Alt ziarist concediat de la Gazeta Sporturilor

Numărul ziariștilor concediați de la Gazeta Spoturilor este mai mare decât se știa. Andrei Niculescu, jurnalist și comentator sportiv, a fost și el dat afară de la celebra publicație. Într-o postare făcută recent pe Facebook, jurnalistul dezvăluie cine i-a dat vestea concedierii.

”N-a fost neapărat intenția mea să fac vreo discuție pe tema asta, că eu mai lipseam s-o fac după câte li s-au întâmplat unora de acolo, dar am primit mesaje care mă întrebau ce și cum și de ce nu mai apar texte de-ale mele, astfel că fac aici lămuririle necesare. Și pun punct. Despărțirea de anul 2023 a adus și despărțirea mea de Gazeta Sporturilor. Decizia a fost a lor, habar n-am a cui, că nu mi s-a spus, la fel cum nu mi s-a oferit nici vreun motiv.

A picat sarcina anunțului pe o colegă de la HR, cu care mă știu de 25 de ani, acesta fiind, probabil, ghinionul ei, că niciodată nu-i plăcut să dai vești de genul ăsta înaintea Sărbătorilor. Chit că relația mea cu Gazeta însemna un singur articol pe săptămână, duminica (inițial pentru ediția tipărită de luni), nu vreau să fiu ipocrit și să zic că nu-mi pasă. Îmi pasă, pentru că Gazeta Sporturilor a însemnat mult pentru mine (cu bune și rele, dar din rele ai doar de învățat), dar, nu-i așa, există și momente d-astea, de genul ”nu ne-am mai văzut, nu ne-am mai plăcut, ce rămâne de făcut”. Păi nu rămâne de făcut nimic altceva decât să mergem înainte, eu cu ale mele, ei cu ale lor, sănătoși să fim.

N-am nicio idee ce planuri au cei de-acolo, sincer nici nu prea mă mai interesează, sper doar că tot acest vârtej să nu-i afecteze pe cei ce mi-au fost colegi atâta amar de vreme și care au mai rămas. În special pe Ovidiu Ioanițoaia, căruia îi datorez enorm și care nu merită să treacă prin așa ceva după câte a făcut pentru presa noastră. În rest, toate cele bune.

P.S. 1 Am oprit comentariile fiindcă, așa cum am zis, n-a fost intenția mea să creez vreo dezbatere”, a fost mesajul postat de Andrei Niculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. daca nu te poti descurca singur ,nu esti demn sa fii jurnalist;toti vor slujbe,mama lor de trantori

  2. „…a fost și el dat afară de la celebra publicație”?
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    „Celebra publicație” rînjiră are supra-numele „Foaya dă Ambalat Pește”! Consecință a activității pruffy$$ionale a acelor ioanițoi, tolontani, niculești și mihalce analfabete dinamuizde. Activitatea lor principală acolo a fost lingerea DOS-ului ciobanului interlop ‘liberat condiționat, și a slugilor lui cunoscute sau ascunse.
    Uneori (RAREORI! …5%!) mai apar acolo și articole, nu numai osanale în limbaj ovin:
    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/mario-iorgulescu-fuga-romania-spitalul-elias-gino-iorgulescu-726459.html

  3. Prima dată că văz îndeaproape un nas phanariott în toată splendoarea… :)))
    https://www.publicdomainpictures.net/pictures/140000/nahled/cartoon-vulture.jpg
    Da’, ca la mitici, bine-‘nțeles că azi e un „~escu” neaoș, ascendenții kastravetsi, sîrbi, greți, arnăuți, jorjieni, armeni, țiprioți, anadolieni, cerkezi, au rămas în trecutu’ ne-scris nebulos eminescian kultural națioanal.
    A știut javra ioanițoaie komu’izdă intrigantă și coruptă dă cine să se înconjoare – puișori caracteriali șî ‘telektuali fideli pă salariili gratuite dă la helvetzi……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.