”Accidentul” Truss și noua față a democrației liberale

Demisia premierului britanic Liz Truss după doar 44 de zile de mandat și valul de critici la adresa ei (din partea colegilor de partid, a opoziției, a presei de toate culorile, a ”piețelor”, analiștilor economici) aproape că au îngropat motivele și semnificațiile acestei demisii pentru democrația britanică și, în general, pentru democrația pe care întreg Vestul spune că o apără acum purtând un război prin procură împotriva Rusiei. Liz Truss este un accident nefericit al politicii britanice, dar de ce?

Un prin răspuns este legat de războaiele Europei – războiul din Ucraina, războiul economic cu Rusia și războiul economic ce va urma cu China. Marea Britanie, cel mai important aliat al Statelor Unite, nu este importantă doar pentru că livrează arme Ucrainei și pentru că antrenează militari ucraineni. Importanța fundamentală este cea a centrului financiar londonez, cu greutate mai mare decât oricare altul din Europa. În materie de asigurări, Londra este centrul numărul unu al companiilor care asigură transporturile maritime. Aplicarea sancțiunilor împotriva exporturilor ruse de hidrocarburi nu se va realiza cu portavioane americane vânând petroliere pe marile lumii, ci prin refuzul asigurării încărcăturilor. În nu puține aspecte, City-ul londonez este esențial, la fel și predictibilitatea politica de la Londra.

Un al doilea răspuns este că ”accidentul” este o ilustrare a unui nou mod de a face politică, cu o nouă generație de politicieni și cu o nouă viziune asupra democrației.

Liz Truss l-a înlocuit în fruntea Partidului Conservator pe Boris Johnson, pentru că acesta din urmă a iscat un scandal prin nesocotirea regulilor distanțării sociale în timpul pandemiei. Truss nu era vreunul dintre marii rivali ai lui Johnson în partid – ca și fostul premier, este adepta Brexitului dur și până la capăt. Liz Truss a comis o eroare politică neincluzând în guvern niciun politician din taberele rivale din partid. A dorit un guvern ideologic, înclinat mult către libertarianism și ducerea la capăt a Brexitului. A numit un ministru de Finanțe deloc experimentat în ale politicii, altfel un teoretician apreciat. A luat o măsură decisă și de guvernul Germaniei – 150 de miliarde de lire sterline pentru a acoperi o parte din facturile uriașe pe care populația și companiile trebuie să le achite pentru energie. În plus, a decis să reducă taxele – pentru populație, dar în special pentru companii – și, în același timp, să majoreze cheltuielile, pentru a încerca relansarea economiei. A criticat politica ortodoxă a Băncii Angliei și a speriat ”piețele” cu o politică ce dorea să o imite pe cea a lui Margaret Thatcher. A arătat că vrea să scoată Marea Britanie de sub tutela Curții Europene a Drepturilor Omului. A mai sugerat că liberul schimb cu India nu trebuie să însemne deschiderea frontierelor pentru cetățenii Indiei. A numit un ministru de Interne care a declarat că își dorește reducerea drastica a imigrației. Toate acestea sunt lucruri inacceptabile din punct de vedere al ideologiei care conduce lumea în acest moment. Când o asemenea agendă contra curentului este anunțată de un politician lipsit de viziune și cu susținere slaba in partid, soarta sa este pecetluită.

În acest moment, premierul de facto al Marii Britanii nu este demsionara Liz Truss, ci ministrul de Finanțe Jeremy Hunt. Umilința lui Truss după cele 44 de zile în funcție este dublată de faptul că este înlocuită de facto de un ministru pe care a fost nevoită să-l numească în locul ”libertarianului”, Kwasi Kwarteng, cel cu care a dorit să facă echipa. Iar Hunt a anulat mai toate deciziile luate de predecesorul său și de Truss.

Este răzbunarea tehnocrației, scriu publicațiile conservatoare din Marea Britanie. De ce? Pentru că Jeremy Hunt (fost ministru al Tineretului și apoi ministru de Externe, 2018-2019) ”face ceea ce experții îi spun să facă”, după cum scrie Spiked.  Hunt ”este ghidat de acele instituții ale statului care înțeleg cel mai bine cum reacționează piețele”, adică Trezoreria si Banca Angliei.

