Adio, Tudor Cătineanu!

A fost profesor la Şcoala Generală nr. 5 din Sighişoara, secretar literar la Teatrul de Stat din Turda şi redactor la Editura Dacia (1970 – 1972).

În 1972, devine lector la secţia de Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă cursurile de Etică, Estetică, Filosofia Culturii, Axiologie, Introducere în teoria şi practica presei.

În paralel cu activitatea didactică, a înfiinţat şi a condus revista Napoca Universitară – fiind redactor şef (1972 – 1976) – şi Cenaclul de filosofie „Diotima”.

Este autor al mai multor volume, între care „D.D. Roşca şi filosofia românească”, 1979, „Structura unei sinteze filosofice”, 1981 – pentru care profesorul Tudor  Cătineanu este distins cu Premiul revistei „Amfiteatru“ pentru cea mai bună lucrare social-politică a anului[3], iar în anul 1985, a fost distins cu Premiul „Vasile Conta“ al Academiei Române – , „Elemente de etică”, 2 vol., 1982 şi 1987, „Constructe” , Editura Sinapsa, 2000 şi „Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană”, 2002, „Deontologia Mass-media”, 2009, „Configuraţii „fizice” şi exerciţii metafizice”, 2013, „Deontologia Opiniei între Etică şi Retorică”, Colecția Școala ardeleană de filosofie, 2015[4].

Personalitatea lui Tudor Cătineanu este evocată acum și de Irina Petraș, critic literar, eseist și editor român care-și amintește:

„Începeam astfel (acum două decenii) cronica mea la două dintre cărțile sale:

Tudor Cătineanu a avut întotdeauna printre noi, clujenii, faima, de nimic tulburată, a celui care ştie să spună uimitor de frumos şi uluitor de exact ce crede că se întâmplă cu lumea şi cu oamenii.
I-am citit de curând două dintre cărţile cu care profesorul-filosof îşi sărbătoreşte discret cei 60 de ani: Constructe, 2000, şi Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană, 2002. Prima are două postfeţe. Ilie Pârvu salută Constructele ca nou „gen literar” în filosofie, aşezându-l pe Tudor Cătineanu pe linia a două performanţe ale gândirii filosofice româneşti: „tradiţia Xenopol” (ilustrată de Simion Mehedinţi, Daniel Danielopolu, Grigore C. Moisil, Octav Onicescu etc.) şi „Şcoala ardeleană de filosofie”, reprezentată de Lucian Blaga şi D.D. Roşca, amândouă constituind o a treia cale în filosofia românească, menită să satisfacă, deopotrivă, cerinţa limpezimii şi exactităţii conceptelor (calea maioresciană, continuată de Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Mircea Florian), şi a calităţii literare de excepţie (calea deschisă de Vasile Pârvan şi continuată de Nae Ionescu, Constantin Noica şi Emil Cioran). Paul Grigoriu notează unul dintre efectele mirabile ale acestei maniere de a face filosofie: cititorul de rând simte că se poate ridica şi el la înălţimea generalului, că lucruri îndelung absconse devin (mai) limpezi.

O fotografie din anii 70, de la redacția revistei Steaua.  Tudor Cătineanu e alături de D.D. Roşca, Dumitru Isac, N. Mărgineanu, C. Noica, Aurel Rău.

Și pe pagina de Fb a profesorului Cătineanu, fost președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, au fost transmise mesaje de condoleanțe. Printre cei care au scris măcar câteva gânduri se numără jurnalista de radio Maria Țoghină sau filosoful Sandu Frunză.