au pus pistolul la tampla sa executati ordinele?! Nu cred!
Marsh bai mincinosilor!
asa zisa politica ecologica a UE inseamna de fapt cum sa subtilizam-noi vizionarii UE -1000 miliarde de euro!
Tovarasul Timmermans e un alt securist lipsit de identitate politica. Se transforma intr-un tehnocrat extremist doar ca să para mai interesant și sa mai aibă vreo sansa politica în viitor. Poate o s-aflam la un moment dat ca e plătit de China sau de India, ca sa transfere tot lanțul de producție acolo, adica tot ce înseamnă agricultura și industrie ,,poluanta”. Pe cât facem pariu, ca-n 2050, singurele industrii ,,nepoluante” vor fi în Germania, Franța, Italia, Olanda, Austria etc.? Si-n Est ce va fi? Va fi sărăcie ,,la greu”. Ma scuzați, am uitat ca nea Florin Citu ne ridica nivelul de trai la cer! Sa traiti bine!
Dar la pensie cant te duci stimabile?
N-a innebunit ,asa a fost dintotdeauna
Subjugate populației, legarea ei de glie este scopul UE.
Dacă spun că nu va mai fii nicio religie ci doar cea politică, ca nici clasa de mijloc nu va mă pleca în concediu nici cu 300-500 de euro unde se va ajunge.
Parlamentarii UE nu mai trebuie votați în nicio țară.
Ati iesit lamentatilor ? Nici Putin nu va baga in seama ratatilor. Lumea civilizata din buns simt va baga in seama,pesedistilor.
Franciscus Cornelis Gerardus Maria Timmermans este un Pervers olandez Expirat care obisnuia sa Doarma in Pat cu o Capra Lasciva pina cind in 2000, l-a Obligat UE sub Presiunea Israelului sa se casatoreasca macar in Acte, formal cu o Femeie.
Tot BullShitul cu Taxa pe Carbon este Conspiratia Fariseilor Marxisti- Leninisti. Voi explica pe Scurt pentru Copiii din Grupa mare de la o Gradinita Rurala din judetul Brasov.
Dragi Copii, orice vehicol este pus in Miscare de Energia produsa de un Motor.
Astazi, Dacia are un Motor care, prin arderea interna a Petrolului, transforma Energia Termica in Lucru Mecanic pentru a invirti o Roata de Tractiune.
Masinutele voastre cu Baterii au un Motor electric pentru a produce Lucru mecanic care invirte o Roata de Tractiune.
Tembelii care Conduc Lumea va indoctrineaza ca toate Vehiculele trebuie sa devina Jucarii Electrice, altfel voi va trebui sa Platiti o Noua Taxa – Taxa pe Carbon !!!
Oricare Oras cu mai mult de 50.000 de Vehicule pe Baterii va avea Nevoie de 8 Reactoare Nucleare pentru a produce Energia Electrica necesara incarcarii zilnice a Bateriilor. Asta presupune Construirea a cel Putin 8 Retele de Transport de Inalta Tensiune ( GRID ) si Mii de SubStatii de Transformare in Joasa Tensiune, la care se Adauga Infrastructura cu Statiile de Incarcare. Bateriile Uzate vor fi mai inalte decit Virful Omu si vor fi Basculate in Romania pentru ca sint Toxice.
Generatoarele Eoliene de Curent Electic produse de Godacii lui Mutter Merkel la Siemens – Passion for Technology and Easy Money – valoreaza cu Putin mai Mult decit un Scuipat.
Dragi Copii, va las pe Voi sa trageti Concluziile…
Afumatul a mai ieșit cu o trasznae .Ori lumea va ieși și-i va rade ori o sa avem de suferit .Sper ca în curând să scăpăm de UE.
Pe ăștia care tot schimba lumea de zeci de ani,in principal Europeni si Americani ii testează un psihiatru sau un geriatru?
Pai tot ăștia au fost cu globalizarea,sa-i facă si pe Chinezi,Ruși,Indieni,etc capitaliști,democrați,sa muncească pentru ei pentru un 1 $ pe luna?
Probabil pana in 2050 atât Europa cât si SUA vor dispărea.
