Alexandru Tocilescu a devenit joi primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, informează Agerpres.
Organizatorii, Teatrul Metropolis şi magazinul Cocor, i-au oferit distincţia în semn de recunoştinţă pentru întreaga activitate depusă în slujba teatrului şi a filmului românesc şi ‘ca o mică avanpremieră pentru ziua de naştere, pentru 27 iulie’.
Regizorul a primit pe lângă o plachetă din partea magazinului Cocor şi o insignă în formă de stea, din aur masiv, din partea partenerilor participanţi la festivitate. ‘Starea cea mai importantă a mea este surpriza. Faptul că au venit atâţia oameni, cunoscuţi, prieteni, actori, public, este ceva care mă mişcă şi mă minunează. Înseamnă că nu a fost de pomană tot ce am făcut, înseamnă că trebuie să mă ţin bine şi să merg mai departe, că lumea aşteaptă ceva mai mult de la mine. Vă mulţumesc pentru încurajare. Nu mi s-a părut niciodată că merit să mi se facă asemenea onoruri publice, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pentru că nu am crezut niciodată că a venit rândul meu, că eu sunt cel potrivit pentru momentul respectiv. Vă mulţumesc din suflet’, a declarat Alexandru Tocilescu.
George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a spus că regizorul Alexandru Tocilescu era una dintre personalităţile care trebuia să primească această recunoaştere. „Alexandru Tocilescu este cel care a construit poveşti pentru noi. Noi, actorii, suntem cei care v-am transmis emoţiile, dar cineva ne-a învăţat să le creăm. Acesta este regizorul şi cred că dacă dvs veniţi într-un număr atât de mare la teatru este pentru că teatrul îşi îndeplineşte misiunea în fiecare zi. Teatrul este cel care îşi îndeplineşte misiunea şi ne face să visăm. Îţi mulţumesc, Alexandru Tocilescu, pentru visurile frumoase pe care le-ai născut pentru publicul românesc”, a declarat George Ivaşcu.
George Ivaşcu a dezvăluit că luna viitoare va fi celebrată Tamara Buciuceanu Botez. El a adăugat că Alexandru Tocilescu nu va fi singurul regizor recompensat cu o stea pe Aleea Celebrităţilor. „Noi sperăm ca maestrul Liviu Ciulei să poată veni în ţară şi atunci, când va veni, cu siguranţă noi vom fi aici pentru a-i oferi o stea”, a spus directorul Teatrului Metropolis.
La eveniment au mai fost prezenţi, printre alţii, actorii Irina Petrescu, Ion Besoiu, Valentin Uritescu, Ileana Stana Ionescu, George Mihăiţă, Florina Cercel, Virgil Ianţu, Aura Corbeanu, vicepreşedinte al UNITER, consilierul general din Direcţia de cultură a Primăriei Bucureşti Ionuţ Gâf Deac.
Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţiat de Cocor şi Teatrul Metropolis care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi actori români în semn de apreciere a valorilor artistice din România. Proiectul, iniţiat în luna ianuarie, urmează modelul celebrei Walk of Fame din Los Angeles.