Alegerile locale, penultimul pas către dictatura prezidenţială

PPE a aprobat încă din 2015 un plan pe termen mediu menit să ducă, pas cu pas, la o situaţie de facto, iar mai apoi şi de jure: o republică prezidenţialistă în România. Transformarea lui de facto în de jure ar urma să fie concretizată atunci când o nouă Constituţie ar fi introdus deja în textul său regulile prezidenţialismului.

Opţiunea PPE a fost determinată de gradul la care ajunsese corupţia parlamentarilor români. Raportul despre acest grad înalt al corupţiei noastre parlamentare nu l-a făcut DNA, ci SRI, şi anume încă din vremea mandatului de director al lui George Maior. Reactualizat anual, Raportul SRI a continuat să ilustreze un grad îngrijorător de mare al derapajelor parlamentare.

Aleşii noştri sunt la curent cu existenţa acestor rapoarte. Ceea ce nu pot ei accepta este că ar putea exista o cale către prezidenţialism care să nu treacă mai întâi prin voinţa lor. În aparenţă au dreptate. Nu mai au la fel de multă dreptate dacă DNA reporneşte motoarele şi deschide dosare de trafic de influenţă doar de dragul deschiderii lor (căci fără flagrant asemenea acuzaţii nu pot fi susţinute în instanţe).

Un fel de a zice acest „de dragul deschiderii lor”… Chichirezul ar fi acela că voinţa parlamentarilor ar fi mult înmuiată în contextul în care Parlamentul ar constitui o comisie pentru modificarea Constituţiei. Ceea ce nu ar fi posibil decât dacă iohanniştii ar avea peste 66 la sută din fotoliile Parlamentului. Ce înseamnă asta? PSD, ALDE, Pro România să nu deţină mai mult de 33 la sută din mandate, iar PSD să fie atât de diabolizat încât să nu poate face alte alianţe.

Peisajul politic actual arată însă că PSD şi Pro România ar putea aduna mai mult de 33 la sută din voturile electoratului la parlamentare. Nu s-ar întâmpla aşa doar dacă:

1. PSD ar avea un pact secret cu Iohannis
2. Victor Ponta ar fi parte din pact
3. ALDE ar fuziona cu PNL

Nu e necesar ca aceste trei condiţii să fie cumulative. Ar ajunge doar ca ALDE să nu mai intre în Parlament şi, în consecinţă, să devină disponibil pentru o fuziune a liberalilor.

Semnele (ce au fost ilustrate deja la europarlamentare) au vorbit în sensul coborârii ALDE sub pragul de 5 la sută. Pactul secret dintre PSD şi Iohannis ar putea avea drept miez refuzul PSD de a face liste comune cu Ponta ori ALDE. Tăriceanu nu s-a plâns că STS ar fi de vină pentru coborârea ALDE sub 5 la sută. Ştie că nu aşa se face frauda, ci prin anularea voturilor ALDE.

Ajunge ca numărătorii voturilor de la PNL şi USR să aplice o a doua ştampilă pe cât mai multe voturi pentru ALDE.
Tăriceanu a candidat la Primăria Capitalei ca să verifice dacă nu cumva e necesar să negocieze cu PNL înainte de a păţi ruşinea de a nu mai prinde niciun loc în Parlament.

Alegerile locale au arătat că forţa ALDE e deja nesemnificativă. Pro România a rămas un mister, ascuns sub alianţe hibride, niciuna cu PSD. Dacă Pro România ar fi susţinut-o pe Gabriela Firea, Stânga n-ar fi pierdut Primăria Capitalei. Avem aici o urmă a pactului pro-iohannist.

Eliminarea fostului primar pesedist trebuia să fie vârful simbolic al acestor alegeri. Jocul nu s-a jucat pentru victoria PNL ori pentru triumful USR, ci pentru consolidarea proiectului iohannist. O nouă Constituţie ar putea însemna şi mandate noi pentru actualul preşedinte. Ca la Moscova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Si eu beau,dar numai seara!Daca castiga Dancila alegerile prezidentiale acum era regat in Romania,dupa domnul Buduca

  2. Palatele poleite , stazile samponate din Paris, Viena, Londra… sunt facute cu seva din „saracia” noastra. Si nu ne pare rau, nu oprim scurgerea de bogatii,pentru ca tot pe pamant raman. DAR, DACA IMI ATACA FIINTA, INTELIGENTA SI „DREPTUL MEU DE A FI SCLAV FARA SA PREAMARESC SCLAVIA”, au cam incurcat o. Voi propovadui bunatatea si inteligenta acestui popor roman pana fiecare se va ridica. Cand spun popor roman spun 80% conform Pareto, fara cei 20 % care oricum nu sunt din aceasta natie.Va las pe voi s la intelegeti.

