Ajustarea mesajului străzii

Înmulţirea zilelor de protest din Piaţa Universităţii poate fi un indiciu că situaţia iese din tiparele unor simple ieşiri în stradă. Criza economică pare a fi secundară adevăratului motiv al celor care au ales să înfrunte frigul, orele târzii şi presiunea oficială: lipsa unor perspective în societatea românească, ce se resimt tot mai şocant. Acest motiv poate produce o puternică schimbare sub presiunea evenimentelor dramatice de după prăbuşirea comunismului, deoseori depăşind imaginaţia. Chiar dacă par puţini, manifestanţii sunt veritabili purtători de cuvânt ai unor importante categorii sociale. Ei declanşează un alt mod de gândire a politicii.

Cu tot fluxul de ştiri deloc relaxant al momentului, mitingurile din România au atras destul de intens atenţia pe plan internaţional. Ce se va întâmpla în perioada imediat următoare la Bucureşti e mai puţin interesant în raport cu virtualităţile acestor mitinguri asupra spectrului politic, inclusiv sub aspect democratic. Accentuarea degradării societăţii româneşti sub bagheta unui preşedinte lipsit de limite, ca un om aflat sub o influenţă nefastă, a scos toate instituţiile statului din rostul lor firesc implicându-le într-o aventură care serveşte multora de căpătuială pentru câteva generaţii.

Mediul politic dă semne că ar fi înţeles într-o direcţie care să-i asigure supravieţuirea, indiferent de cursul evenimentelor. Asistăm la două istorii paralele, politicul situându-se legal deasupra societăţii. Poate de aceea nici societatea civilă nu s-a mai făcut auzită în ultimii ani, locul ei luându-l câteva ONG-uri care au pactizat cu puterea, mimând parteneriatul. Probabil, prin aceste prestări de servicii, s-a constituit liantul dictaturii actuale.

E îngrijorător faptul că, din partea vizibilă a societăţii civile, GDS a devenit un susţinător al dictaturii, în loc să rămână echidistant. Şi nu e nicio exagerare a spune că astăzi în România s-a instituit o dictatură, o societate piramidală. Cum se va schimba starea actuală de lucruri este greu de anticipat. În măsura în care opiniile împotriva puterii sunt deja considerate periculoase, mai mult decât destabilizatoare, aproape la limita legii, climatul şi relaţiile sociale sunt serios compromise. Regimul actual a poluat pe termen lung capacitatea de abordare umană a realităţii.

Incipienta destructurare a totalitarismului românesc, devenit tradiţie, mod de viaţă a fost suspendată de un mod brutal de abordare a unor lucruri cu adevărat importante. Nu-i exclus să ne fi întors într-un timp considerat cândva unanim infernal. Dacă astăzi strada este aparent mai liberă decât acum un deceniu, acesta nu e meritul regimului. În fond, strada e mai puţin liberă. Controlul există pe alte căi, mult mai eficiente. Protestul este privit cu toată desconsideraţia şi aroganţa de oamenii politici.

Oamenii de afaceri suspect de bogaţi, politicienii din arcul guvernamental, toţi au dovedit în aceste zile că sunt parte a sistemului represiv. Este un semn că nu au capacitatea de a clarifica situaţia, debarcarea lor fiind o urgenţă istorică. O lume politică clădită pe baze împotriva moralei, antisocială, imagine integrală a corupţiei caută în aceste zile să tranziteze istoria, considerându-se eternă. Aceşti mari vinovaţi caută să ajusteze mesajul străzii până la diminuare sau deturnare, cu unele rezultate înfricoşătoare. După ce România a avut unul dintre cele mai represive sisteme, e limpede de ce ne situăm, la distanţă, pe ultimul loc în Europa.

Dictatura nu s-a sfârşit, s-a relansat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.