Asiaticii in totalitatea lor muncesc,învață,gândesc,respecta niște valori,pe când in Europa,SUA,mai un drog,mai un festival,mai o orgie,stres la greu-ce munca,ce școala,de azi nu mai sunt discriminat ca sunt poponar,pot sa-mi schimb cromozomi din X in Y. ca așa zic ăștia din UE,SUA.
„U.E. […] va face schimbări care îi vor lăsa pe unii europeni fără loc de muncă”?
Pai in cazul asta SA-I TRIMITEM ACASA LA EI PE IMIGRATI! Preventiv! Ca au fost adusi sub pretextul ca industria statelor europene, ca sa-si continue cresterea, are nevoie de forta de munca, ce nu poate fi asigurata de pe plan local, din motive de scadere demografica timp de zeci de ani (asta dupa ce tot ei, acolo sus, „Open Society”, au promovat mijloacele anti-conceptionale, exacerbarea sexualitatii ca mod de viata generalizat, si deviantele sexuale ca LGBTQ, ceea ce a dus la reducerea drastica a natalitatii), si ca imbatrinirea populatiilor europene cere ca sistemele de pensii sa ramina viabile, ceea ce „numai” prin import de forta de munca tinara musulmana ar fi putut fi rezolvat.
Eeeeeiii, daca acum se reduc locurile de munca din cauza inverzirii economiei, toti cei care au venit si sunt in plus pot sa plece acasa la ei, IMEDIAT! Pina nu se renunta total la utilizarea combustibililor fosili, si infrastructura necesara e intacta, sa organizam transportul dinspre Europa de Vest catre Africa de Nord si Orientul Mijlociu, pentru zeci de milioane de venetici cu puradeii lor, care NU MAI AU CE CAUTA AICI, PE TERITORIUL EUROPEAN! Astept propuneri, sa vedem daca optam pentru combinarea cailor ferate cu automobilele lor personale cumparate din ajutoarele sociale acordate pina acum de Merkel si Macron cu mare generozitate, din banii europenilor, sau daca folosim doar vagoane de cale ferata pentru vite…
nu e de mirare ca maine o sa zica precum ca omul traieste doar cu soare, iar mancarea este deja ceva invechit. daca ne uitam si la macro, dar si la angela merlucius, ne dam seama ca ne au incalecat tot felul de „meseriasi” si stapani peste paine si cutit, dar si ca in curand timmermans o sa aiba dreptate!
Centrale cu gaz? Sa se scumpeasca. Rau de tot. Eu ma incalzesc cu pompa de caldura electrica (adica AC). Si merge in sudul tarii. Restul, platiti pana va ies ochii din cap.
Calatorii cu avionul? Sa se tripleze.
ONG-urile au fost create pentru ca statele sa nu raspunda de esecuri.UE a preluat ideea energiei verzi ca pe un miracol al omenirii.Nu suntem in fizica cuantica unde masa se transforma in energie ,suntem in fizica termodinamica unde energia se conserva.Daca vrei caldura vei consuma energie.Ca sa produci energie trebuie sa consumi energie .Centralele nucleare produc deseuri a caror anihilare cere energie.Nu exista o formula de a obtine energie de mare putere fara sa consumi echivalentul energetic.Poate fi crescut randamentul transformarii energiei in alta forma de energie ,pot fi micsorate pierderile energetice dar nu poate fi eliminata sursa de energie doar cu „fata morgana verde”.Statele care exporta numai petrol vor fi primele victime.Simplitatea dementiala cu care Ursula trateaza aceasta problema demonstreaza ca nu energia verde este tinta.Aceasta este tema care trebuie sa acopere tinta reala care nu poate fi in sprijinul omului.Dezumanizarea se va produce iar la adapostul ei se pot intampla multe.Tarile puternice isi vor dezvolta tehnologii fara sa tina cont de tipul de combustibil folosit iar tarile slabe vor vinde totul pe nimic devenind noua pepiniera de sclavi.Daca nu a iesit cum trebuie „tema migratiei” poate iese „tema energiei verzi”.
TzimerMan sa stea cu fundu pe craterul vulcanului sa opreasca emisiile de lava si carbon.
Astia vor sa stinga focul pe pamant maine sa interzica roata ca la final sa ajungem in sapa de lemn.
Se comporta ca niste extraterestrii in corp de om care vor extinctia pamantenilor.