  3. Si care e problema?..cine crezi ca va mai apărea în viitor ca persoana politică să prezinte garanții??..nimeni..dacă te uiți ce cloaca politică avem nu-i de mirare că cea mai bună soluție este modificarea constituției..oricum constituția româniei făcută de iorgovan si iliescu în 1990 nu mai corespunde situației actuale…plus că are niște probleme mari privind democrația…în special capitolul justiției…asta-i singură cale spre viitor…republici prezidențiale!!

  4. ce nu iti place la constitutie faptul ca presedintele nu are puteri asa de mari ca hitler? spune ce trebuie modificat sa stie si altii de la tine o sa o modifice in bine sau in rau?

  5. Scimbati ce vreti in Constitutie in afara de titlurile I si II !!! Ca sa schimbati trebuie sa mobilizati poporul roman, ori poporul roman e bun , bland , rabdator dar nu lipsit de inteligenta si protectie divina. Jigodiile dracu ce sunteti

  6. Este si normal sa se dorească o republica prezidențială ca la Putin, doar de acolo se inspira conducatorii nostrii actuali, intrebati-o pe Turcan, ea stie mai bine.

  7. Pentru fiecare colonie sau tara care trbuie terminata (vezi cazul Serbiei) marile puteri gasesc cate o prosteala pt popor. La noi a mers cu „anticoruptia” adica cine nu e predictibil=sluga devine peste noapte corupt. Tehnici simple de ura intelectualii si poporul nu vor spitale, autostrazi si scoli ci catuse si puscarie si securismr adica sunt primitivi rau de tot ca aia din feudalism le spuneai ca aia e veajitoare si se bucurau de-an proastelea!

  8. Cred ca aveti dreptate.Saptamana trecuta o singura televiziune B1 l-a dat pe Ciolacu spunand ca e timpul sa se discute din nou despre regionalizare. In rest,tacere. Se pare ca s-au inteles sa modifice constitutia in acest scop. Si daca tot o modifica sigur pot modifica si prerogativele presedintelui. Regionalizarea in sine nu e o idee rea, dar presupune cheltuieli mari in conditiile in care avem deficit bugetar mare si ma tem ca de fapt se urmareste federalizarea tarii ceea ce inseamna distrugerea ei.

  9. După guvernul meu a venit primarul meu. Urmează parlamentul meu, iar imediat constituția mea.
    Într-un an sărbătorim lupta mea, main kampf.

  10. Pamantul este rotund. Nu ar fi exclus sa ne intoarcem de unde am plecat. Nu i se va mai spune comunism , i se va spune klaunism.

  11. Este cam fortata aceasta analiza pentru ca este bazata pe speculatiile din presa diversionista autohtona, mai toata securista ca subordonare. Un scenariu diferit de realitatea de acum ar putea fi posibil in situatia in care usereul i-ar lua fata peneleului si ar deveni prea tupeist. Atunci am asista la un nou USL dar cu PNL-ul la butoane. Aceasta in cazul ca Ciolacu ar ramane mai marele PSD-ului.

  12. Hai sa fim seriosi.
    Ca s-ar dori o repubica ca a lui Putin?
    Cu cine?
    Toti politrucii astia din toate partidele adunati la un loc+serviciile nu fac mai mult de 10% din ceea ce FACE un Putin.
    Nu sunt fan Rusia,dar Putin inseamna ceva chiar si pentru Trump,Merkel etc.
    Johanis,Orban L,PSD,PNL angajatii altora-banul sa sara,sa facem mormanul..

  13. Putin este sustinut de o parte semnificativa a populatiei pentru ca este perceput ca patriot. Nu este deloc cazul pentru putorile noastre hoate si vanzatoare de tara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.