Adjudecat!

Fastul şi eleganţa Prinţesei Diana

Casa de licitaţii „Kerry Taylor” din Londra a vândut recent 10 rochii ce i-au aparţinut lui Lady Diana, pentru suma de 1,32 milioane de dolari.

Dintre rochiile celebrei prinţese face parte o rochie din catifea albastru închis, semnată Victor Edelstein, pe care a purtat-o la un dineu de la Casa Albă, organizat în onoarea Prinţului şi Prinţesei de Galles de Preşedintele Ronald Regan şi de soţia sa, în 1985. Cu ea, Lady Di a fost fotografiată dansând cu actorul John Travolta. Această rochie a fost vândută pentru 240.000 de lire sterline unui britanic care a vrut să-i facă o surpriză soţiei sale.

Piesele puse în licitaţie au fost desenate de stiliştii preferaţi ai prinţesei, Zandra Rhodes, Catherine Walker, Bruce Oldfield şi Victor Edelstein. Unele dintre ele au fost purtate la evenimente ieşite din comun, precum călătorii oficiale în Austria, în Australia, în Brazilia, în India, în Coreea de Sud şi Statele Unite.

Rochie din catifea verde-sticlă, semnată Victor Edelstein. Fronseurile accentuează silueta

Un important muzeu britanic a cumpărat două dintre rochii pentru a le etala pentru admiratoarele generaţiilor care vor veni.

„Diana, mama prinţilor William şi Harry, a fost o prinţesă iubită de popor şi acesta şi-a dorit să-i vadă rochiile, aşa încât ele fac parte din moştenirea noastră”, a explicat reprezentata casei de licitaţie.

Între cele 10 piese vândute se află şi o splendidă rochie de seară roz, cu un bolerou paietat, în tradiţie elisabetană, cunoscută din fotografiile Prinţesei în faţa Taj Mahalului, în timpul vizitei oficiale din februarie 1992. „Palatul dragostei pierdute”, cum este numit, se pare că a fost de rău augur, deoarece Diana şi Prinţul Charles s-au separat câteva luni mai târziu.

Lady Di dansând cu John Travolta

Unele dintre rochiile favorite ale Prinţesei Diana trebuiau să respecte tradiţiile fiecărei ţări pe care o vizita. Pe una dintre ele, în culoare ivoar, cu flori roz, a purtat-o în vizita oficială din Brazilia în 1991. Înaintea vizitei în Brazilia, echipa naţională de fotbal a Angliei a pierdut în faţa Argentinei, în finala Cupei Mondiale, aşa încât prinţesa a evitat culorile care puteau aminti de înfrângere sau de steagul Argentinei.

În vizita oficială din Austria a fost îmbrăcată într-o superbă creaţie din catifea roşie, încoronată cu Tiara „Spencer”, rochie pe care a arborat-o şi la premiera filmului „Întoarcere către viitor”, în 1985.

Rochie de catifea roşie

Admirabilă, şi o rochie de cocktail din muselină de mătase albă, creată de Zandra Rhodes, purtată la un eveniment caritabil la „London Palladium”, în mai 1897. Cu o centură de satin ornată cu cristale roz, piesa făcea parte din colecţia de toamnă-iarnă „India revisited”.

Una dintre numeroasele comenzi ale Prinţesei către creatoarea Catherine Walker pentru vizita oficială din Austria în 1989 este o rochie de culoare verde jad, paietată. Diana purta această piesă cu un colier din diamante şi smaralde. Ea a fost fotografiată în această ţinută şi la Balul de Caritate de la „Osterley House”, şi la premiera filmului „Biggles” din 1993.

 

Rochie de seară ivoar, cu flori roz, una din rochiile preferate ale prinţesei

Una dintre rochii, creată de Bruce Oldfield pentru o fotografie oficială, realizată de Lord Snowdown, a fost purtată şi la premiera comediei muzicale „Mizerabilii” de la „Barbicane Theatre” din 1985. Deşi protocolul îi interzicea purtarea culorii negre, sinonimă cu doliul, ea a ales de mai multe ori această culoare. Diana participa mereu la elaborarea modelelor, cât şi la alegerea materialelor.

