
Ambasadele a 12 țări – SUA, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia și Suedia – au transmis o declarație comună în care cer „să se evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei”, referire la Codurile penale.
„Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Partenerii UE evocă de asemenea concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice pași înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor. Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”, se arată în declarația comună.
Declarația comună, postată pe site-ul Ambasadei SUA la București, este intitulată „Importante ţări partenere fac apel la România să ia în considerare potenţialul impact negativ al amendamentelor la legislaţia penală”
Reacţia MAE
Ministerul Afacerilor Externe anunță că a luat notă de poziția celor 12 state referitoare la codurile penale, precizând că instituțiile din România au un dialog permanent cu cele europene și internaționale și că procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului.
„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de poziția exprimată astăzi de cele 12 state partenere cu privire la procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală.
Procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului, acordat prin Constituție, iar etapele acestui proces sunt respectate, inclusiv din perspectiva consultării publice și a dialogului cu cetățenii. Reiterăm că procesul de amendare este în curs de derulare, aceste legi urmând a intra în vigoare numai după adoptarea acestora de către Parlament și respectiv promulgarea de către Președintele României. Subliniem că întărirea statului de drept și lupta împotriva corupției fac parte din prioritățile asumate prin programul de guvernare 2018-2020″, transmite MAE.
Iordache, prima reacţie după anunţul ambasadelor
Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, crede îngrijorările transmise de 12 ambasade cu privire la modificările aduse legislaţiei penale din România nu au niciun motiv. Iordache a mai spus că modificările la Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar dacă se descoperă că acestea nu respectă deciziile CCR, comisia le va modifica.
„Înţeleg că a apărut o scrisoare din partea ambasadelor care îşi manifestă o serie de îngrijorări. Eu consider că aceste îngrijorări nu au niciun fel de motiv. Cei care şi-au exprimat aceste îngrijorări, atât timp cât nu sunt nişte precizări concrete, cele care vizează Codul de procedură penală e supus controlului de constituţionalitate la CCR şi, dacă CCR va constata că anumite articole nu sunt în concordanţă cu Constituţia, fără îndoială le vom modifica. Aşa cum sunt făcute nu dau niciun motiv pentru a fi îngrijoraţi, pentru că în niciun caz prin acel Cod de procedură penală nu am făcut decât să punem în concordanţă”, a spus Florin Iordache.
Ambasadele a douăsprezece state – Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii – au transmis joi o declaraţie comună în care fac apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. Acestea îşi exprimă îngrijorarea că mai multe modificări propuse Codurilor penale pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.
Vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, a declarat, marţi, într-o primă reacție la mesajul ambasadelor, că este dreptul Parlamentului de a legifera.
„Suntem totuşi Parlamentul României, suntem votaţi de cetăţenii României, este dreptul Parlamentului de a legifera, sunt sigur că modificările şi la Codul de procedură penală şi la Codul Penal şi la celelalte coduri şi la celelalte legi ale justiţiei au ţinut cont de deciziile Curţii Constituţionale, de deciziile Comisiei de la Veneţia şi atunci când au fost articole în care s-au încălcat vreo prevedere a Curţii Constituţionale, au fost duse la Curte, Curtea şi-a exprimat un punct de vedere, probabil acelaşi procedeu va fi şi la modificarea de la coduri”, a spus Manda.
Ce a declarat şi Şerban Nicolae
Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că apelul ţărilor partenere transmis joi către România referitor la modificarea legislaţiei penale vine din partea unor reprezentanţi ai ambasadelor pe care nu îi cunoaşte, şi nu din partea şefilor misiunilor diplomatice, reprezentanţii acelor state la Bucureşti.
„Nu-i cunosc. Nu ştiu cine sunt aceşti reprezentanţi, nu ştiu care le este statutul ca să putem dialoga. Dacă e vorba de nişte ziduri, o să vedem dacă putem să le transmitem un mesaj din partea clădirii Palatului Parlamentului. Altminteri, eu m-am săturat de această formulă arogantă de comunicare a unor funcţionari, reprezentanţi incerţi şi anonimi. Cine verifică toată legislaţia în materie de statut al corpului diplomatic şi consular o să vadă că nu există aşa ceva, nu există comunicate ale ambasadelor, reprezentanţi… Nu-mi aduc aminte să fi fost o şedinţă a Guvernului american prezidată de preşedintele Donald Trump care să ia în discuţie o asemenea chestiune, care să transmită un punct de vedere oficial în numele SUA. Oricum, nu cred că ar face aşa ceva, pentru că nu cred că există vreo dispoziţie care să spună că vreun stat se amestecă în procedura de legiferare din România, indiferent de stat partener/nepartener, strategic/nestrategic. N-am ce să comentez, cu zidurile să vorbească zidurile”, a afirmat Şerban Nicolae la Senat.
