Miercuri, o atenţionare Cod galben vizând aceleaşi fenomene va fi în vigoare în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi în zona de munte a judeţelor Buzău şi Vrancea.
În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi averse, iar temperatura maximă va fi de 29 de grade.
Cod galben privind instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă marţi
”În nordul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, au transmis meteorologii.

Citește și: Prăpăd după ploi: Măsuri de urgență în Prahova pentru barajele Măneciu și Paltinu – VIDEO
Pe arii restrânse, şi în restul Munteniei şi al Dobrogei, în estul Olteniei şi sudul Moldovei, vor avea loc manifestări de instabilitate atmosferică.
Cod galben, miercuri
Între orele 12.00 şi 21.00, intră în vigoare, de miercuri, un cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ.
În judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi în zona de munte a judeţelor Buzău şi Vrancea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici dimensiuni.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.
În restul regiunile din partea de sud şi est a ţării, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse.
În Capitală
În Bucureşti, marţi, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza şi seara când vor fi averse (în medie 5…10 l/mp), descărcări electrice şi condiţii de grindină.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (35…45 km/h), iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade C.
Minima se va situa în jurul valorii de 15…17 grade C..
Miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara. Va fi mai ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în a doua parte a zilei, iar temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade C.
Ploile torențiale și vijeliile din ultimele zile au afectat mai multe județe din țară, provocând pagube în gospodării, afectând infrastructura, dar și culturile agricole.
În județul Prahova, unde a fost emisă alertă maximă datorită creșterii debitelor râurilor și riscului de inundații, autoritățile au intervenit în urmă cu doar câteva zile ca să prevină un dezastru. Acestea au decis să deverseze controlat barajele de acumulare Măneciu și Paltinu, pentru ca apa să nu inunde localităţile din zonă.
Situația a fost gravă după ploile torenţiale şi vijeliile care s-au abătut, fiind afectate nu mai puțin de 39 de localități din 12 județe, respectiv Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Călărași, Harghita, Iași, Ilfov, Olt, Vaslui și Vrancea), dar și Capitala.