Mai exista oamnei lucizi Michael Schellenberger, Niall Ferguson care avertizeaza asupra religilor politice extremeiste,periculoase ,dar in Europa care sunt reactiile?Nu auzim nici-un glas,paote de la DIlema Veche ,a dlui Cotoide aprobare in unanimitate.
Olandezul pervers vrea sa faca dupa milenii de ciivlizatie,transformare a Planetei,de razboie,crime si invirteli, de imperii colonialiste-„Europa o virgina”!Imi explic de ce in tara naostra ursii sunt lasati sa sfirtece oamenii, mai prejos decat jivinele si salbaticiunile,un zoofil ca Timmermans,face ca UE s apuna mai presus,abernat,conditia animalelor fata de protectia oamenilor.Un asemenea zoofil infect,alti perversi hotomani si ianmici ai umanitatii au pus la cale ideile lor sinistre .Din pacate au gasit alti perversi,hotomani, maestrii in magie neagra slujindu-i.In art.de pe Hotnews,dl Victor Birsan spune cateva adevaruri simple-1.Bioxidul de carbon nu este un poluant, ci un nutrient/2.Clima Pământului este determinată, în principal, de Soare.3Şţiinţa este, de regulă, ne-intuitivă.(si nu exista stiinta ci oameni de stiinta)4.Adevărul ştiinţific nu este plebiscitabil-este inadmisibil sa se ceara asa ceva sub presiuneac orectitudii politice- “corectitudinii politice”. Era de neconceput ca strategiile de dezvoltare ale ştiinţei sau ingineriei să fie plebiscitate; de exemplu, ca la o întrebare de genul: “este sau nu înţelept să folosim o anumită formă de energie?”, să răspundă alţii decât specialiştii în domeniul respectiv.(Comunism, ecologism, mediu ambiantde Victor Barsan Contributors.roSâmbătă, 16 mai 2020)
@FRANS ESTE UN PERVERS OLANDEZ EXPIRAT spune:
14 IULIE 2021 LA 18:34-multumesc si felicitari!
Cu calul o sa ne lase? Ne intoarcem la trasuri si postalion? Dar poate ca si asta e un gand prea optimist. O sa ne spuna ca balega si partzurile grajdurilor emit gaz metan poluant precum septelul bovin. Iar culturile de furaje distrug habitatul natural si ecosistemele. Ceea ce, la urma urmei, e adevarat cand ai o populatie numeroasa si in crestere exponentiala de hranit, imbracat si de gestionat.
Analiza duce mereu la aceleasi concluzii — am devenit specia pradatoare cea mai periculoasa pt viata planetara. Orice sistem de productie si consum am adopta tot la poluare si (auto-) anihilare ajungem. Deci, depopularea maxima e in ordine in aceasta prima etapa. In urmatoarele etape, urmeaza modificarea genetica a speciei si hibridizari om-masina care se vor hrani mai mult cu energie (electrica?) si hrana creata in laborator. Si va munci pt cateva elite esentiale. De samanta, pastram in depozite speciale seminte si genomul original al tuturor vietatilor si poate, intre timp, putem coloniza vreun alt corp ceresc unde sa luam evolutia vietii de la capat, adica de la „supa primordiala.” Unii cercetatori propun chiar folosirea controlata a unor mini explozii nucleare care in combinatie cu alte substante din mediu ar duce, in timp, la crearea oceanelor si a unei atmosfere similare pamantului. Cam asta e utopia care tine drept proiect de resetare. Un scenariu care a luat-o deja la vale. Malthusienii sunt la carma — au bani, putere si tehnologii. Noi, astialalti, ce-o sa facem?
@ charlie….. ramolisment progresiv?
Un cretin sorosist !
