Ambasada Franţei în România a anunţat, vineri, lansarea noului său site – ambafrance-ro.org şi lansarea paginii sale oficiale pe platforma Facebook – facebook.com/France.Romania.
Prin intermediul acestor două mijloace de comunicare online, Ambasada Franţei la Bucureşti doreşte o mai bună expunere a multiplelor sale activităţi din domeniile economic, cultural şi administrativ, dar şi o consolidare a relaţiei cu francofilii şi francofonii din România.
„La şapte luni după venirea mea în România, sunt bucuros să inaugurez noua versiune a site-ului Ambasadei Franţei în România”, a declarat Excelenţa Sa Philippe GUSTIN, ambasadorul Franţei în România.
Pe de altă parte, domnul GUSTIN a subliniat importanţa relansării site-ului ambasadei, în actualul context economic, precum şi noua dinamică a diplomaţiei economice.
„Această nouă machetă se doreşte o expunere a multiplelor noastre activităţi din România, fie ele în domeniul cooperării, al vizitelor în provincie sau al intervenţiilor în presă. Ea reflectă şi răspunde importanţei crescute pe care o are diplomaţia economică, o nouă axă a relaţiilor noastre diplomatice. Noua versiune a site-ului prezintă poziţiile Franţei faţă de numeroasele provocări internaţionale şi oferă dosare cuprinzând informaţii libere de drept », a adăugat reprezentantul diplomatic al Parisului la Bucureşti.
« În ultimii ani, aţi consultat din ce în ce mai des site-ul ambafrance-ro.org iar crearea unui cont Facebook va permite lărgirea cercului de prieteni ai Franţei şi îmbogăţirea relaţiilor pe care le construim împreună », a conchis ambasadorul Franţei, mulţumindu-le utilizatorilor de internet pentru interesul permanent acordat relaţiilor franco-române.
‘>