”Lovitura de stat” tehnocrată a lui Jeremy Hunt este replica a ceea ce s-a întâmplat în Italia și Grecia în 2011, când la putere au venit guverne tehnocrate pentru a aplica măsuri de austeritate dictate de troica FMI-Comisia Europeană-Banca Centrală Europeană. Este o replică a ceea ce s-a întâmplat în Italia în 2021, când guvernul a fost preluat de Mario Draghi, tehnocratul neales care abia își încheiase mandatul de președinte al Băncii Centrale Europene de la Frankfurt. Truss și-a dovedit incapacitatea și lipsa de seriozitate, nu a făcut niciun efort să atragă publicul de partea programului ei și nu avea un mandat popular (britanicii au votat în 2019 pentru a-l avea premier pe Boris Johnosn). ”Dar trebuie să ne alarmeze modul în care piețele financiare nemulțumite ajung să dicteze politica și să se debaraseze de șeful guvernului, de modul în care organisme ce nu sunt alese, precum Banca Angliei, sunt considerate clarvăzătoare și atotștiutoare, imposibil de contrazis; de modul în care politica s-a transformat dintr-o luptă între viziuni într-o chestiune de a performa cât mai bine în contextul unor constrângeri despre care ni se spune că nu putem scăpa”, scrie Spiked.

Acum, întreaga presă și lume politica europeană vor încerca să profite pe de urma circului politic creat în Marea Britanie de politicienii care au dus la capăt Brexitul hotărât prin referendum.

După demisia premierului Boris Johnson, Partidul Conservator avea variante mai luminate pentru șefia guvernului decât Liz Truss. A candidat, spre exemplu, Kemi Badenoch, o tânără deputată de culoare care s-a exprimat împotriva teoriei critice a raselor, împotriva ideologizării absurde a drepturilor LGBT, împotriva condamnării așa-ziselor privilegii ale albilor. A candidat și Suella Braverman (care a fost numită ministru de Interne, dar a demisionat mai repede decât șefa sa Liz Truss). ”În esență, drepturile au fost instituite pentru a umple locul lăsat liber de generozitate. Poate că ar trebui să adoptăm o Declarație Universală a Datoriilor și Responsabilităților, poate că ar trebui să ne întrebăm de ce ne-am pierdut simțul datoriei, de ce a dispărut spiritul civic al obligației”, spunea Braverman. Cele doua politiciene au fost eliminate repede din cursă, au fost considerate prea conservatoare.

În cursa spre dezastru a Partidului Conservator au rămas ”candidați care nu pot vedea lucrurile mai profund decât ultima revista a presei de mainstream realizată de BBC”, scria Takimag la acel moment, în august anul acesta. ”Partidul Conservator s-a erodat pentru că și-a pierdut bazele filosofice. La asta se adaugă monocultura de stânga în rândul funcționarilor publici, al ONG-urilor, al establishmentului legal și al presei. Asta s-a întâmplat la toate nivelurile, începând de la încercările de a-i îndoctrina cu progresism pe elevi, continuând cu grupurile de presiune orientate pe ”identitate”, cu neutralizarea oricărei încercări de a controla frontierele, de a aplica legea și a menține ordinea”, scrie Takimag.

”Cetățenii britanici sunt acum înfășurați în pătura confortabila a unui aparent control democratic furnizată de știrile TV. Atenția le este distrasă constant de psihodrama electorală stânga versus dreapta, în timp ce, dincolo de atenția presei, se face loc liber pentru ca radicalii să ocupe bazele adevăratei puteri: instituțiile permanente ale guvernului și ale societății civile. Aici pătrund tot felul de oameni cu ochelari de cal care dețin diplome în plângeri, revendicări, repararea nedreptăților, tot felul de adolescenți întârziați, narcisiști doritori să atragă atenția asupra lor, oameni care își imaginează că sunt «radicali».

Problema este că această utopie progresista de secol 21 coexistă cu un univers paralel rezidual, al milioanelor de oameni care au ratat ”educația superioară” sau care sunt prea în vârstă pentru a rezona cu noul univers. După ce și-au luat porția de jumătate de oră de ”Știri”, acești oameni se întorc la treburile lor. Nu sunt pasionați de cauze abstracte. E sunt ”binari” într-o lume a nonbinarilor. În vocabularul lor nu există multe cuvinte cu sufixul ”fobie”.

Singura speranță pentru a apăra aceasta formă veche a liberalismului este să regândim educația, care acum este motorul progresismului radical. Numărul celor cu studii superioare a crescut spectaculos și va ajunge la circa 50% din populație. Educația superioară este un cadou din partea statului care îi face pe tineri să creadă că sunt băieții buni într-o lume a victimizării și a jalbelor. Unii se vor revolta împotriva acestei condiții, însă majoritatea nu o vor face. Iar Marea Britanie nu este singura țară în această situație. Instituțiile de învățământ din Occident au primit cu decenii in urma un cec în alb pentru educarea tendențioasă a tinerilor.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.