Și eu am fost „vestă galbenă” azi. Nu am știut că sunt în trend. Distinsul domn, oare câți ați ani va avea în 2050? La mine „dă” cu minus. Poate el va fi longeviv, cu mult stânga proaspăt. Dioxidul de carbon, dacă își modifică concentrația, e Jale: temperatura medie va ajunge, ca pe Marte: – 47 de grade. Vai de capul lor de politicieni:tot ei au dat muuuulti bani pentru studierea modificărilor climatice, în urmă cu mai bine de 10 ani. Specialiștii au studiat. Nimeni nu a citit. Inclusiv în Ro. Clima se schimba, în extremis, după zeci de mii de ani. Așa au zis și scris specialiștii în climatologie, în urma studiilor. Politicienii vor….. doar să , stăm în case. Nu mai au loc de noi. Nici amantele lor, nici soacrele! Îi încurcă tot ce-i galben. Sau alb. Sau om. Trebuie să-i intelegem: atâta pot!. Astea-s limitele gândirii lor! Noi, știu că avem înțelegere. Și toleranță. Cu răbdarea stăm cam prost : nu a mai rămas nici măcar „puțin, pe fund”!
Continentul European se va ineca in verde… linistea se va asterne peste tot…, la fel de profunda ca intr-un cimi…litura ? Munca va fi abolita… Civilizati si progresisti…, europenii vor locui in vizuini subterane, in pesteri si bordeie si se vor distra scurmand dupa hrana cu voiosie, zilnic, doar a lumina soarelui . Fericirea va fi imensa… Va bantui Apocalipsa-Peerpetum-Mobile-De-Speta-Intai…. La fel si foamea… Ne vor salva televixiunile, internetul si… ‘galbenii’…, asa scrie intr-o carte straveche… ZEUS-Frans-Timmermans si ceilati Olimpieni vor veghea vesnic ca fiecare zi sa le astearna la picioare tot luxul de care au nevoie pentru a face tot mai multi verzisori… pe tableta, la imprimanta, pe net…, verzisori oriunde si oricat de multi… PLANETA INTREAGA VA DEVENI DE UN VERDE-VERZISOR SUPERB… DE LA ATATIA VERZISORII ADUNATI DE LA FIECARE EUROPEAN DE CATRE GENEROSII ZEI OLIMPIENI DE BRUXELL – MARII CREATORI DE PLANURI MACA-MACA-BRE DIN ZILELE NOASTRE…
China si India nu sunt aratate cu degetul.
De fapt UE cumpara cam tot din China si corporatiile din UE au fabrici acolo e ca si cum te-ai acuza singur. Timmermans s-ar umple de ridicol. Nu ca n-ar fi deja ipocrit si ridicol. Rezultatul spune prostii fara acoperire.
Poluarea din asa zisele energii regenerabile daca ar fi adoptate de toata lumea cresete poluarea la sursa cum ar fi la extractia litiului pentru baterii, productia bateriilor. Sau productia extrem de toxica a panourilor solare fotovoltaice. In China unde nu se tine cont de nicio regula e permis orice. Extinderea in Europa a centralelor solare inseamna cresterea poluarii in China, aici intra si detestatele gaze cu defect de sera. UE nu vede, de fapt nu-si vede prostia pe care o scoate Comisia UE cand decide. Frans Timmermans da de lucru marilor poluatori din China, SE-Asie si aiurea. Sporeste productia. De prostie evidenta. Comisia de tampitzi.
De ce ne miram? Toate tarile trimit la Curtea Europei numai giurumele. Nici 10% din cei trimisi de Romania nu sunt pregatiti pentru a ocupa acolo niste scaune. Pana sa-l vedem pe circarul asta, mai bine sa-i vedem pe ai nostri.
Nu bre, n-a innebunit, Asta e starea lui ferească, veche. De asta e ales in funcția avută, La fel sunt și un Rutte, sau Un Sargentini sau Michal Šimečka și incă alții cu mansarda slab mobilată,.Cioloș nu e o excepție.. și ăștia pun cultura și civilizația europeană creștină pe butuci,.Cu mult sârg..
Pun si eu o întrebare , de ce nu se compensează cantitatea de CO emisa cu cantitatea de oxigen generata de pădurile fiecărei țări. E simplu să vi după ce ai poluat masiv 150 de ani si te-ai dezvoltat industrial, să ceri aceleași standarde pentru toți. Nu face nimeni un calcul estimativ câte tone de CO au generat de ex Germania fata de România. E simplu sa uiți .
Nicidecum…
Știe bine ce spune pt câți ?? încasează…
In plus știe că el nu va mai apuca să vadă realizat acest program revoluționar…Îmi pare RAU pt el…sincer?
