Acasă la Dumnezeu:Biserica mănăstirii ,,Corbii de Piatră”

Acasă la Dumnezeu: Biserica mănăstirii ,,Corbii de Piatră”

Cioplită direct în stâncă, biserica mănăstirii „Corbii de Piatră“  a fost ctitorită cândva prin secolul XIV. Aflată la circa 50 de kilometri de Piteşti şi 170 km de Bucureşti, ea se află la câteva sute de metri de centrul comunei Corbi, despre care se spune că ar fi locul de baștină al familiei Corvineștilor.

Mai precis, biserica rupestră ,,Corbii de Piatră” este situată în satul Jgheaburi, din Comuna Corbi, la o distanţă de aproximativ 33 km de Curtea de Argeş, pe drumul spre comuna Nucşoara. Inițial, biserica mănăstirii avea două altare pentru un singur lăcaș de cult. În plus ,,Corbii de piatră” este cea mai veche biserică pictată din țara noastră: pictura interioară de aici a fost cu câteva decenii înaintea picturii murale de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.

Specialiștii afirmă că pictura care o împodobește este realizată în cea mai pură tradiție bizantină, specifică secolului al XIV-lea sau chiar mai devreme. În vechime, sfântul lăcaș era cunoscut sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș. Tradiția spune că numele mănăstirii vine de la călugării îmbrăcați în straie negre, pe care localnicii în numeau ,,corbi”.

Alături de mănăstirea Nămăiești și Cetățuia Negru Vodă, „Corbii de Piatră“ formează un triunghi sacru, celebru în toată țara. În anul 2003, după mai bine de 200 de ani, acolo s-a reluat firul vieţii monahale, atât în scopul restaurării picturii cât şi pentru construirea unui complex mănăstiresc, astfel încât locaşul de cult să-şi reia, pe cât posibil, strălucirea de altădată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.