Inspirată de ţinuta de la Curtea Imperială Rusă, o altă creaţie a stilistei Catherine Walker avea la origine o rochie-mantou, purtată peste o bustieră din crep de mătase. La cererea prinţesei, aceasta a fost înlocuită cu o fustă de catifea bordo care completa ansamblul, arborat în timpul unei vizite oficiale a cuplului regal, în Coreea, în 1992.

Mondenitate şi suprarealism

Salvador Dali, Portretul Monei Bismarck

Atunci când Parisul îl celebra pe Dali într-o strălucitoare retrospectivă la „Centre Pompidou”, un portret uimitor al Doamnei Harrison Williams, realizat de artist în 1943, a fost adjudecat la Casa „Sotheby’s” din Londra, în 5 februarie 2013, pentru suma de 2.652.859 de euro. Acest portret ilustrează virtuozitatea şi imaginaţia fantastică a artistului. Pus în vânzare de „Mona Bismarck American Center” pentru prima dată într-o licitaţie de artă suprarealistă, el oferă o interpretare liberă şi complexă a portretului monden. Pânza a fost comandată în timpul celui de al Doilea Război Mondial de către miliardarul american Harrison Williams, soţul contesei Mona Bismarck, reputată pentru frumuseţea şi eleganţa sa. Este amuzant de ştiut că Dali a reprezentat-o întâi pe tânăra doamnă nud, pictându-i apoi hainele la cererea expresă a comanditarului. Dar a lăsat-o cu picioarele goale…

Un preţ peste toate aşteptările pentru un Degas

După baie, de Edgar Degas

Graţia feminină celebrată de Degas în tabloul „După baie” a făcut ca această lucrare, un pastel pe pânză, să fie vândută în aceeaşi licitaţie din 5 februarie 2013 pentru suma de 9.034.860 de euro. Tabloul, păstrat într-o perfectă stare, a pulverizat preţul estimat între 2,9 şi 4 milioane de euro. Păstrat de către artist până la moartea sa din 1917, acest desen a trecut pentru prima dată într-o casă de licitaţie, de la vânzarea din atelier din 1918. Opera provine dintr-o prestigioasă colecţie franceză şi a fost achiziţionată de un colecţionar european. Realizată între 1882 şi 1885, ea constituie unul dintre subiectele de predilecţie ale pictorului şi exprimă fascinaţia pentru graţia mişcărilor naturale.

Cota lui Modigliani, în creştere

Jeanne Hebuterne cu pălărie, portret de Modigliani

La Casa „Christie’s” din Londra, în februarie 2013, un portret realizat de marele artist, reprezentând-o pe „Jeanne Hebuterne cu pălărie”, realizat în 1919, a fost vândut cu mult peste estimările experţilor, de la 18 milioane la 31.040.201 euro. Este a treia oară când pânza este livrată sub un foc de artificii la o casă de licitaţii în ultimii 11 ani. Ea a depăşit ultima sa adjudecare din 2006, realizând de patru ori preţul obţinut în 1977. Tabloul lui Modigliani provine dintr-o prestigioasă colecţie, cea a lui Leopold Zborowski, fiind apoi achiziţionat de marele negustor de artă Paul Guillaume şi, ulterior, de colecţionarul belgian Henri Belien, posesor al mai multor opere ale artistului.

Preţ-record pentru o femeie-pictor

Berthe Morissot, După dejun

„După dejun”, ulei pe pânză semnat Berthe Morissot, a fost adjudecat la Casa „Christie’s” din Londra, în 6 februarie 2013, pentru 8.053.993 euro. Preţul estimat fiind de 1,8 milioane. Este cea mai scumpă lucrare a unei pictoriţe. Ea a făcut parte din cea de a şaptea expoziţie impresionistă, organizată de Paul Durand-Ruel în 1882. Berthe Morissot a fost numită de mulţi dintre contemporanii săi „impresionista prin excelenţă”. Tabloul reprezintă o tânără femeie, numită Maria, în casa de la Bougival pe care Manet a închiriat-o pentru soţia sa, Berthe, şi fiica sa Julie. Mai multe opere ale artistei au în fundal acest decor încântător dintr-o magnifică grădină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.