@Frans este un pervers olandez expirat, ai uitat sa pui la socoteala poluarea degajata tocmai de fabricile (uzinele, cum vrei sa le spui) care produc acumulatorii respectivi. Procesele de productie ale bateriilor sunt mult mai poluante!!
ASTAZI … nu au innebunit doar unii … ci a INNEBUNIT (alienat) intreaga OMENERE !!!
Din epoca COVID … a inceput oare REGRESUL speciei umane ?
Este voba de dorinta javrelor prusace care gandesc ca si-au refacut marele reich mult visat bagandusi rasa,vasalii si marionetele prin multe guvernari europene si majoritar prin toate organismele asazis democratice,dar unde totul este dictat de gasca lor adunata in partidul asazis european ppe-ul care se releva ca fiind tot mai nazist pentru ca s-a invatat sa dicteze fiind de prea multa vreme catzarat peste tot la butoane pprin Parlamentul si Comisia lu peste care spre binele Uniunii trebuie neaparat desfiintate,iar uniunea trebuie sa se intoarca la ce a fost inainte de ticalosia infintzata cu tratatul de la Lisabona,pentru ca de atunci au pus la cale transformarea unei uniuni de succes intr-o dictatura prusaca mascata in colaborare cu colaborationisti francezi,dar si cu alti flacai cu nazy in suflet.Si ce sa faca astia,cu populatia saraca sau imbatranita care nu le foloseste lor? Ce sa faca mai mult decat s-au priceput inaintasii lor in regimul nazist?Asa ca tocmai acum cand natiunile au fost buimacite de pandemia,naturala sau artificiala,si spera sa se termine si sa se reintoarca la nivelul de libertate si de trai ce l-au avut,tocmai acum vin tovarasii nazy,ai dreacu de ecologisti ,dar nu cu masinile lor de lux,nu cu yahturile,nu cu avioanele lor particulare si nu cu incalzirea viloacelor lor de produs sau de odihna,in frunte cu Ursula Zarghita si cu grasalaul asta infect de ViceRahat sa dea cu alta maciuca in capul natiunilor din UE cu planul lor de a ne duce inapoi in Comuna Primitiva,dar nici macar in libertatea de acolo,ci mai degraba combinat cu un regim ca in cartea lui Orwel 1984 ca trebuie ca cineva sa traga cismele stapanilor ca sa nu rishte ei sa doarma incaltatzi.Oricum specialistii lor in manipulare lucreaza in draci la cum sa-si „inveleasca” porcariile astfel incat sa nu se trezeasca prea repede…natiunile si…Vestele Galbene.
PROSTIA IGNORANTA SI EXAGERARILE SUNT ELEMENTELE CE DEFINEST POLITICA GLOBALISTA .
BOLNAVII CARE CONDUC LUMEA SUNT PREZENTI ORIUNDE ,DE CE N-AR FI SI IN UE !!.
DACA L-AI PUNE SA INTOCMEASCA UN STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU CE SCOTE PE GURA CA POLITICIAN !,DACA L-AI PUNE SA PLATEASCA 1% DIN
DEZASTRUL ECONOMIC SI FINANCIAR CE-l PROPUNE ,DACA POLITICIENII SI -AR PUNE GAJ AVEREA LOR SI A NEMURILOR LOR PENTRU CEEA CE SCOT DIN GURA SI PENTRU PAGUBELE CARE LE PROVOACA ,ATUNCI POATE NU S-AR MAI INGRAMADI IN POLITICA ORCE IRESPONSABIL ORCE NEAVENIT .
CE-L DOARE PE EL CAND ALTII N-AU CE MANCA.
PRIVITI RAHATUL FACUT IN IRAK ,SYRIA ,LIBIA ,DESTABILIZATE TARI ,MORTI,DISPARUTI,REFUGIATI – MILIOANE,PLATESC CEI VINOVATI ??.