El a menţionat că Legea fundamentală a României nu prevede în procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentanţilor unor ambasade.
„Sunt alături de ei în greaua suferinţă care îi încearcă în materie de îngrijorare, să stea liniştiţi, să-şi vadă de treburile lor. Nu există niciun fel de atribuţii, m-am uitat încă o dată în Constituţie. N-am văzut în procedura de legiferare consultarea ambasadelor sau a reprezentanţilor unor ambasade, a birourilor de presă ale ambasadelor. M-am săturat de acest mecanism în care unii din România (…) care caută la Înalta Poartă sau la Stăpânire şi se agaţă de orice fel de prieten al unui subconsilier adjunct, al unui subsecretar care este la cabinetul nu ştiu cui. Nu, aşa ceva nu există şi cred că ar trebui să ieşim din zona de raportare în materie de relaţii internaţionale la licurici. Statele nu spun nimic. Reprezentantul unui stat în România este ambasadorul sau, după caz, alt rang, ca şef al misiunii diplomatice. În chestiunea asta nu există personaje colective, nu există ceaţă. Reprezentanţii statelor sunt acreditaţi pe lângă preşedintele României, dacă preşedintele României care a primit scrisorile de acreditare ale tuturor şefilor de misiuni ale statelor aflaţi la Bucureşti nu reacţionează, înseamnă că doreşte să comunice cu birourile de presă ale ambasadelor, cu reprezentanţi, cu clădiri.
luxemburg, oraselul cu 500.000 de locuitori, mai mare rasul, mai ales ca se pricep la …paradisuri…parca am citit ca marele Sam a introdus taxe vamale serioase, in curand vor avea de calculat cand intra in recesiune, credeam ca 2019 este iesirea din criza, dar se pare ca-i intrarea…cat despre problemele de la noi…vine o zi importanta cu efectele semanaturilor…fiecare culege ceea ce a semanat…nu numai oamenii si tarile, am auzit niste ”cititori” in stele sau in geologie si tectonica, ca in urma unei catastrofe unele tari pot ”intra la apa” asa ca este bine ca avem prieteni…maine putem ramane doar cu marea…
aceste ambasade i-au cerut si lui JOHHANIS sa aplice decizia CCR de demitere a lui Kovesi ? Daca nu atunci, hai pa!Foarte bune luarile de pozitie ale PSD ALDE, si uite asa se duc la minus cei dela PNL USR, parca nu ar fi tot romani!
Cred ca si Tariuceanu, aflat la Brussels, a vazut Documentul asta, cred ca a dat deja de pamant cu Frans Timmermans, acolo la Brussels!
NU credeti?!
S-a dus Taricenau la Brussels sa le dea Lectii de democratie celor de la Brussels!
Pai, la cata Democratie colcaie in Romania, abia il asteptau, nu?!
Am ramas la povestea cu „neamestecul in treburile interne”. Ca acum 30 de ani. Mandri si rupti in cur. Niste oameni care fac rau propriilor lor copii si ii fac sa plece din tara, sa plece tocmai in statele astea occidentale a caror parere ni se pare un „amestec in treburile interne”…
Nimeni nu-i forteaza pe „copiii” de 40-45 de ani sa plece la spalat WC-uri in Franta. Cand s-au amestecat ambasadele romane in treburile interne ale Olandei sau Frantei? Daca ambasada Rusiei ar fi exprimat o nemultumire despre statul roman, tu ai fi facut spume la gura ca aoleo, rusii vor sa controleze Romania. Dar din moment ce stapanii tai „ieropeni” se amesteca, tu te prefaci ca totul e in regula.
Serban Nicolae „nu cunoaste reprezentantii celor 12 tari, nu stie cine sunt”.Nici n-o sa-i cunoasca.Ambasada USA e consiliata de Basescu,ei neavind alt om de incredere in Romania.”Cei 12″ e de fapt unul, ceilalti 11 chiar daca sunt implicati fara voia lor n-au de ce sa protesteze, nu e convenabil.
ambasada României de la Washinton a transmis un mesaj de îngrijorare în legătură cu problemele penale ale dni Hilary, dlui Trump, Clinton şi Obama, întrucât niciunul nu este în puşcărie….
12 sasi in Bruxel si cu KJ 13 isi fac jocul neschimbat.