VA PLATI TIMMERMAN VRODATA PROSTIILE CE LE SCOATE AZI PE GURA ??,O SA SPUNA CA ERA BEAT !!,SAU CA ARE ALSHAIMER !,VA FI SCOS IRESPONSABIL SI ATAT !. STATE EUROPENE CARE MAI AU INCA OAMENI DE STAT CE-SI RESPECTA NATIA SPUN NU ABERATIILOR ,POATE SE CAUTA MOTIVUL SA SE SPARGA GASCA UE -GAURA NEAGRA SI SE CAUTA MOTIVUL !
securistul nenorocit arunca nutret pt cretini.Energia regenwerabila se obtine cu device-ri din semiconductori, acor producere consunma energie clasica la greu.iar distrugerea acumulatorilor de exemplu este fffpoluanta.Tot lantul este ff ineficient .
domnu sef de mai sus, cel cu Reich ul Prusac, esti in alta chestiune aici. nu mai exista acum nimic nemtesc original, Merkel la randul ei e o globalista a elitelor din umbra.
deci chestii cu refacerea Imperiilor Prusace, Franceze si Austro Ungare nu mai e azi in planul celor care ne duc spre dezastru. parerea mea, daca am avut aici ocazia….
@ileana > „Mai exista oamnei lucizi”
Eu cred ca intr-o problema tehnica e nevoie de calcul ingineresc, nu de fabulatori. Cand nebunul asta va afla capacitatea de energie electrica necesara, se va ascunde, nu stie sa numere pana acolo. Stati linistiti, prostia PPE nu poate schimba radical lumea, babe si bosorogi fara pregatire, doar formol.
Ecologistii = fascistii actuali (la fel aliatilor, socialistii actuali). Asa zisele lor „centrale eoliene”, neproductive, readuc lumea-n Evul Mediu si provoaca depresii, poluare vizuala. Energia cea mai curata = energia nucleara. Daca „tehnicienii” de la Bruxelles-Strasbourg (si unii, si altii, politicieni de cariera, si de-o mediocritate absoluta), daca „tehnicienii” vor decarbonarea UE, solutia (pe termen scurt, fiindca nici metalele radioactive nu-s multe si eterne), e-n centralele electrice NUCLEARE. Xavier Bertrand = demisionar din Les Républicains (= nu prea de dreapta, nici ei, însa mai conservatori decât socialist-islamistii), ramas, adica, fara partid. Fostii lui colegi anuntând ca propunerea lor privind prezidentialele-n Franta vine la toamna. Xavier Bertrand, cu alte cuvinte = triumful imposturii, al oportunismului. Personaj antipatic. Pasiv-agresiv insuportabil, si-ntre altele, pro-islam radical (burkini, burka-n spatiul public, moschei, musulmanii-n ghetourile lor à la le Corbusier de pâna acuma, si tot analfabeti, etc. Asta-i „marele” Xavier Bertrand. La fel sosiei Valérie Pécresse, presedinta Île de France si cu care Paris a câstigat premiul Murdariei din Europa).
vrem bani pentru aerul produs in padurile personale.poluatorii platesc,cei care au animale platesc,cei cu automobile platesc,se stringe un fond anual de 4miliarde euro din care este platit fiecare proprietar de padure cu 1000euro/ha/an.
vreti aer curat,platiti.am iesit din comunism,aerul curat se plateste acum.
vreti sa respirati,sa se dea certificatele de carbon proprietarilor conform cu cit codoi inmagazineaza in padure.
ue sa dea bani anual pentru padurile proprietate personala,cum se dau acum pentru agricultura.combinat,de la ue,din cupoane,de la stat sa se dea 1000euro pe an si pe hectar.astfel vor creste si preturile padurilor,toti vor vrea sa investeasca ca sa cistige.acum producem,aer curat pe de a moaca.vrem ca poluatorii sa se simta si sa plateasca.
bravo dl frank!
ai rezolvat ce toti plebeii nu au reusit,sa plateasca proprietarii de padure,nu numai pe rablagii.auzi,sa dai bani pentru rable.
s a rablagit statul roman.de rable avem noi nevoie?o sa aduca rablagii toate vechiturile din europa.
propunem o eticheta splicata pe masini,rogvaiv,care sa arate direct anii,cit polueaza,daca e noua.
de ce nu imbarcati ursii in trenuri sa i trimiteti in siberia?ar scapa cu viata.
Intrebarea retorica ” A innebunit Timmermans ” este total nepotrivita. Intrebarea este ” a fost cindva normal Timmermans? ”
Nigel Farage l-a facut albie de porci in plin parlamentul european! Si cind te gindesti ca pupincuristul asta era cit p’aci sa fie seful Comisiei Europene…